Wallflowers

1. Și din pricina aceasta inima mea se zbuciumă și se zbate din locul ei.
2. Ascultați bubuitul glasului Său și tunetul care iese din gura Sa.
3. Peste toată întinderea cerului El azvârle fulgerul Său și fulgerul Său ajunge până la marginile pământului.
4. În urma fulgerului, vine un muget prelung. El tună cu glasul Lui zguduitor, El nu mai împiedică fulgerele cât timp glasul Lui răsună.
5. Dumnezeu cu tunetul Său săvârșește minuni, El face lucruri mari pe care noi nu putem să le pricepem.
6. El poruncește zăpezii: „Cazi pe pământ „, și ploilor îmbelșugate: „Stăruiți cu putere!”
7. Pe fiecare om El pune a Sa pecete, pentru ca toți oamenii să recunoască puterea Lui.
8. Fiarele sălbatice se dau înapoi în culcușurile lor și rămân ascunse în vizuinile lor.
9. Vijelia vine de la miazăzi și frigul vine de la miazănoapte.
10. La suflarea lui Dumnezeu se încheagă gheața și întinderea apelor se face sloi.
11. El umple norii cu apă și din întunecimea furtunii sloboade fulgerele.
12. Iar norii, învârtindu-se în cercuri, aleargă după planurile Sale, astfel că îndeplinesc tot ce le poruncește, în lungul și în latul lumii Sale pământești.
13. Și Domnul îi trimite: aici ca o bătaie pentru pământ, dincolo ca o milostivire a voinței Sale.
14. Iov, ia aminte la aceste lucruri, stai locului și te uită la minunile lui Dumnezeu!
15. Înțelegi tu cum cârmuiește Dumnezeu norii Săi și în ce fel poate norul să sloboadă fulgerul pe pământ?
16. Înțelegi tu plutirea norilor, minuni ale Aceluia a Cărui știință este desăvârșită?
17. Tu, care te aprinzi în veșmintele tale, când pământul se odihnește sub vântul arzător din miazăzi,
18. Poți să întinzi la fel cu El boltitura cerului, ca o oglindă turnată din metal?
19. Spune-mi și mie ce vom putea să grăim cu El? Ce vorbă vom începe noi cu El, astfel întunecați la minte precum suntem?
20. Acum, când eu vorbesc, cine-I dă de veste ce zic eu? Când a vorbit cineva ceva, El o știe fiindcă I-a Spus altul?
21. Oamenii nu pot să privească prealuminosul soare, care strălucește pe cer, acum după ce vântul a împrăștiat norii.
22. Acum lumina biruitoare se revarsă din norii de la miazănoapte și măreția Domnului robește și cutremură inima.
23. Pe Cel Atotputernic nu putem să-L ajungem cu priceperea noastră. El este atotînalt în putere și bogat în judecată și nu calcă niciodată dreptatea în picioare.
24. Pentru aceea oamenii se tem de El și I se închină; El însă nu-Și pogoară privirile asupra nici unuia dintre cei ce se cred pe sine înțelepți”.

Vechiul Testament (Iov, 37:1-24)

