Citate, poezie și literatură

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
nov. 172021
 

”Toamna, când prunul care crește dinaintea casei își scutură frunzele, când vișinii își pierd podoaba, inima se umple de tristețe. Dar dincolo de această mâhnire licăre nădejdea că va veni o nouă primăvară și că florile se vor deschide iarăși. Însă vai, chipurile făpturilor scumpe care ne-au părăsit, pierdute sunt pentru totdeauna, ele nu ni se mai arată limpezi nici măcar în vis. Și nu vine niciodată o zi sau un amurg, nu se află în lume un loc, o răspântie în care cineva să se întâlnească fie și pentru o singură clipă, cu cei plecați pe drumul fără întoarcere. Gândurile se rotesc iute ca o morișcă ce se învârtește în gol, dar omului nu-i este dat nicicând să oprească mersul destinului.” ”Povestea frumoasei Hacikazuki” (poveste japoneză)

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
nov. 162021
 

”„Părinte’-al nostru care-n ceruri stai, nu ţărmurit, ci mai vârtos de dragul făpturilor ce-ai zămislit în rai, slăvită fie numa Ta şi pragul puterii Tale-n veci şi-n osanale îţi mulţumească pruncul şi moşneagul. Pogoare pacea-mpărăţiei Tale spre noi ce-n van cu mintea-ne săracă ne străduim s-aflăm spre dânsa cale. Ca îngerii ce vrerea lor şi-o pleacă şi Ţie Ţi-o jertfesc, cântând osana, la fel şi omul pe pământ să facă. Şi dă-ne, Doamne, harul Tău şi mana de zi cu zi, căci fără ea-n pustie zadar ne zbatem şi-i degeaba goana. Şi precum omul a ierta se-mbie, nu sta nici Tu să-l judeci cât plăteşte, ci iartă-i lui păcat şi silnicie. Virtutea noastră care-ades tânjeşte n-o ispiti cu cel ce tronu-Ţi scurmă, ci mântuie-o de el care-o pândeşte. Nu-i ruga-aceasta pentru-a noastră turmă ce n-are lipsă aici de ajutor; ci-i pentru cei care-au rămas în urmă.” Astfel urându-şi cale bună […]

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
nov. 152021
 

”Privirea lunii-mi pare-nlăcrimată . Când plânge ea, plâng florile amar, Jelind o biată fată înşelată.” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
nov. 152021
 

“E greu, e foarte greu când ai voi să-i grăiești cuiva o vorbă, care-ți vine din fundul inimii, și nu poți; e însă mai greu când simți că numai această vorbă poate să alunge gândul rău pe care și-l face despre tine un om la care ții…” Ioan Slavici, ”Moara cu Noroc”

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
nov. 142021
 

“- Ce întuneric, Doamne, ce întuneric s-a lăsat pe pământ…” Liviu Rebreanu, ”Pădurea spânzuraţilor”

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
nov. 132021
 

“S-ar putea spune însă că îndoiala e a trupului care piere și nu va mai renaște niciodată, spaima, revolta și regretul lui că n-a fost, cât a trăit, decât sclavul spiritului, acest tiran al bucuriilor vitale și frenetice… El, însă, spiritul, nu se îndoiește de sine și dacă tace în fața acestei revolte finale a celui în care s-a întrupat, nu înseamnă că el nu știe că nu e niciodată mort. E luat prin surprindere? Sau a și părăsit trupul știind că în curând acest trup se va întoarce în țărână, această informă plămadă a haosului?” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
nov. 112021
 

”Păi, dacă-ar mai fi unul ca tine, în scurt timp n-ar mai rămâne niciunul din voi, pentru că v-aţi face de petrecanie unul altuia. Zău dacă n-ai fi în stare să te iei de gât cu cine ştie cine, numai pentru că ar avea în barbă un fir de păr mai mult sau mai puţin decât ai tu. Te-ai lua la harţă cu cineva care sparge nuci, numai pentru că ochii tăi au culoarea cojii de nucă. Spune-mi: care alţi ochi, în afară de-ai tăi, ar putea găsi într-asta pricină de ceartă? Ţi-e plină scăfârlia de gâlceavă, cum e găoacea oului de gălbenuş, cu toate că, nu o dată, ţi-a plesnit capul, ca o coajă de ou, din pricina certurilor. Te-ai dat la unul care-a tuşit pe stradă şi ţi-a trezit câinele din somn.” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
nov. 052021
 

