Wallflowers

”Toamna, când prunul care crește dinaintea casei își scutură frunzele, când vișinii își pierd podoaba, inima se umple de tristețe. Dar dincolo de această mâhnire licăre nădejdea că va veni o nouă primăvară și că florile se vor deschide iarăși. Însă vai, chipurile făpturilor scumpe care ne-au părăsit, pierdute sunt pentru totdeauna, ele nu ni se mai arată limpezi nici măcar în vis. Și nu vine niciodată o zi sau un amurg, nu se află în lume un loc, o răspântie în care cineva să se întâlnească fie și pentru o singură clipă, cu cei plecați pe drumul fără întoarcere. Gândurile se rotesc iute ca o morișcă ce se învârtește în gol, dar omului nu-i este dat nicicând să oprească mersul destinului.” ”Povestea frumoasei Hacikazuki” (poveste japoneză)

”Privirea lunii-mi pare-nlăcrimată . Când plânge ea, plâng florile amar, Jelind o biată fată înşelată.” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”

“- Ce întuneric, Doamne, ce întuneric s-a lăsat pe pământ…” Liviu Rebreanu, ”Pădurea spânzuraţilor”

”Păi, dacă-ar mai fi unul ca tine, în scurt timp n-ar mai rămâne niciunul din voi, pentru că v-aţi face de petrecanie unul altuia. Zău dacă n-ai fi în stare să te iei de gât cu cine ştie cine, numai pentru că ar avea în barbă un fir de păr mai mult sau mai puţin decât ai tu. Te-ai lua la harţă cu cineva care sparge nuci, numai pentru că ochii tăi au culoarea cojii de nucă. Spune-mi: care alţi ochi, în afară de-ai tăi, ar putea găsi într-asta pricină de ceartă? Ţi-e plină scăfârlia de gâlceavă, cum e găoacea oului de gălbenuş, cu toate că, nu o dată, ţi-a plesnit capul, ca o coajă de ou, din pricina certurilor. Te-ai dat la unul care-a tuşit pe stradă şi ţi-a trezit câinele din somn.” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”

”Păru-i şi barba-i albă se îmbâcsiseră şi se încâlciseră de praf şi de năduf. O rudă de-a unchiaşului a trecut pe lângă pârâu şi, văzându-l atât de obosit, i-a zis: – Unchiaşule, ai împlinit optzeci de ani. Cât ai să mai trăieşti? Pentru ce te prăpădeşti cu firea? Bătrânul, trecându-şi mâna prin barbă, a ridicat atunci capul, a privit apa care curgea vijelios şi, zâmbind, a grăit: – Pentru ce muncesc? Pentru urmaşi, de bună seamă, şi nu sunt obosit deloc, sunt în puteri şi pentru ei fac totul. Un om care trăieşte numai pentru el n-are pentru ce trăi. Rubedenia, primind răspunsul, s-a înroşit şi a plecat.” ”Unchiașul cu toba de aramă” (poveste chinezească)

”Simţirea-i mai bogată-n corzi ca vorba! Mai mândră-i ea, decât podoaba ei! Doar cerşetorii-şi numără arginţii. Iubirea mea-i prea mare. Nu-s în stare Să-i ştiu comoara nici pe jumătate!” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”

”Necunoaşterea lui Dumnezeu este declarată drept cel mai mare rău, însă Dumnezeu nu poate fi cunoscut prin intermediul fenomenelor sau văzut cu ochii trupeşti. Căutarea trebuie întreprinsă în interior. Pentru a şti, omul trebuie să fie. Adică trebuie să-şi fi dezvoltat în sine conştiinţa tuturor sferelor naturii sale împăturite, şi prin aceasta să ajungă om întreg.” Hermes Trismegistos, ”Corpus Hermeticum”

”N-aş vrea, creştine, de-al căinţei zel să-ţi uiţi cumva, văzând ce dreaptă plată îţi cere Domnul ca s-ajungi la ţel. Nu chinu-ţi şadă-n gând, ci la răsplată aminte ia şi orice-ar fi socoate că nu va-ntrece marea judecată. „Maestre,-am zis, mulţimile-arătate nu-mi par de-un soi cu-a omului făptură şi nu ştiu ce-s. Mi-s minţile furate?” Şi dânsu-atunci: „Pedeapsa grea ce-ndură ‘i-ndoaie-astfel şi-n mers îi poticneşte; şi ochii mei în cumpeni se zbătură. Ci cată către ei şi desluşeşte ce-ascund din jos poverile cumplite, şi-ai să pricepi că se căiesc muţeşte.” Creştini trufaşi, făpturi nenorocite, ce jos, de ochii minţii schilodiţi, vă-ncredinţaţi cărărilor greşite, au nu vedeţi că suntem viermi meniţi a ne preface-n fluturi ce-au să zboare fără-apărare spre judeţ? Smintiţi, la ce săltaţi cuprinşi de-nfumurare, când sunteţi gâze, viermi, lepădătură, ca larvele ce-n veci n-ajung la soare? Cum vezi pe-alocuri stând câte-o făptură drept reazem pe sub streşini şi […]