„Purtăm fiecare o dragoste-n noi, Dar eu pentru tine și tu pentru alta. Și focul ne mistuie surd pe-amândoi, Eu ard pentru tine, tu arzi pentru alta. Aștept un cuvânt, aștepți un cuvânt, Dar eu de la tine, și tu, de la alta, Și brațul în somn ți-l văd mângâind, Dar tu în visare nu vezi decât alta. Și ce ne rămâne să facem atunci Când soarta nu știe decât să dezbine? Trăim amândoi, trăim doar iubind, Deși eu pe tine, tu, totuși, pe alta.” Ana Blandiana, ”Delir”
”POETUL Tu eşti o undă, eu sunt o zare, Eu sunt un ţărmur, tu eşti o mare, Tu eşti o noapte, eu sunt o stea — Iubita mea. IUBITA Tu eşti o ziuă, eu sunt un soare, Eu sunt un flutur, tu eşti o floare, Eu sunt un templu, tu eşti un zeu — Iubitul meu. Tu eşti un rege, eu sunt regină, Eu sunt un haos, tu o lumină, Eu sunt o arpă muiată-n vânt — Tu eşti un cânt. POETUL Tu eşti o frunte, eu sunt o stemă, Eu sunt un geniu, tu o problemă, Privesc în ochii-ţi să te ghicesc — Şi te iubesc! IUBITA Îţi par o noapte, îţi par o taină Muiată-n pala a umbrei haină, Îţi par un cântec sublim încet — Iubit poet? O, tot ce-i mistic, iubite barde, În acest suflet ce ţie-ţi arde, Nimica nu e, nimic al meu — E […]
”Strecor degetele mele printre buclele-ţi de aur, Raze care cad în valuri pe un sân ce n-am văzut, Căci corsetul ce le-ascunde e o strajă la tezaur, Iară ochii-ţi, gardianii, mă opresc şi mă sumut. Ochii tăi, înşelătorii! A ghici nu-i pot vreodată, Căci cu două înţelesuri mă atrag şi mă resping — Mă atrag când stau ca gheaţa cu privirea desperată, Mă resping când plin de flăcări eu de sânul tău m-ating. O atunci mâna ta-i tare şi respinge cu putere Mâna mea, care profană ar intra în santuar Să se-ascundă-n sânii-ţi tineri, pe când eu plin de plăcere Să uit lumea-n sărutarea-ţi şi în ochii tăi de jar. Astăzi însă nu-s ca flama cea profană şi avară, Inima mi-e sântă astăzi, cald şi dulce-i pieptul meu, Azi sunt cast ca rugăciunea şi timid ca primăvara, Azi iubesc a ta fiinţă cum iubesc pe Dumnezeu. Tu surâzi cu ne’ncrezare?… […]
”Niciodată nu te voi trăda de tot, deşi te-am trădat şi te voi trăda la fiecare pas; Când te-am urât nu te-am putut uita; Te-am blestemat, ca să te suport; Te-am refuzat, ca să te schimbi; Te-am chemat şi n-ai venit, am urlat şi nu mi-ai zâmbit, am fost trist şi nu m-ai mângâiat. Am plâns şi nu mi-ai îndulcit lacrimile. Deşert ai fost rugăminţilor mele. Ucis-am în gând întâia clipă a vieţii şi fulgerat-am începuturile tale, secetă în fructe, uscăciune în flori şi secarea izvoarelor dorit-a sufletul meu. Dar recunoscător îţi este sufletul meu pentru zâmbetul ce l-a văzut doar el şi nimeni altul; recunoscător pentru acea întâlnire, de nimeni aflată; acea întâlnire nu se uită, ci cu credinţa ascunsă în tine răsună în tăcere, înverzeşte pustiuri, îndulceşte lacrimi şi înseninează singurătăţi. Îţi jur că niciodată nu vei cunoaşte marea mea trădare. Jur pe tot ce poate fi mai […]
“Da, îmi șoptea gândul, iubirea poate să fie oricum, numai să fie! Poți să arăți ca un chimval răsunător, dar dacă dragoste nu e… spune evanghelistul. E vorba, desigur, de dragostea divină, dar a noastră, cea profundă, are oare vreo limită care s-o împiedice să atingă granița divinului? Lăcașul ei nu e tot inima umană?” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
”Îngere palid, îţi e mister Cum că a lumei valuri şi şoapte Este durere şi neagră noapte Pe lângă cer? Nu ştii tu, înger, oare să zbori, Să laşi pământul, trista ruină? De-ţi place cerul, a lui lumină, De ce nu mori? O, dar pământul încă te ţine În nişte lanţuri ţesute-n rai. De mult zburai tu în lumi senine — De nu iubeai.” Mihai Eminescu, ”Îngere palid”
