Stănescu, Nichita  Comentariile sunt închise pentru
apr. 122024
 

„Te-am întâlnit
atât de dintr-odată şi de neaşteptat,
încât acel ah, care mi-a sărit de pe buze
a plutit buimac prin aer
până s-a lovit de o creangă
şi s-a aşezat pe ea,
şi s-a făcut cuib
şi timpul zburând pe acolo
şi-a lăsat în el orele…
Atât de neaşteptat ne-am întâlnit
încât trupul mi-a fost smuls şi lovit de timp
şi ecourile lui se întorc abia acum
şi se opresc în faţa mea
ca nişte statui…”

Nichita Stănescu

 Paler, Octavian  Comentariile sunt închise pentru
feb. 152023
 

“Acolo pe pietre sau pe oasele acelea, căci nu distingeam prea bine ce erau, am zărit doi șerpi încolăciți. Poate făceau dragoste. Să vă spun drept, nu știu cum fac șerpii dragoste. Sau poate se luptau. Deodată am văzut cum un fulger negru cade prin aer chiar peste insulă și chiar peste șerpii încolăciți. Era un vultur care a înhățat unul din șerpi și s-a ridicat cu el în văzduh. Așadar, vulturul le-a întrerupt șerpilor dragostea sau lupta. Eu i-am văzut înlănțuiți, nu mă pricep să spun ce anume a fost. Dar, poate că între dragoste și luptă nu e nici o deosebire. Dragostea e luptă între două suflete și între două trupuri în care uneori nu e nici un învingător, alteori nu e nici un învins. Și, oricum, pentru unul din șerpi nu mai avea importanță diferența dintre dragoste și luptă. Pentru el totul se sfârșise. Nu va mai face nici dragoste, nici nu se va mai lupta cu nimeni. Moartea pune punct și iubirilor și luptelor. Fiecare rămâne atunci cu cât a iubit și cu cât a luptat. Mai are timp, poate, doar să regrete că n-a iubit și n-a luptat destul sau că a trăit ca un şarpe singur, care nu şi-a găsit alt şarpe cu care să se iubească sau să se lupte.”

Octavian Paler, ”Viața pe un peron”

Nicolae Labiș – ”Bătrânul pădurar”

 Nicolae Labiș – ”Bătrânul pădurar”  Labiș, Nicolae, Muzică și versuri  Comentariile sunt închise pentru Nicolae Labiș – ”Bătrânul pădurar”
apr. 112022
 

”Bătrânul pădurar visează parcă,
îndrăgostit de codri ca de-o arcă,
Pe care-n timpi mai vechi ca amintirea
El a durat-o, rânduind în ea
Galop de cerbi, bârlog de urşi şi undukea
Izvoarelor, să aibă fiarele ce bea.
Sub ochii lui, plini de senin şi zare,
Sub ochii oglindind o depărtare,
Dureri şi bucurii de-ale pădurii
S-au petrecut, şi-n suflet el le-a strâns,
Şi neschimbându-şi apa cătăturii
In taină-a râs cu ele ori a plâns.
Când mierea lunii picură-n frunzişuri,
Ivind peste steiuri albe ascuţişuri,
Cu gâtul încordat prin seară zboară,
îndrăgostiţi un ţap şi-o căprioară…
El se afundă-n gânduri pe un trunchi,
Privind duios la puşca pe genunchi.
Or, primăvara în bârlog ursacii
Nu mai încap de maica-le, săracii,
Iar ea, dorindu-şi alţii, mai mărunţi,
Ii bate şi-i alungă către munţi…
El îi priveşte-ntunecat la faţă —
Noi începuturi triste de viaţă.
Natura, ascultati-o, îi murmură
Cântecul ei de ger şi de căldură,
Vibrarea fină de omăt asprit,
Foşnkea moale-a frunzelor căzute
Ori şopotul de unde-năbuşit
Când vin de la izvor un pâlc de ciute.
In cicluri neoprite — ierni şi veri —
Ne fură timpul, care cu poveri,
Şi de priveşti a inimii hambare
Mai goale le găseşti la cercetare,
Gândind că, sărăcit, ca mâine pleci
In pribegie către neguri reci.
Dar el, privind cămările din sine,
De zi cu zi le află tot mai pline,
Pădurii daruri fermecate toarce —
Ce dăruie,-nsutit i se întoarce,
Şi de va fi cândva de-aici plecat,
Pleca-va dintre toţi cel mai bogat.
Cu-avere simplă codrii îl încarcă…
Adânc el îi iubeşte ca pe-o arcă
Pe care-n timpi mai vechi ca amintirea
El a durat-o, rânduind în ea
Galop de cerbi, bârlog de urşi şi undukea
Izvoarelor, să aibă fiarele ce bea.”

Nicolae Labiș, ”Bătrânul pădurar”

Tudor Arghezi – ”S-aștept”

 Tudor Arghezi – ”S-aștept”  Poezie  Comentariile sunt închise pentru Tudor Arghezi – ”S-aștept”
mart. 122022
 

”S-aştept să vie viaţa cu coşurile pline
Şi să-mi aştearnă daruri din zări până la mine?
S-aştept în noaptea goală s-aud suind un pas
De prieten fără nume, străin şi fără glas?
Cu aripi adormite în dimineaţa lunii
S-ştept să mi se-ntoarcă în streaşină lăstunii?
S-ştept poat-amintirea să-şi mai încerce cheia
La poarta dintre dafini, s-aştept cumva scânteia
Luminilor pierdute în pulbere şi scrum?
La mine nu mai urcă de-a dreptul nici-un drum;
De-abia o cărăruie, o dâră ca de fum.
Nu intră nici o uşă, n-am prag, n-am pălimar,
Doar stelele se-ngână cu noaptea-ntr-un arţar.
Ce să aştept să vie şi ce să înţeleg,
Când peste mine timpul se prăbuşeşte-ntreg?”

Tudor Arghezi, ”S-aștept”

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
oct. 262020
 

”Apoi se gândi că venise vremea să întrebe ceva greu şi îngrozitor. Aşa că spuse:

Înghite lacom tot şi toate,
Păsări, fiare, nestemate,
Roade fierul, muşcă oţelul.
Macină şi piatra tare,
Răzuie şi-un munte mare,
Oraşe astăzi luminează
Şi mâine, el le ruinează.
Şi pe regi îi nimiceşte,
Chiar nimic nu ocoleşte.

Bietul Bilbo stătea în întuneric, gândindu-se la numele înfiorătoare ale tuturor uriaşilor şi căpcăunilor de care auzise în poveşti, dar nici unul dintre ei nu făcuseră vreodată tot ce spunea ghicitoarea. Simţea că răspunsul trebuie să fie cu totul altul şi că ar trebui să-l ştie, dar nu-i venea în minte, începu să-i fie frică. Şi asta nu te-ajută deloc când trebuie să te gândeşti. Gollum coborî din barcă. Făcu, pleosc! în apă şi vîsli înaintînd către mal; Bilbo îi vedea ochii apropiindu-se. Limba părea să i se fi lipit în gură; ar fi vrut să strige: „Mai dă-mi puţin timp! Nu, n-a trecut timpul!, dar din gâtul lui nu ieşi brusc decît un ţipăt: Timpu!’ Timpu!’
Bilbo fu salvat din pură întîmplare. Căci „timpul” era, bineînţeles, răspunsul la ghicitoare.”

J.R.R. Tolkien, ”Hobbitul”