„Sunt lacrimi aşa de grele şi de fierbinţi, încât ochii nu le pot plânge; ele zac în inimă arzând-o.” Nicolae Iorga

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
nov. 012021
 

”Păru-i şi barba-i albă se îmbâcsiseră şi se încâlciseră de praf şi de năduf. O rudă de-a unchiaşului a trecut pe lângă pârâu şi, văzându-l atât de obosit, i-a zis: – Unchiaşule, ai împlinit optzeci de ani. Cât ai să mai trăieşti? Pentru ce te prăpădeşti cu firea? Bătrânul, trecându-şi mâna prin barbă, a ridicat atunci capul, a privit apa care curgea vijelios şi, zâmbind, a grăit: – Pentru ce muncesc? Pentru urmaşi, de bună seamă, şi nu sunt obosit deloc, sunt în puteri şi pentru ei fac totul. Un om care trăieşte numai pentru el n-are pentru ce trăi. Rubedenia, primind răspunsul, s-a înroşit şi a plecat.” ”Unchiașul cu toba de aramă” (poveste chinezească)

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
oct. 302021
 

”Simţirea-i mai bogată-n corzi ca vorba! Mai mândră-i ea, decât podoaba ei! Doar cerşetorii-şi numără arginţii. Iubirea mea-i prea mare. Nu-s în stare Să-i ştiu comoara nici pe jumătate!” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
oct. 222021
 

”Cum va şti cu dragostea, Iar Beatrice să n-afle niciodată. De ce? Cum, Benedick n-ar merita Bogatul, fericitul pat de nuntă în care-o să se culce-o dată Beatrice? O, zeu al dragostei! Ar merita Tot ce-un bărbat e-n drept să dobândească, Dar firea inimă mai năzuroasă Decît a ei n-a zămislit nicicînd! Dispreţul străluceşte-n ochii ei Ce râd de tot ce văd; deşteptăciunea-i Se preţuieşte într-atât, că toate N-au nici un preţ. Nu poate nici iubi, Nici îndrăgi ceva ce nu-i al ei, Atîta-i de-ngâmfată!” William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
oct. 192021
 

”Necunoaşterea lui Dumnezeu este declarată drept cel mai mare rău, însă Dumnezeu nu poate fi cunoscut prin intermediul fenomenelor sau văzut cu ochii trupeşti. Căutarea trebuie întreprinsă în interior. Pentru a şti, omul trebuie să fie. Adică trebuie să-şi fi dezvoltat în sine conştiinţa tuturor sferelor naturii sale împăturite, şi prin aceasta să ajungă om întreg.” Hermes Trismegistos, ”Corpus Hermeticum”

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
oct. 182021
 

“Zidul acesta e nebun, nu știu ce are, îmi văd pe el trei umbre. la trei vârste diferite. N-am făcut niciodată trei umbre pământului, cel mult două, odată într-o duminică, gătit cu vise noi.” Marin Sorescu, ”Thirst of the Salt Mountain: Trilogy of Plays”

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
oct. 162021
 

”N-aş vrea, creştine, de-al căinţei zel să-ţi uiţi cumva, văzând ce dreaptă plată îţi cere Domnul ca s-ajungi la ţel. Nu chinu-ţi şadă-n gând, ci la răsplată aminte ia şi orice-ar fi socoate că nu va-ntrece marea judecată. „Maestre,-am zis, mulţimile-arătate nu-mi par de-un soi cu-a omului făptură şi nu ştiu ce-s. Mi-s minţile furate?” Şi dânsu-atunci: „Pedeapsa grea ce-ndură ‘i-ndoaie-astfel şi-n mers îi poticneşte; şi ochii mei în cumpeni se zbătură. Ci cată către ei şi desluşeşte ce-ascund din jos poverile cumplite, şi-ai să pricepi că se căiesc muţeşte.” Creştini trufaşi, făpturi nenorocite, ce jos, de ochii minţii schilodiţi, vă-ncredinţaţi cărărilor greşite, au nu vedeţi că suntem viermi meniţi a ne preface-n fluturi ce-au să zboare fără-apărare spre judeţ? Smintiţi, la ce săltaţi cuprinşi de-nfumurare, când sunteţi gâze, viermi, lepădătură, ca larvele ce-n veci n-ajung la soare? Cum vezi pe-alocuri stând câte-o făptură drept reazem pe sub streşini şi […]