”Paul Plopeanu vede şi aeroplanele care soseau ziua deasupra Bucureştilor, ca nişte lari graţioşi rotindu-se la foarte mari înălţimi. Păreau că au pornit un joc nevinovat în liniştea văzduhului. Dar tunurile cetăţii bubuie şi flori de fum nasc ici-colo în limpezimea aerului. Şi-n oraş, în îmbulzeli de mulţime, cad grenatele ca nişte ouă ale morţii zdrobind în sînge snopi de oameni. Şi mult timp după ce larii alburii şi-au luat zborul lin spre Dunăre, s-aud pe străzile înţesate goarnele răguşite ale automobilelor şi trec camioanele spre spitale, încărcate cu zdrenţe sângerate de trupuri. În ochii mari şi luminaţi ai băiatului, născură apoi umbrele mute ale altor amintiri: tablourile retragerii. Subt un cer sur, printr-o ploaie rece şi putredă, pe drumuri desfundate de ape, printre sate pustii şi posomorâte, prin hotarul nemărginitului Bărăgan, se înşiră ziua şi noaptea convoiuri de cară, fără sfârşit, fără hodină. Soldaţi cu obrajii supţi şi cu […]
Citate, poezie și literatură
Rumi – ”Inima mea arde”
”Inima mea arde de iubire Şi toţi pot vedea această văpaie. Inima mea pulsează pătimaşă Ca valurile unui ocean. Prietenii mi-au devenit străini În jurul meu nu sunt decât vrăjmaşi. Dar eu sunt liber ca vântul, Căci mustrările lor nu mă mai ating. Mă simt acasă oriunde m-aş afla, Iar în iatacurile iubiţilor Eu pot vedea cu ochii-nchişi Frumuseţea dansând. În spatele vălurilor, Beat de iubire, Dansez şi eu În ritmul acestei lumi. Pentru că mi-am pierdut minţile În lumea mea de oameni iubitori.” Rumi, ”Inima mea arde”
Nina Cassian – ”Noapte de iarnă”
„Calc pe zăpadă și spun: da, e albastră. Mă uit la lună și spun: o să apună curând. Dacă-ar fi fost încă trează dragostea noastră, N-aș fi putut să rostesc nici un cuvânt. Brazii degeaba își sună argintul feeric. Nopțile-acestea nu le mai merit acum, Când m-am deprins ca o fiară cu umbletul prin întuneric, Când nu mai caut sprijinul brațului tău pe drum. Vai, ce folos că-i ninsoarea atât de adâncă? Poate pe alți-i mai ninge și-i turbură încă. Noi odihnim pe coperta poveștii în veci, Ca doua cristale uriașe, severe și reci.” Nina Cassian, ”Noapte de iarnă”
”Bea vin! Curând vei trece şi tu supremul prag. Şi nu vei lua cu tine nimic din ce ţi-i drag. Aceasta-i marea taină: laleaua scuturată Nu înfloreşte iarăşi, o, Saki, niciodată.” Omar Khayyam, ”Vinul eliberator”
„Vrem să fim iertaţi dar nu suntem dispuşi să iertăm şi noi. Vrem să ni se acorde atenţie şi să ne fie luate în seamă toate drepturile, dorinţele, de nu şi capriciile, luăm însă foarte grăbit şi împrăştiat aminte la nevoile, doleanţele şi solicitările celorlalţi. Ceilalţi! Ei ne apar undeva, departe, un soi de fantome pierdute în ceaţă. Ni se pare de fapt, că toţi cei din jurul nostru au obligaţii faţă de noi, iar noi faţă de nimeni, niciodată. Toate ni se cuvin, tot ce facem e bun şi îndreptăţit, numai noi avem întotdeauna dreptate.” N. Steinhardt
“If I had my life over again I should form the habit of nightly composing myself to thoughts of death. I would practise, as it were, the remembrance of death. There is no other practise which so intensifies life. Death, when it approaches, ought not to take one by surprise. It should be part of the full expectancy of life. Without an ever-present sense of death life is insipid. You might as well live on the whites of eggs.” Muriel Spark, ”Memento Mori”
”Nu am cerut să fiu. Mă străduiesc Să trec fără uimire sau mânie. Plecând, nu-ntreb pe nimeni dacă ştie Ce-a fost popasul straniu pământesc.” Omar Khayyam, ”Suprema înțelepciune – detașarea”
”Puterii lui Kai-Kaus prefer ulciorul plin. Dau glorii şi dau aur pe cupa mea de vin. Respect pe-ndrăgostitul gemând de fericire, Detest pe ipocritul scâncind în mănăstire.” Omar Khayyam, ”Vinul eliberator”
