“Knock, And He’ll open the door Vanish, And He’ll make you shine like the sun Fall, And He’ll raise you to the heavens Become nothing, And He’ll turn you into everything.” Rumi
1. Iar acum am ajuns de batjocură pentru cei mai tineri decât mine și pe ai căror părinți îi prețuiam prea puțin, ca să-i pun alături cu câinii turmelor mele. 2. Ce aș fi făcut cu puterea brațelor lor, odată ce vlaga lor se dusese toată? 3. Din pricina sărăciei și a foametei înspăimântătoare, ei mântcau rădăcini din locuri uscate și mama lor era câmpia pustie și jalnică. 4. Ei culegeau ierburi de prin mărăcini și pâinea lor era rădăcina de ienupăr. 5. Erau goniți din mijlocul oamenilor și după ei lumea urla ca după niște hoți. 6. Drept aceea, au ajuns să se aciueze pe marginea șuvoaielor, prin găurile pământului și prin văgăunile stâncilor. 7. Zbiară prin hățișuri, stau grămadă pe sub scaieți. 8. Neam de oameni ticăloși, neam de oameni fără nume, ei erau gunoaiele pe care le arunci din țară! 9. Și astăzi, iată că sunt cântecul […]
“Dar iubirea aceasta ar putea să-mi revele ceva. Poate te-am întâlnit şi m-am îndrăgostit de d-ta ca să mă înveţi ceva. Învaţă-mă, atunci! Spune-mi de ce mi-ai apărut în cale. Nu te-am întâlnit aşa, din întâmplare, doar ca să flirtez cu d-ta; nu-mi place să flirtez. Nu mi-am înşelat niciodată soţia. Dar am simţit, întâlnindu-te, că mi s-a făcut un semn.” Mircea Eliade, ”Noaptea de Sânziene”
1. Apoi Iov a mers mai departe cu pildele sale și a zis: 2. „O, dacă aș fi încă o dată ca în lunile de mai înainte, ca în zilele când Dumnezeu mă ocrotea, 3. Ca atunci când El ținea strălucitoare deasupra capului meu candela Sa și, luminat de ea, eu străbăteam prin întuneric! 4. De ce nu sunt încă o dată ca în zilele toamnei mele, când Dumnezeu ținea parte cortului meu, 5. Când Cel Atotputernic era încă cu mine și împrejurul meu stăteau feciorii mei, 6. Iar picioarele mele se scăldau în lapte și stânca aspră izvora pentru mine pâraie de untdelemn? 7. Atunci când ieșeam la poarta de sus a cetății și așezam în piață scaunul meu, 8. Tineretul, văzându-mă, se ascundea cu sfială, iar cei bătrâni se ridicau în picioare și rămâneau așa. 9. Fruntașii poporului își opreau cuvântările și își puneau mâna la gură. 10. […]
”There goes my heart again All of this time I thought we were pretending Nothing looks the same when your eyes are open Now you’re playing these games to keep my heartbeat spinning You show me love, you show me love You show me everything my heart is capable of You reshape me like butterfly origami-yeah, You have broken into my heart This time I feel the blues have departed Nothing can keep me away from this feeling I know I am simply falling for you. I’m taking time to envision where your heart is And justify why you’re gone for the moment I tumble sometimes, looking for sunshine And you know this is right when you look into my eyes You show me love, you show me love You show me everything my heart is capable of And now I can’t break away from this fire that we started. […]
”Mulți m-au sfătuit Să mă dau la fund pentru o vreme. E mai bine așa, Pentru o vreme, Și m-am dat. La fund toți se împiedicau de mine. Și-am ieșit iar la suprafață. Acum om vedea…” Marin Sorescu, ”Incertitudine”
1. Argintul are zăcămintele lui de obârșie și aurul are locul lui de unde-l scoți și-l lămurești. 2. Din pământ scoatem fierul și din stânca topită scoatem arama. 3. Omul a pus hotare întunericului și cercetează până în cele mai depărtate adâncuri, sfredelind piatra ascunsă în umbră și în beznă. 4. Un popor străin a săpat cărări pe sub pământ, uitate de piciorul celor de deasupra și departe de oameni; scormonitorii se spânzură pe funii și se clatină încoace și în colo. 5. Și deasupra este pământul din care iese pâinea, dar pe dedesubt este răvășit ca de foc. 6. Aici pietrele lui sunt de safir, dincoace sunt puzderii de aur, 7. Cărări pe care nu le-a cunoscut pasărea de pradă și pe care ochiul vulturului nu și le-a însemnat. 8. Fiarele sălbatice nu le-au călcat niciodată, niciodată leul nu s-a strecurat pe aici. 9. Dar omul a ajuns cu […]
”Să coborâm, grăi Virgil, spre fund”, şi alb ca ceara adăugă: „învaţă să-mi calci pe urme şi să-mi fii secund”. Ci eu, citindu-i grija-nscrisă-n faţă: „Au cum să vin, când însuţi tu te temi, tu ce la greu mi-ai fost mereu povaţă?” „Durerea lor, a umbrelor ce gem, pe chip, grăi, nu teamă-mi zugrăveşte, ci milă doar, pe care spaimă-o chemi.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul IV
