”Când zările din suflet ni-s singura avere, Păstrează-le în taină, ascundele-n tăcere. Atât timp cât ţi-s limpezi şi văz, şi-auz, şi grai – Nici ochi şi nici ureche, nici limbă să nu ai.” Omar Khayyam, ”Singurătatea omului”
”Cel care are pâine de astăzi până mâine Şi-un strop de apă rece în ciobul său frumos, De ce-ar sluji pe-un altul ce-i este mai prejos? De ce să fie sclavul unui egal cu sine?” Omar Khayyam, ”Singurătatea omului”
”Sântem departe — Da… departe!… Şi vântul mării ne sărută Pe frunte, Pe obraji, Pe gură… Şi parcă ne cunoaşte, vântul Cu nevăzutele lui braţe ne-arată drumul Şi ne-nvaţă Să ne ferim de sfatul zării, Căci zarea-i veşnic prefăcută… Şi-apoi ne lasă, vântul pricepe Că noi i-am tălmăcit cuvântul!…” Ion Minulescu, ”Spre insula enigmă” (fragment)
”Cheia ce mi-ai dat aseară — -Cheia de la poarta verde — Am pierdut-o chiar aseară !… Dar ce cheie nu se pierde? Cheia ce mi-ai dat aseară Mi-a căzut din turn, Pe scară, Şi căzînd, mi-a stins lumina. Cheia ce-am pierdut aseară Am cătat-o ; Dar pe scară Era noapte ca şi-afară — Noapte ca sub boltuita Cupolă de mănăstire, Cinci s-au stins pe la icoane Lumânările de ceară. Şi-am rămas în turnul gotic — Turnul celor trei blazoane: Al Iubirii, Al Speranţei, Şi-al Credinţei viitoare… Şi-am rămas în turnul gotic Domn pe-ntinsele imperii Ale negrului haotic. Şi-au trecut de-aseară clipe, Şi-au trecut de-aseară ore, Şi-ale zorilor, aripe Fluturatu-mi-au grăbite, Ca şi clipele trăite Pe-aîbul treptelor sonore. Şi m-am coborît pe scară… Dar pe cea din urmă treaptă Cheia ce mi-ai dat aseară Am găsit-o prefăcută Într-o cupă albă, plină Cu vin verde de cucută. Şi pe cea din […]
”Nu are somn o fată, şi noaptea e târzie. Ea-n părul negru poartă o buclă argintie. Sprâncenele i-s strânse de cugetări severe; Şi faţa-i împietrită de noapte şi tăcere Închide-o înflorire de vise delicate. I-i dor de mine, poate; dar inima îi bate Şi-oftând se înfioară la nu ştiu care gând, Când lemnele în sobă trosnesc adânc, arzând.” Nicolae Labiș, ”Subiect de baladă”
”Iubirea mi-a răpit somnul; iată ce face iubirea. Iubirea nu dă doi bani pe suflet sau pe minte. Iubirea e ca un leu negru, flămând şi fioros, care bea sângele din inimile celor ce se iubesc. Iubirea te prinde cu blândeţe şi te împinge spre capcană, iar atunci când cazi în ea te priveşte din depărtare. Iubirea e un tiran, un judecător nemilos, ce-i torturează şi-i asupreşte pe cei nevinovaţi. De cazi în mâna ei vei plânge ca norii, iar dacă fugi de ea vei îngheţa ca zăpada. Clipă de clipă ea sparge o mie de cupe-n bucăţi şi-n fiecare secundă coase şi sfâşie o sută de veşminte. Ucide o mie de fiinţe şi le priveşte ca pe una singură. Nimeni nu poate scăpa prin şiretenie sau viclenie de lanţurile ei. Niciun învăţat, oricât ar fi de înţelept, nu poate ieşi din plasa pe care ea a întins-o.” Rumi, ”Ce […]
”Pe cei curaţi la suflet şi luminaţi la minte Neîncetat să-i cauţi. Şi fugi de tonţi şi răi. Dacă-ţi va da otravă un înţelept, s-o bei – Şi-aruncă antidotul, un prost de ţi-l întinde.” Omar Khayyam, ”Singurătatea omului”
