Citate, poezie și literatură

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
mai 112023
 

”Într-un târziu, a ajuns într-un luminiş din care se zăreau stelele şi acolo a zărit-o pe Melian; din întuneric a privit-o el, iar lumina din Aman îi învăluia chipul. Ea nu a rostit nici un cuvânt; copleşit de iubire, Elwe s-a apropiat de ea şi a luat-o de mână şi, în aceeaşi clipă, o vrajă l-a cuprins şi au rămas ei aşa, în timp ce ani îndelungaţi s-au scurs, măsuraţi de stelele rotitoare de deasupra lor; înainte ca ei să-şi spună ceva, copacii codrului Nan Elmoth au crescut înalţi şi întunecaţi.” J.R.R. Tolkien, ”Silmarillion”

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
mai 112023
 

“Iată, îmi spuneam ascultând visător ecoul pașilor mei în noapte, bucuria sau durerea nu sunt totdeauna fructul determinat al unor cauze determinante. Libertatea face să trăiască cu plenitudine totul, și atunci suferința în dragoste aduce din adâncuri bucurii stranii și necunoscute, iar fericirea se colorează violent cu luminile infernului. Îndoiala ne trezește cugetul, producând în spiritul nostru certitudinea că existăm, gândire suverană și divină care ne supraveghează urâtul, ne alungă ranchiuna, lasă altora izbânzile și acceptă pentru sine înfrângerea.” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”

mai 082023
 

”Binecuvântate fie aceste jurăminte şi această căsătorie. Fie ca această căsătorie să fie precum laptele dulce, precum vinul şi halvaua. Fie ca această căsătorie să dea roade şi umbră asemenea unui curmal. Fie ca această căsătorie să fie plină de râsete, iar o zi banală să fie ca o zi în Rai. Fie ca această căsătorie să fie un semn de compasiune, o pecete a fericirii de aici şi de dincolo. Fie ca această căsătorie să aibă un chip plăcut şi un nume bun, ca o prevestire favorabilă a lunii pe un cer senin. Nu am cuvinte să descriu Cum se-mpleteşte spiritul cu această căsătorie.” Rumi, ”Această căsătorie”

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
apr. 182023
 

”Te-ai purtat ca un copil. Dar tu îl iubeşti pe bărbatul acesta, iar el este un om mare, fără a-i pune la socoteală rangul ce-l poartă; şi nu vei alunga din inima ta iubirea prea uşor, fără a-ţi pricinui suferinţa. Femeia trebuie să împartă dragostea ce i-o poartă soţul cu munca lui şi cu focul spiritului său, altfel va face din el o fiinţă nedemnă de iubire. Dar gândesc că n-ai să înţelegi niciodată acest sfaT. Îndurerată mi-e inima, căci vârsta ţi-e coaptă pentru măritiş; cum am dat naştere unei copile frumoase, trăgeam nădejde să am parte de nepoţi frumoşi; şi nu m-aş împotrivi câtuşi de puţin dacă ar veni pe lume în Casa Regelui.” J.R.R. Tolkien, ”Povești neterminate”

 Sorescu, Marin  Comentariile sunt închise pentru
apr. 172023
 

“Cei mai dezinvolţi – actorii! Cu mânecile suflecate Cum ştiu ei să ne trăiască! N-am văzut niciodată un sărut mai perfect Ca al actorilor în actul trei, Când încep sentimentele să se clarifice. Moartea lor pe scenă e atât de naturală, Încât, pe lângă perfecţiunea ei, Cei de prin cimitire, Morţii adevăraţi, Morţi tragic, odată pentru totdeauna, Parcă mişcă! Iar noi, cei ţepeni într-o singură viaţă! Nici măcar pe-asta n-o ştim trăi. Vorbim anapoda sau tăcem ani în şir, Penibil şi inestetic Şi nu ştim unde dracu’ să ne ţinem mâinile.” Marin Sorescu, ”Poezii”

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
apr. 152023
 

”„Inima mea te-a găsit, îi zise Kesarion fără cuvinte. Clipa aceasta zadarnică putem s-o lăsăm să se înalţe în soare ori să cadă în Propontida; avem înaintea noastră veşnicia întristării“. – Fericitule Santabarenos, vorbi el pe când tumultul se alină şi Împăratul se aşeză la locul său; tu îţi înţelegi mai bine destinul şi nu te abaţi din calea vieţii tale. – Despre cine vorbeşti, domnule? îl întrebă neguţătorul de alături. – Despre un filosof, de la care am multe de învăţat. – E un epicureu ori un stoic? – E o fiinţă care cunoaşte frâul şi-şi duce cu vrednicie povara. – Iată, într-adevăr, o învăţătură nouă. Unui asemenea filosof m-aş supune şi eu dacă n-aş fi aşa de hărţuit de călătoriile mele: când la Alexandria, când la Vavilon, când la Bizanţ.” Mihail Sadoveanu, ”Creanga de aur” (n.b.: Santabarenos este un asin)