1. Elihu a mers mai departe și a grăit:
2. „Așteaptă o clipă și vei învăța și altele, căci sunt încă temeiuri și cuvinte de partea lui Dumnezeu.
3. Voi porni cu știința mea de departe și voi dovedi dreptatea Ziditorului meu.
4. Căci cu adevărat ceea ce-ți spun eu nu este minciună și că cel ce stă lângă tine este unul desăvârșit în cunoștința.
5. Firește, Dumnezeu este prea puternic, dar nu leapădă pe nimeni; El este prea puternic prin înălțimea înțelepciunii Sale.
6. El nu lasă pe nelegiuit să propășească și celor nenorociți le face dreptate.
7. El nu despoaie pe cei drepți de dreptatea lor, iar cu împărații la fel: îi pune în jeturi împărătești și-i așează să domnească de-a pururi. Dar ei se umflă de trufie.
8. Și atunci iată-i ferecați cu lanțuri și iată-i prinși cu funiile mâhnirii.
9. După aceea, Dumnezeu le dezvăluie fapta pe care au făcut-o și nelegiuirea în care au căzut, anume că s-au trufit.
10. Dar El le face aceasta destăinuire ca să ia aminte și le dă poruncă să se întoarcă de la răutatea lor;
11. Dacă dau ascultare și vin la supunere, ei își isprăvesc zilele lor în fericire și anii lor în desfătări;
12. Iar dacă sunt neascultători, atunci trec prin strâmtorile morții și se sting nepricepuți și orbi.
13. Nelegiuiții se mânie; ei nu se roagă lui Dumnezeu, când sunt puși în lanțuri.
14. Unii ca aceștia se sting de tineri și viața lor se veștejește în floare.
15. Dar pe cel nenorocit Dumnezeu îl scapă prin nenorocirea lui și prin suferință Dumnezeu îi dă învățătură.
16. Tot așa și pe tine te va scoate din strânsoarea durerii, ca să te pună la loc larg, unde nu mai este nici o stinghereală și unde masa ta va fi încărcată cu mâncări grase și alese.
17. Dacă tu ai fost pedepsit cu strășnicie, ca un nelegiuit, tu scoate din pedeapsă puterea dreptății;
18. Certarea Lui să nu te împingă la mânie împotriva Lui și mulțimea bătăii să nu te scoată din calea cugetului drept.
19. Era oare să pună Dumnezeu vreun preț pe bogățiile tale? Nu! Nici pe aur, nici pe toate mijloacele puterii pământești.
20. Nu pofti noaptea (depărtării de Dumnezeu), căci în ea, popoare întregi au fost smulse din locul lor.
21. Ia seama, nu te duce la nedreptate, căci ea este adevărata cauză a suferinței.
22. Da, Dumnezeu este nespus de mare prin puterea Lui! Cine poate să învețe ca El?
23. Cine I-a dat învățătură cum să se poarte? și cine poate să-I spună: „Aceasta ai făcut-o rău?”
24. Adu-ți aminte și preamărește opera Lui, pe care o cântă, în laudele lor, oamenii;
25. Orice om o privește, măcar că o îmbrățișează cu ochiul, numai de departe.
26. Cât este de mare Dumnezeu! Dar noi nu putem să-L înțelegem și numărul anilor Săi nu se poate socoti.
27. El atrage picăturile de apă, El le preface în aburi și dă ploaia.
28. Iar norii o trec prin sita lor și o varsă picături peste mulțimile omenești.
29. Cine poate să priceapă cum se desfășoară norii și cum bubuie tunetul în cortul lui?
30. Iată că El a rostogolit aburii Săi și a acoperit adâncimile mării.
31. Prin el Domnul hrănește popoarele și le dă belșug de mâncare.
32. El ridică fulgerul, cu amândouă mâinile și-l trimite să lovească la țintă.
33. El dă din vreme de veste ciobanului și oilor, care simt din aer apropierea vijeliei.

Vechiul Testament (Iov, 36:1-33)

