”În inima ta se află o lumânare ce aşteaptă să fie aprinsă. În sufletul tău este un gol ce trebuie umplut. Îl simţi, nu-i aşa? Simţi despărţirea de iubitul tău. Invită-l să vină şi să umple acest gol, îmbrăţişează-i focul. Aminteşte-le celor ce spun altfel că iubirea vine doar atunci când vrea şi că dorinţa ce o simţi pentru ea nu se învaţă în nicio şcoală.” Rumi, ”Lumânarea din inima ta”
”Am încercat să-L găsesc pe Dumnezeu pe crucea creştină, dar nu era acolo. Am fost la Kaaba musulmană de la Mecca, dar nici acolo nu era. M-am dus la vechea sinagogă evreiască şi la templul hindus al idolilor, însă n-am dat de urma Lui. I-am întrebat pe învăţaţi şi filozofi, dar Dumnezeu era cu mult mai presus de înţelegerea lor. Atunci, am privit în inima mea şi L-am văzut acolo. Dumnezeu nu poate fi găsit altundeva.” Rumi, ”Unde e Dumnezeu?”
”Intelectualul se dă mereu în spectacol Îndrăgostitul se simte întotdeauna pierdut. Intelectualul fuge departe, de teamă să nu se înece. Însă iubirea înseamnă să te îneci în mare. Intelectualii îşi planifică odihna Îndrăgostiţilor le e ruşine să se odihnească. Îndrăgostitul e veşnic singur, chiar şi în mijlocul mulţimii, precum uleiul şi apa, rămâne separat. Omul care se încumetă să dea sfaturi unui îndrăgostit nu se alege cu nimic. Căci un astfel de om are sufletul tulburat. Iubirea e ca moscul, îţi atrage atenţia. Iubirea e un copac, iar îndrăgostiţii sunt umbra lui.” Rumi, ”Iubirea e un copac”
”Tu vii la noi dintr-o altă lume. De dincolo de stele, din vidul infinit. Transcendent şi pur De o frumuseţe inimaginabilă Aducând cu tine esenţa iubirii. Tu îi transformi pe toţi aceia pe care îi atingi. Preocupări lumeşti, necazuri şi dureri se topesc în prezenţa ta, căci tu aduci bucurie stăpânului şi robului, ţăranului şi împăratului. Tu ne uimeşti pe toţi cu graţia ta. Şi tot ce este rău devine bunătate. Tu eşti stăpânul alchimist. Tu aprinzi focul iubirii pe pământ şi în cer, în inima şi în sufletul tuturor fiinţelor. Prin iubirea ta existenţa şi nonexistenţa se contopesc. Opuşii se unesc. Şi tot ce e profan devine sacru iar.” Rumi, ”Alchimia iubirii”
”Prietenul mărinimos îşi dă şi viaţa pentru un prieten. Aşa că hai să renunţăm la această purtare lipsită de omenie şi să fim buni unul cu celălalt. Duşmănia întunecă prieteniile, şi atunci de ce să nu alungi această vrajbă din inima ta? Căci de îndată ce te vei gândi că am murit şi că m-am dus te vei împăca din nou cu mine. Îţi va fi dor să mă vezi şi poate chiar o să m-adori. Dar de ce să venerezi un mort? Mai bine gândeşte-te că am pierit şi vino să ne împăcăm acum. Fiindcă mai târziu vei veni la mine la mormânt să arunci sărutări. N-ar fi mai bine să mi le dai acum? Pentru că eu sunt acelaşi.” Rumi
”Din vremuri imemoriale Frumuseţea îşi dezvăluie forma ei minunată în singurătatea nefiinţei. Ea se uită în oglindă şi îşi contemplă propria frumuseţe. Ea e cunoscătorul şi lucrul cunoscut, Privitorul şi lucrul privit. Numai ochii ei au văzut acest Univers. Toate calităţile ei s-au întrupat: Veşnicia e câmpul verde al Spaţiului şi Timpului. Iubirea e grădina dătătoare de viaţă a acestei lumi. Fiecare creangă şi frunză şi fruct dau la iveală o trăsătură a perfecţiunii sale. Chiparosul sugerează măreţia ei Trandafirul ne arată cât e de frumoasă. Ori de câte ori se iveşte Frumuseţea, Iubirea e şi ea prezentă. Ori de câte ori Frumuseţea îşi arată obrazul îmbujorat Iubirea se aprinde de la flacăra lui. Când Frumuseţea se ascunde în cutele întunecate ale nopţii Iubirea vine şi găseşte o inimă tulburată. Frumuseţea şi Iubirea sunt ca trupul şi sufletul. Frumuseţea e ca o mină, iar Iubirea e diamantul. Ele au fost […]
“Acuma îşi dă seama că iubirea adevărată, adâncă, mântuitoare n-a cunoscut-o, ci numai ura, sub diverse forme… I s-a părut că-i sunt dragi toţi cei de un neam cu dânsul şi, îndată ce n-a găsit în inimile lor ura lui, dragostea s-a împrăştiat ca pulberea în adierea vântului… Iubirea adevărată nu moare niciodată în sufletul omului, ba îl însoţeşte şi dincolo, până în sânul nemărginirii… Dar iubirea nu poate prinde rădăcină în inima mânjită de ură, şi în el ura trăia mereu, ca un cui ruginit, uitat în carne vie…” Liviu Rebreanu, ”Pădurea spânzuraţilor”
“It does not matter how long you are spending on the earth, how much money you have gathered or how much attention you have received. It is the amount of positive vibration you have radiated in life that matters,” Amit Ray, ”Meditation: Insights and Inspirations”
“Dumnezeul iubirii a ucis mai mulți oameni decât toți ceilalți zei împreună!” Liviu Rebreanu, ”Pădurea spânzuraţilor”
“…e veselia întrupată… Dar inima ei oftează des. Așa e inima, niciodată nu se mulțumește cu ce are.” Liviu Rebreanu, ”Adam și Eva”
”Eşti mângâierea sufletului meu în vremuri de restrişte. Eşti bogăţia spiritului meu când inima mi-e frântă.” Rumi
“Şi a găsit-o printre miile de oameni indiferenţi. I-a zărit mai întâi ochii verzi cu luminile calde și moi. S-a cutremurat până în temeliile fiinţei lui, ca şi când i s-ar fi lămurit fulgerător toate misterele vieţii. Apoi li s-au încrucişat privirile şi din uimirea ei a înţeles că şi ea l-a recunoscut, deşi nu l-a mai văzut niciodată.” Liviu Rebreanu, ”Adam și Eva”
“Omul e un univers închis cu legile-i proprii care-i comandă viața efemeră, tot atât de departe de ceilalți oameni ca și un astru de ceilalți aștri, fără niciun mijloc de comunicare reală cu nimeni. Iluzia comunității cu alți semeni te înșeală numai până în momentul unei mari zdruncinări sufletești când deodată îți dai seama că nici părinții, nici frații, nici prietenii, nimeni nu te poate nici ajuta, nici măcar înțelege…” Liviu Rebreanu, ”Jar”
”Inimaginabilul, necunoscutul, iată ce-i dai Tu sufletului meu atunci când se îndreaptă spre Tine.” Rumi
”Vrei să-ţi spun un secret? Florile atrag cel mai frumos iubit doar cu parfumul şi zâmbetul lor dulce.” Rumi