”Paul Plopeanu vede şi aeroplanele care soseau ziua deasupra Bucureştilor, ca nişte lari graţioşi rotindu-se la foarte mari înălţimi. Păreau că au pornit un joc nevinovat în liniştea văzduhului. Dar tunurile cetăţii bubuie şi flori de fum nasc ici-colo în limpezimea aerului. Şi-n oraş, în îmbulzeli de mulţime, cad grenatele ca nişte ouă ale morţii zdrobind în sînge snopi de oameni. Şi mult timp după ce larii alburii şi-au luat zborul lin spre Dunăre, s-aud pe străzile înţesate goarnele răguşite ale automobilelor şi trec camioanele spre spitale, încărcate cu zdrenţe sângerate de trupuri. În ochii mari şi luminaţi ai băiatului, născură apoi umbrele mute ale altor amintiri: tablourile retragerii. Subt un cer sur, printr-o ploaie rece şi putredă, pe drumuri desfundate de ape, printre sate pustii şi posomorâte, prin hotarul nemărginitului Bărăgan, se înşiră ziua şi noaptea convoiuri de cară, fără sfârşit, fără hodină. Soldaţi cu obrajii supţi şi cu […]
”Inima mea arde de iubire Şi toţi pot vedea această văpaie. Inima mea pulsează pătimaşă Ca valurile unui ocean. Prietenii mi-au devenit străini În jurul meu nu sunt decât vrăjmaşi. Dar eu sunt liber ca vântul, Căci mustrările lor nu mă mai ating. Mă simt acasă oriunde m-aş afla, Iar în iatacurile iubiţilor Eu pot vedea cu ochii-nchişi Frumuseţea dansând. În spatele vălurilor, Beat de iubire, Dansez şi eu În ritmul acestei lumi. Pentru că mi-am pierdut minţile În lumea mea de oameni iubitori.” Rumi, ”Inima mea arde”
”Bea vin! Curând vei trece şi tu supremul prag. Şi nu vei lua cu tine nimic din ce ţi-i drag. Aceasta-i marea taină: laleaua scuturată Nu înfloreşte iarăşi, o, Saki, niciodată.” Omar Khayyam, ”Vinul eliberator”
„Vrem să fim iertaţi dar nu suntem dispuşi să iertăm şi noi. Vrem să ni se acorde atenţie şi să ne fie luate în seamă toate drepturile, dorinţele, de nu şi capriciile, luăm însă foarte grăbit şi împrăştiat aminte la nevoile, doleanţele şi solicitările celorlalţi. Ceilalţi! Ei ne apar undeva, departe, un soi de fantome pierdute în ceaţă. Ni se pare de fapt, că toţi cei din jurul nostru au obligaţii faţă de noi, iar noi faţă de nimeni, niciodată. Toate ni se cuvin, tot ce facem e bun şi îndreptăţit, numai noi avem întotdeauna dreptate.” N. Steinhardt
“If I had my life over again I should form the habit of nightly composing myself to thoughts of death. I would practise, as it were, the remembrance of death. There is no other practise which so intensifies life. Death, when it approaches, ought not to take one by surprise. It should be part of the full expectancy of life. Without an ever-present sense of death life is insipid. You might as well live on the whites of eggs.” Muriel Spark, ”Memento Mori”
”Nu am cerut să fiu. Mă străduiesc Să trec fără uimire sau mânie. Plecând, nu-ntreb pe nimeni dacă ştie Ce-a fost popasul straniu pământesc.” Omar Khayyam, ”Suprema înțelepciune – detașarea”
”Puterii lui Kai-Kaus prefer ulciorul plin. Dau glorii şi dau aur pe cupa mea de vin. Respect pe-ndrăgostitul gemând de fericire, Detest pe ipocritul scâncind în mănăstire.” Omar Khayyam, ”Vinul eliberator”
”Şi pe deasupra, cine poate să măsoare modestia unui vanitos? Din cauza acestei modestii, eu îl iubesc, dar îl şi deplîng căci, ca să creadă-n sine, el are nevoie de voi, se uită-n ochii voştri şi vine să vă mănânce lauda din pumni.” Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”
”Ca viaţa să-i fie vederii plăcută, trebuie jocul său bine jucat: trebuiesc buni actori. În toţi vanitoşii aflat-am buni actori: îşi joacă bine rolul şi vor să placă şi-şi pun tot spiritul în slujba acestei voinţe.” Nietzsche – ”Așa grăit-a Zarathustra”