1. Elihu a vorbit mai departe și a zis:
2. „Ascultați, înțelepților, cuvintele mele și voi, învățaților, ațintiți-vă urechile,
3. Fiindcă urechea deosebește cuvintele, precum cerul gurii gustă mâncarea.
4. Să cercetăm între noi ce este drept, să știm între noi ceea ce este bine,
5. Fiindcă Iov a zis: „Eu sunt drept, dar Dumnezeu nu-mi dă dreptate!
6. Deși nevinovat, trec drept mincinos; rana mea este nevindecată, deși eu nu am nici o greșeală”.
7. Cine mai este ca Iov, care să bea batjocura, cum ar bea apa?
8. Care să se însoțească cu cei care fac nedreptate și să meargă în pas cu făcătorii de rele?
9. Căci Iov a zis: „Omul n-are nici un folos, dacă se străduiește să fie plăcut lui Dumnezeu”.
10. Dar voi oameni de inimă, ascultați-mă! Departe este de Dumnezeu răutatea, departe este de El nedreptatea!
11. Căci Dumnezeu întoarce omului după faptele lui și se poartă cu fiecare după purtarea lui.
12. Cu adevărat, Dumnezeu nu făptuiește răul și Cel Atotputernic nu strâmbă dreptatea.
13. Cine i-a încredințat cârmuirea pământului și cine i-a dat în grijă această lume întreagă?
14. Dacă Dumnezeu n-ar cugeta decât la Sine Însuși și dacă ar lua înapoi la Sine duhul Său și suflarea Sa,
15. Toate făpturile ar pieri deodată și omul s-ar întoarce în țărână.
16. Dacă ai minte, ascultă aceasta, pleacă urechea la cuvintele mele.
17. Unul care prigonește dreptatea ar putea oare să domnească? Și vei osândi tu pe Cel mare și drept?
18. El, Care strigă împăraților: Netrebnicilor! Și celor mai mari de pe pământ: Nelegiuiților!
19. El nu caută la fala celor mari și nu face deosebire între bogat și sărac, pentru că toți sunt lucrarea mâinilor Sale.
20. Într-o clipită ei mor și se duc; în miez de noapte, un popor se zbuciumă și fără greutate prăbușește pe tiran.
21. Pentru că ochii Domnului supraveghează cărările omului și vede toți pașii lui.
22. Pentru El nu este nici întuneric, nici umbră, unde să se poată ascunde cei ce lucrează nelegiuirea.
23. Dumnezeu n-are nevoie să privească multă vreme pe cineva, ca să-l tragă înaintea judecății Sale.
24. El zdrobește pe puternici, fără lungă cercetare și pune pe alții în locul lor.
25. De vreme ce El cunoaște faptele lor, El îi răstoarnă în fapt de noapte și-i zdrobește.
26. Ca pe niște nelegiuiți ce sunt, El îi lovește de față cu foarte mulți privitori,
27. Fiindcă s-au dat la o parte din preajma Sa și n-au voit să priceapă cărările Sale
28. Și au făcut să urce până la Domnul strigătul celui sărac și să răsune în urechile Sale plânsul celor nenorociți.
29. Dacă Domnul se odihnește, cine poate să-L smulgă din odihna Lui și dacă Își acoperă fața, cine poate să-L mai zărească? Dar El stă și supraveghează și pe popoare și pe oameni,
30. Ca unul Care nu voiește stăpânirea celor nelegiuiți, nici poticnirea popoarelor.
31. Dacă un fățarnic zice lui Dumnezeu: „Am fost târât la păcat și nu voi mai face ce este rău,
32. Ceea ce nu știu, Tu învață-mă; dacă am săvârșit vreo nedreptate nu voi porni iar de la capăt!”
33. Crezi tu, după părerea ta, că Dumnezeu îi va face în schimb tot așa? Fiindcă ai fost disprețuitor, fiindcă te faci tu judecător în locul meu, spune-mi atunci ce știi tu?
34. Oamenii în toată firea vor zice și tot așa orice om cuminte care mă ascultă:
35. Iov nu vorbește după dreapta învățătură și cuvintele lui nu sunt după sfânta dreptate.
36. Însă Iov trebuie cercetat până la capăt cu privire la acele răspunsuri vrednice de niște nelegiuiți.
37. El a sporit păcatul său; aici între noi el pune la îndoială greșeala lui și îngrămădește vorbele sale împotriva lui Dumnezeu”.

Vechiul Testament (Iov, 34:1-37)

1. Astfel, acești trei bărbați nu mai răspunseră nimic lui Iov, pentru că el se socotea fără vină.
2. Atunci se aprinse de mânie Elihu, fiul lui Baracheel din Buz, din familia lui Ram. Și mânia lui se aprinse împotriva lui Iov, fiindcă el pretindea că este drept înaintea lui Dumnezeu,
3. Și iarăși se aprinse mânia lui împotriva celor trei prieteni ai lui Iov, fiindcă ei nu găseau nici un răspuns și totuși osândeau pe Iov.
4. Elihu însă așteptase pe când ei vorbeau cu Iov, fiindcă ei erau mai în vârstă decât Elihu.
5. Dar când a văzut el că nu mai este nici un răspuns în gura celor trei oameni, atunci s-a aprins mânia lui.
6. Și așa Elihu, fiul lui Baracheel din Buz, a început a vorbi și a zis: „Eu sunt tânăr și voi sunteți bătrâni, de aceea m-am sfiit și m-am temut să vă dau pe față gândul meu.
7. Mi-am zis: vârsta trebuie să vorbească și mulțimea anilor să ne învețe înțelepciunea.
8. Dar duhul din om și suflarea Celui Atotputernic dau priceperea.
9. Nu cei bătrâni sunt înțelepți și nici moșnegii nu sunt cei ce înțeleg totdeauna dreptatea.
10. Drept aceea am zis: Luați aminte la mine, voi arăta și eu ce știu.
11. Iată că am așteptat cuvintele voastre, am stat cu urechea ațintită la judecățile voastre, pe când voi vă căutați ce aveați de spus.
12. Am stat cu ochii ațintiți asupra voastră și iată că nici unul n-a convins pe Iov, nici unul n-a răsturnat cuvintele lui;
13. De aceea să nu ziceți: Noi am găsit înțelepciunea și Dumnezeu ne dă învățătura, iar nu un om.
14. Astfel, nu voi pune înainte niște cuvinte ca acestea și nu-i voi răspunde cu temeiurile voastre.
15. Ei au fost opăriți, n-au mai răspuns nimic, cuvintele le-au fugit din gură.
16. Și eu am așteptat! Dar pentru că ei nu mai vorbesc, fiindcă au stat pe loc și nu mai răspund,
17. Voi zice și eu ceva din partea mea, voi arăta și eu știința mea,
18. Căci sunt plin de cuvinte până în gât și duhul meu lăuntric îmi dă zor.
19. Iată că cugetul meu în mine este ca un vin care n-are pe unde să răsufle, ca un vin care sparge niște burdufuri noi.
20. Voi vorbi deci ca să mă ușurez, voi deschide gura mea și nu-l voi lăsa pe Iov fără răspuns.
21. Nu voi lua partea nimănui și nu voi măguli pe nimeni,
22. Căci nu mă pricep să lingușesc, altfel într-o clipeală m-ar smulge Ziditorul meu.