1. Dar Iov a mers mai departe cu pildele lui și a zis: 2. „Viu este Dumnezeu Care a dat la o parte dreptatea mea! Viu este Cel Atotputernic Care a împovărat sufletul meu! 3. Câtă vreme duhul meu va fi întreg în mine și suflarea lui Dumnezeu în pieptul meu, 4. Buzele mele nu vor rosti nici un neadevăr și limba mea nu va grăi nici o minciună! 5. Departe de mine gândul să vă dau dreptate! Până când o fi să-mi dau duhul nu mă voi lepăda de nevinovăția mea. 6. Țin cu tărie la dreptatea mea și nu voi lăsa-o să-mi scape; inima mea nu se rușinează de zilele pe care le-am trăit. 7. Dușmanul meu să aibă partea nelegiuitului și cel ce este împotriva mea să aibă partea celui ce lucrează nedreptatea! 8. Care este nădejdea unui înrăit, când el se roagă și își ridică sufletul […]
“Cine a văzut cum șovăie o limbă de foc către claia de fân?” Ioan Slavici
Vine vara, trece vara Ce-a fost verde s-a uscat Plâng prigoriile seara După ziua ce-a plecat Plâng prigoriile seara După ziua ce-a plecat Şi m-ajunge un dor de verde Verde crud bacovian Ce se şterge şi se pierde Vara în fiecare an Ce se şterge şi se pierde Vara-n fiecare an Parcă dorurile lumii S-au strâns ghem şi stau aşa Atârnate-n cornul lunii Jinduind la câte-o stea Atârnate-n cornul lunii Jinduind la câte-o stea Numai dorul meu aleargă Peste câmpuri aurii Şi se-ntreabă ziua-ntreagă Unde eşti, când ai să vii ? Şi se-ntreabă ziua-ntreagă Unde eşti, când ai să vii ? Doar pentru utilizare non-comercială. Date de la: lyricstranslate.com
Sus, pe câmpul amorțit A trecut în taină mare De cu noapte risipind Șiruri de mărgăritare Din panere de argint Stol bălai de îngerași Cu alai de toporași Primăvară, cui le dai? Primăvară, cui le lași? Se-nalță abur moale din grădină Pe jos, pornesc furnicile la drum Acoperișuri veștede-n lumină Întind spre cer ogeacuri făr’ de fum Pe lângă garduri s-a uscat pământul Și ies gândacii-Domnului pe zid Ferestre amorțite se deschid Să intre-n casă soarele și vântul De prin balcoane Și coridoare Albe tulpane Fâlfâie-n soare Ies gospodinele Iuți ca albinele Părul le flutură Toate dau zor Unele mătură Altele scutură Colbul din pătură Și din covor
1. Atunci Iov a răspuns și a zis: 2. „În ce chip ajuți tu pe cel ce este fără de putere și sprijini brațul care a slăbit? 3. Cum știi tu să sfătuiești pe cel lipsit de înțelepciune și ce belșug de știință ai dat pe față? 4. Către cine ai îndreptat tu cuvintele tale și al cui duh grăia prin gura ta? 5. Înaintea lui Dumnezeu, umbrele răposaților tremură sub pământ, iar apele și vietățile din ape se înspăimântă. 6. Împărăția morților este goală înaintea Lui și adâncul este fără acoperiș. 7. El întinde miazănoaptea peste genune; El spânzură pământul pe nimic. 8. El închide apele în norii Săi și norii nu se rup sub greutatea apelor. 9. El acoperă fața lunii pline, desfășurând asupra ei norii Săi. 10. El a tras un cerc pe suprafața apelor, până la hotarul dintre lumină și întuneric. 11. Stâlpii cerului se clatină […]
lumină lină lini lumini Răsar din codri mari de crini lumină lină cuib de ceară Scorburi cu miere milenară De dincolo de lumi venind Și niciodată poposind Un răsărit ce nu se mai termină lină lumină din lumină lină Cine te așteaptă te iubește Iubindu-te nădăjduiește Că într-o zi lumină lină Vei răsări la noi deplină Cine primește să te creadă Trei oameni vor veni să-l vadă lumină lină lini lumini Răsari din codri mari de crini I-atâta noapte și uitare Și lumile au pierit în zare Au mai rămas din veghea lor Luminile luminilor lumină lină lini lumini Înstrăinându-i pe străini lumină lină, nuntă leac Tămăduind veac după veac Cel întristat și sărăcit Cel plâns și cel nedreptățit Și pelerinul însetat În vatra ta au înnoptat lumină lină leac divin Încununându-l pe străin Deasupra stinsului pământ lumină lină Logos sfânt Versuri: Ion Alexandru. Doar pentru utilizare non-comercială.
1. Atunci Bildad din Suah a început să vorbească și a zis: 2. „A Lui este stăpânirea, a Lui este puterea înfricoșătoare! și El sălășluiește pacea în locurile preaînalte. 3. Cine poate să numere oștile Sale? și peste cine nu se ridică paza Lui? 4. Cum ar putea un om să fie fără de prihană înaintea lui Dumnezeu, sau cum ar putea să fie curat cel ce se naște din femeie? 5. Iată nici luna nu strălucește destul în ochii Lui și nici stelele nu sunt de tot curate, pentru El! 6. Cu cât mai puțin omul, care nu este decât putreziciune, cu atât mai puțin născutul din om, care nu este decât un vierme!” Vechiul Testament (Iov, 25:1-6)