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
apr. 142023
 

“Rețin ideea cu paharul. Și dumneata ai fost un pahar în mâna mea. O cupă de șampanie, am spus ”noroc” vieții, dar n-am apucat să gust bine, că am și simțit amărăciunea.” Marin Sorescu

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
apr. 142023
 

“De! pe om n-ai să-l judeci mai-nainte de a te fi uitat bine în ochii lui.” Ioan Slavici, ”Mara”

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
apr. 142023
 

”Bătrânul Platon păstră o clipă tăcere. – Aş dori să cunosc ceva despre copila noastră. – Copila, părinte, samănă prietinei noastre doamna Teosva. – Soţul său o cercetează în toate zilele? E blând cu dânsa? – O, prietine, răspunse Kesarion, ar trebui să chemăm aici martori din băile publice şi din lupanare, ca să ne spuie unde îşi petrece feciorul lui Leu-Împărat nopţile. Ziua doarme, iar bucătarii palatului îi pregătesc, pentru ceasul când se deşteaptă, mâncări îmbielşugate, ca să-şi întărească puterile. Are prietini prea credincioşi, strategi de oşti, care ar fi putut să-l înveţe meşteşugul armelor. L-au învăţat altceva. Dau poftelor lui copii şi copile din Asia, pe care le amestecă cu fructele şi vinurile. Înfăţişarea de ibis vechi a episcopului se alungi şi păli ca subt o umbră. – Dai sufletului meu o veste de moarte… murmură el. De unde cunoşti toate acestea? – O, domnule, mai bine nu […]

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
apr. 132023
 

”La amiază, când foiesc şi se ţes uliţele, deci când cel singuratic cu sufletul se poate socoti ca într-un deşert al mulţimii, Breb trecu din Arghiropatria la Sfântul Pantelimon şi găsi acolo pe preasfinţitul Platon, abia sosit de la Sakkoudion. Cum se văzură amândoi prietinii singuri în umbra chiliei, se îmbrăţişară. Bătrânul cuprinse mâna lui Kesarion şi-i ceru să vorbească, arătându-se îngrijorat de veştile care umblă pe toate ţărmurile. – Înţeleg, zâmbi Breb, fiecare din aceste veşti de la Palatul Sfânt e ca un vânt al răutăţii, care umblă sunând şi pustiind. – Într-adevăr, se sili şi episcopul să zâmbească, un asemenea vânt a ajuns şi în liniştea noastră de la Sakkoudion. Ce se petrece aici? – Părinte, zise Kesarion înnegurându-şi privirea; când pluteam amândoi pe Propontida în corăbioara căpitanului Dighenis şi domnia ta îmi vorbeai cu mâhnire despre aceste grajduri împuţite de la Bizanţ, în care ar trebui să […]

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
apr. 132023
 

“Se simțea despărțită de oameni și de lume, izolată într-o carapace unde sufletul ei se zvârcolea inutil. Constata pentru întâia oară că, în realitate, omul ca și toate vietățile pământului, a fost condamnat să trăiască singur, fiindcă existența nu e posibilă decât în singurătate individuală.” Liviu Rebreanu, ”Jar”

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
apr. 132023
 

“Nu bolile sunt rele, ci ceea ce ele potențează în om: violența neînfrânată de care, încercând să ne apărăm, devenim jucăria soartei…” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
apr. 132023
 

“When you see a fish you don’t think of its scales, do you? You think of its speed, its floating, flashing body seen through the water. Well, I’ve tried to express just that. If I made fins and eyes and scales, I would arrest its movement, give a pattern or shape of reality. I want just the flash of its spirits.” Constantin Brâncuși

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
apr. 122023
 

”- Deci în Paflagonia mila se cere cu sabia? – Oamenii din ziua de azi sunt răi şi nemilostivi, măria-ta. Era mai bine în împărăţia cea veche. Neavând icoane, creştinii îşi înălţau ochii mai sus, pe urmă şi-i coborau cătră cel sărman. Acuma fac daruri numai sfinţilor şi monahilor şi sărăcimea e în mare suferinţă. Străinul îi privi zâmbind.” Mihail Sadoveanu, ”Creanga de aur”