Vechiul Testament (Iov, 32:1-22)

1. Făcusem legământ cu ochii mei și asupra unei fecioare nu-i ridicam.
2. Și care este partea pe care Dumnezeu o trimite din ceruri și ce câștig hărăzește, din înălțime, Cel Atotputernic?
3. Nefericirea nu este ea oare pentru cel nedrept și nenorocirea pentru făptuitorii fărădelegii?
4. Nu vede, oare, Dumnezeu căile mele și nu numără El toți pașii mei?
5. Umblat-am oare întru minciună și picioarele mele au zorit spre înșelăciune?
6. Să mă cântărească în cumpăna dreptății și Dumnezeu să cunoască neprihănirea mea.
7. Dacă pașii mei s-au abătut de la calea cea dreaptă și inima mea a fost târâtă de ochii mei, iar de mâinile mele s-a lipit vreo murdărie,
8. Atunci altul să mănânce ceea ce eu semăn și vlăstarii mei să fie scoși din rădăcină!
9. Dacă inima mea a fost amăgită de vreo femeie și am stat de pândă la ușa aproapelui meu,
10. Atunci nevasta mea să învârtească la râșniță pentru altul și altii să aibă parte de ea.
11. Căci aceasta ar fi o urâciune, o nelegiuire vrednică de pedeapsa judecătorilor,
12. Un foc care mistuie până la iad și care nimicește toată strânsura mea;
13. Dacă aș fi nesocotit dreptul slugii sau al slujnicei mele, în socotelile lor cu mine,
14. Ce mă voi face eu; când Dumnezeu se va ridica și ce răspuns îți voi da, când va lua procesul în cercetare?
15. Cel ce m-a făcut pe mine în pântecele mamei mele nu l-a făcut și pe robul meu? Nu este, oare, El singur Care ne-a alcătuit în pântece?
16. Datu-m-am, oare, în lături, când săracul dorea ceva și lăsat-am să se stingă de plânsete ochii văduvelor?
17. Mâncam, oare, singur bucata mea de pâine și orfanului nu-i dădeam din ea?
18. Dimpotrivă, din tinerețile mele, am crescut pe orfan ca un tată și de la naștere, am călăuzit pe văduva.
19. Dacă vedeam un nenorocit fără haină și vreun sărac care n-avea cămașă pe el,
20. Nu mă binecuvântau coapsele lui și nu-l încălzea lâna mieilor mei?
21. Dacă am repezit mâna mea împotriva vreunui orfan, fiindcă vedeam că am sprijinitori la masa judecății,
22. Atunci să cadă umărul meu din încheietură și brațul meu să se dezlege de osul celălalt!
23. Dar eu mă temeam de pedeapsa lui Dumnezeu și înaintea măreției Lui nu puteam să stau.
24. Mi-am pus eu încrederea în aur sau am zis aurului lămurit: Tu ești nădejdea mea?
25. Ori eram fericit peste măsură, că aveam atâta avere și că mâna mea agonisise mult?
26. Ori când vedeam soarele în strălucirea lui și luna, înaintand cu măreție,
27. A fost inima mea amăgită în taină și am dus eu mâna la gură, ca s-o sărut?
28. Și aceasta ar fi fost o mare fărădelege, fiindcă aș fi tăgăduit pe Dumnezeul cel Preaînalt.
29. M-am bucurat eu de nenorocirea dușmanului meu și am tresăltat când vreo răutate dăduse peste el?
30. Eu n-am îngăduit limbii mele să greșească și să ceară moartea dușmanului, blestemându-l.
31. Oamenii care țineau de casa mea ziceau: „Unde s-ar găsi vreunul care să nu se fi săturat la masa lui?”
32. Străinul nu petrecea noaptea niciodată afară; porțile mele le deschideam călătorului.
33. Acoperit-am eu, ca lumea cealaltă, păcatele mele, ascunzând, în sânul meu, greșeala făptuită,
34. Pentru că, adică, mă temeam de zarva cetății și mă înspăimânta disprețul cetățenilor și atunci rămâneam fără glas și nu mă mai arătam în poartă?
35. O, cine, îmi va da pe cineva care să mă asculte? Iată aici iscălitura mea! Cel Atotputernic să-mi răspundă! Iar învinuirea scrisă de potrivnicii mei,
36. Voi purta-o pe umărul meu, voi înnoda-o în jurul capului meu, ca o cunună.
37. Îi voi da socoteală de toți pașii mei, ca un principe mă voi înfățișa înaintea Lui.
38. Nu cumva ogoarele mele cer răzbunare împotriva mea și brazdele lor sunt prididite de lacrimi?
39. Nu cumva m-am înfruptat din roadele lor și n-am plătit și am făcut pe vechii lor stăpâni să se plângă de mine?
40. Dacă ar fi așa, atunci să crească pe ele pălămidă în loc de grâu și neghină în loc de orz!” Aici cuvintele lui Iov se termină.