”O, tânăr fără prieteni mai vechi de două zile, Nu te-ngriji de Cerul cu-naltele-i feştile! Puţinul să-ţi ajungă, şi zăvorât în tine, Tăcut contemplă jocul umanelor destine.” Omar Khayyam, ”Singurătatea omului”
”Galezul se încărcă cu atâta aur, încît dacă ar mai fi pus un bănuţ, nu s-ar mai fi putut mişca din loc. Spre surpriza lui, înţeleptul nu luă nimic. – Nu am devenit înţelept râvnind la argint şi la aur, spuse el. Cuvintele înţeleptului i se părură vorbe-n vânt galezului, dar nu spuse nimic şi porni spre gura peşterii.” ”Acolo unde doarme regele Arthur” (basm popular din Țara Galilor)
”Să nu-ţi dezvălui taina din suflet celor răi. Nădejdile, – ascunse să-ţi stea de lumea toată. În zâmbet să te ferici de toţi semenii tăi, Nebunilor nu spune durerea niciodată.” Omar Khayyam, ”Singurătatea omului” (fragment)
”Să-ţi faci puţini prieteni. Din tine nu ieşi. Căci prea des falsitatea credinţa ne-o înfrânge. Când ţi se-ntinde-o mână, ‘nainte de-a o strânge, Gândeşte-te că poate te va lovi-ntr-o zi.” Omar Khayyam, ”Singurătatea omului” (fragment) /
”Să ne păzim cu grijă de al uitării val Cunoaşterea culeasă cu trudă, dinafară. Dacă-am pierdut o dată un adevăr vital, Îl regăsim mai greu a doua oară. Cuprins de somnolenţă, uitam odinioară Esenţa vremii noastre; şi ca s-o aflu iar, Pe drumuri încâlcite sub soarele de vară, Am străbătut un dureros calvar. Credeam că se cuvine să împlântăm hangere Doar în putreziciunea aflată între noi, Că, mai presus de toate, în viaţă ni se cere Să măturăm ograda de gunoi. Să ardem, da, gunoiul ce aerul împute! Acestea toate însă ar fi fără folos Dacă-am uita că-n faţă duşmanul îşi ascute Pe gresie cuţitul veninos. Adună inerţia în faţa noastră oaste, Gătit de luptă fie deci orişice bărbat, Dar să stârpim — destoinici — şi-n rândurile noastre Tot ce-i de inerţie cariat. Această luptă dublă s-o ducem treji şi duri, Uniţi şi-n suferinţe, uniţi şi în victorii, Precum uniţi […]
”Sunt ud până la piele din pricina valului care încă n-a venit. Sunt legat fedeleş într-o închisoare care încă nu există. Deşi n-am jucat partida de şah deja sunt făcut şah-mat. Deşi n-am băut nicio cupă de vin deja m-am îmbătat. Deşi n-am păşit pe câmpul de bătaie deja sunt rănit şi ucis. Nu mai ştiu care e diferenţa dintre închipuire şi realitate. Asemenea unei umbre eu sunt şi nu sunt.” Rumi, ”Sunt și nu sunt”
”- Există o singură soluţie, răspunse Brân, cel ce este conducător, să fie şi pod. Mă voi face pod. Această expresie a fost folosită pentru pripa dată atunci şi de atunci a ajuns zicală printre locuitorii Britaniei.” ”Povestea lui Branwen, fiica lui Llyr” (basm din Țara Galilor)
”Broasca râse cu poftă, apoi glăsui: – Cine spune că-i prost nu e tocmai prost și cine spune că-i priceput nu e chiar așa de priceput. Rândunica, plină de mânie, se sumeți la ea: – Dacă n-ar fi munții, cum ai ști care sunt câmpiile?” ”Rândunica gureșă” (poveste chinezească)