”Şi pe deasupra, cine poate să măsoare modestia unui vanitos? Din cauza acestei modestii, eu îl iubesc, dar îl şi deplîng căci, ca să creadă-n sine, el are nevoie de voi, se uită-n ochii voştri şi vine să vă mănânce lauda din pumni.” Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”
”Ca viaţa să-i fie vederii plăcută, trebuie jocul său bine jucat: trebuiesc buni actori. În toţi vanitoşii aflat-am buni actori: îşi joacă bine rolul şi vor să placă şi-şi pun tot spiritul în slujba acestei voinţe.” Nietzsche – ”Așa grăit-a Zarathustra”
“Cine n-are curaj, poate înșela o vreme, ba chiar multă vreme, simulând abandonul, dar într-o zi se întâmplă ceva, nu chiar ceva catastrofic, cum ni s-a întâmplat nouă, ci ceva cu totul obișnuit, cum ar fi de pildă ca simulantul să se îndrăgostească deodată sincer și total de cineva, și atunci devine de o necruțare bestială, nu mai concepe nici măcar să i se ceară să renunțe, să zicem, la maniera în care o face, își distruge cu brutalitate familia, își părăsește copiii…” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
”Ah, m-am săturat de oamenii superiori, de cei mai buni! Din culmea lor am vrut mai sus, am vrut să plec, să mă îndepărtez, să merg să-l întîlnesc pe Supraom! Un fior de spaimă m-a cuprins, văzîndu-i goi pe cei mai buni: din spaimă mi-au crescut aripi, să zbor spre viitorul depărtat. Spre viitoare depărtări, spre-amieze sudice, pe care nici un sculptor nu le-a visat, spre locuri în care zeilor le-ar fi ruşine să poarte vreun veşmânt. Însă pe voi vreau să vă văd înveşmântaţi, apropiaţi şi congeneri ai mei, vreau să vă văd împodobiţi, umflaţi de vanitate şi de demnitate, în rolul vostru de buni şi drepţi. Eu însumi, travestit, voi sta-ntre voi, ca să fim siguri de-a nu ne recunoaşte noi între noi.” Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”
”- Aşa-s ei, mai proşti, observă cu convingere moş Avram. Cîte valuri are omul, câte năcazuri, cu vitele şi cu pămîntul, cu procesele, cu toate… Noi stăm şi depănăm şi nu mai putem isprăvi… Parcă ce poate să ştie un domn ofiţer!… Băiatul asculta cu uimire şi cu inima bătînd. Înţelegea însă că trebuie să tacă. – Da’ iaca ce v-oi spune eu, grăi iar moş Avram. La urma urmei degeaba umbli cu şurubării şi cu şpagă. Te-ajunge şi la trăsură o boambă de airoplan. Ba te ajunge ş-acasă, pe prispă. Ori te păleşte o boală şi te legalizează… Măi, când îi hotărât să mori, te îneci şi c-o lingură de borş, – Apoi tot îi scris la condică… îngână Dominte. – Numaidecît! încheie cu hotărîre rezervistul şi scuipă în foc, pomenind despre un hulub fantastic.” Mihail Sadoveanu, ”Strada Lăpușneanu”
”Într-adevăr, voi, buni şi drepţi, aveţi destule lucruri rizibile, mai înainte de orice chiar groaza voastră de ceea ce până acuma s-a |numit că-i diavol. Sufletul vostru e-atât de străin oricărei măreţii, că Supraomul v-ar da fiori cu bunătatea sa. Iar voi, savanţi şi înţelepţi, aţi fugi de arzătorul soare al înţelepciunii, în care Supraomul şi-ar scălda cu drag întreaga-i goliciune. Voi, oamenii cei mai de sus, pe care ochii mei v-au contemplat, iată că îmi ascund surîsul, căci voi l-aţi numi pe Supraomul meu „un diavol”.” Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”
”Într-adevăr, există perspective de viitor şi pentru ceea ce e rău. încă nu s-a descoperit care e zona cea mai cu soare din oameni. Câte nu trec drept cele mai rele dintre rele, deşi nu au decît vreo douăş’pe picioare în lărgime şi o viaţă de trei luni! Dar, sigur, se vor naşte într-o zi mai mari balauri! Căci pentru ca Supraomul să-şi aibă un balaur al său, adică un suprabalaur, demn de el, va trebui mult soare arzător să-şi verse flăcări pe păduri virgine. Va trebui, mai înainte, ca sălbaticele voastre pisici să se prefacă-n tigri, iar broscoii veninoşi în crocodili — aşa avea-va un bun vînat acel bun vînător!” Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”