Vechiul Testament (iov, 31:1-40)

1. Argintul are zăcămintele lui de obârșie și aurul are locul lui de unde-l scoți și-l lămurești.
2. Din pământ scoatem fierul și din stânca topită scoatem arama.
3. Omul a pus hotare întunericului și cercetează până în cele mai depărtate adâncuri, sfredelind piatra ascunsă în umbră și în beznă.
4. Un popor străin a săpat cărări pe sub pământ, uitate de piciorul celor de deasupra și departe de oameni; scormonitorii se spânzură pe funii și se clatină încoace și în colo.
5. Și deasupra este pământul din care iese pâinea, dar pe dedesubt este răvășit ca de foc.
6. Aici pietrele lui sunt de safir, dincoace sunt puzderii de aur,
7. Cărări pe care nu le-a cunoscut pasărea de pradă și pe care ochiul vulturului nu și le-a însemnat.
8. Fiarele sălbatice nu le-au călcat niciodată, niciodată leul nu s-a strecurat pe aici.
9. Dar omul a ajuns cu mâna lui la aceste stânci de cremene și munții i-a răsturnat din temelie.
10. El a săpat șanțuri în stânci și nimic de preț nu scapă privirii lui.
11. El a răscolit izvoarele apelor și tot ce era în adâncime a scos afară la lumină.
12. Dar înțelepciunea de unde izvorăște ea și care este locul de obârșie al priceperii?
13. Pământeanul nu cunoaște calea către ea, căci ea nu se găsește pe meleagurile celor vii.
14. Adâncul a grăit: Ea nu se află în sânul meu! și marea a spus la fel: Ea nu este la mine!
15. Mintea cea înaltă nu poate fi schimbată cu bulgări de aur și argintul nu-l cântărești ca s-o plătești.
16. Ea nu poate să fie prețuită nici cu aurul Ofirului, nici cu prețioasa cornalină, nici cu pietre de safir!
17. Cu ea alături nu pot să stea nici aurul, nici cristalul și cu un vas din aurul cel mai curat nu se poate schimba ea.
18. Despre mărgean și despre diamant, nici să mai pomenim, iar agonisirea înțelepciunii întrece cu mult pe aceea a mărgăritarelor.
19. Topazele Etiopiei nu stau în cumpănă cu ea și cu aurul cel mai curat nu vei plăti-o niciodată!
20. Și această înțelepciune de unde vine ea și care este sălașul priceperii?
21. Ea a fost ascunsă de ochii oricărei făpturi vii; ea a fost tăinuită și de pasărea cerului.
22. Adâncul și moartea au zis: Noi am auzit vorbindu-se de ea.
23. Dumnezeu îi cunoaște drumul și numai El este Cel ce știe locuința ei.
24. Când El privea până la marginile pământului și îmbrățișa cu ochii tot ce se afla sub ceruri,
25. Ca să dea vântului cumpăna și să chibzuiască legea apelor,
26. Când El statornicea ploilor un făgaș și o cale bubuitului tunetului,
27. Atunci El a văzut înțelepciunea și a cântărit-o, atunci a pus-o în lumină și i-a măsurat adâncimea.
28. După aceea Dumnezeu a zis omului: Iată, frica de Dumnezeu, aceasta este înțelepciunea, iar în depărtarea de cel rău stă priceperea”.

Vechiul Testament (Iov, 28:1-28)