”Pe cei curaţi la suflet şi luminaţi la minte Neîncetat să-i cauţi. Şi fugi de tonţi şi răi. Dacă-ţi va da otravă un înţelept, s-o bei – Şi-aruncă antidotul, un prost de ţi-l întinde.” Omar Khayyam, ”Singurătatea omului”
”O, tânăr fără prieteni mai vechi de două zile, Nu te-ngriji de Cerul cu-naltele-i feştile! Puţinul să-ţi ajungă, şi zăvorât în tine, Tăcut contemplă jocul umanelor destine.” Omar Khayyam, ”Singurătatea omului”
”Galezul se încărcă cu atâta aur, încît dacă ar mai fi pus un bănuţ, nu s-ar mai fi putut mişca din loc. Spre surpriza lui, înţeleptul nu luă nimic. – Nu am devenit înţelept râvnind la argint şi la aur, spuse el. Cuvintele înţeleptului i se părură vorbe-n vânt galezului, dar nu spuse nimic şi porni spre gura peşterii.” ”Acolo unde doarme regele Arthur” (basm popular din Țara Galilor)
”Să nu-ţi dezvălui taina din suflet celor răi. Nădejdile, – ascunse să-ţi stea de lumea toată. În zâmbet să te ferici de toţi semenii tăi, Nebunilor nu spune durerea niciodată.” Omar Khayyam, ”Singurătatea omului” (fragment)
”Să-ţi faci puţini prieteni. Din tine nu ieşi. Căci prea des falsitatea credinţa ne-o înfrânge. Când ţi se-ntinde-o mână, ‘nainte de-a o strânge, Gândeşte-te că poate te va lovi-ntr-o zi.” Omar Khayyam, ”Singurătatea omului” (fragment) /
”Să ne păzim cu grijă de al uitării val Cunoaşterea culeasă cu trudă, dinafară. Dacă-am pierdut o dată un adevăr vital, Îl regăsim mai greu a doua oară. Cuprins de somnolenţă, uitam odinioară Esenţa vremii noastre; şi ca s-o aflu iar, Pe drumuri încâlcite sub soarele de vară, Am străbătut un dureros calvar. Credeam că se cuvine să împlântăm hangere Doar în putreziciunea aflată între noi, Că, mai presus de toate, în viaţă ni se cere Să măturăm ograda de gunoi. Să ardem, da, gunoiul ce aerul împute! Acestea toate însă ar fi fără folos Dacă-am uita că-n faţă duşmanul îşi ascute Pe gresie cuţitul veninos. Adună inerţia în faţa noastră oaste, Gătit de luptă fie deci orişice bărbat, Dar să stârpim — destoinici — şi-n rândurile noastre Tot ce-i de inerţie cariat. Această luptă dublă s-o ducem treji şi duri, Uniţi şi-n suferinţe, uniţi şi în victorii, Precum uniţi […]
”- Există o singură soluţie, răspunse Brân, cel ce este conducător, să fie şi pod. Mă voi face pod. Această expresie a fost folosită pentru pripa dată atunci şi de atunci a ajuns zicală printre locuitorii Britaniei.” ”Povestea lui Branwen, fiica lui Llyr” (basm din Țara Galilor)
”Broasca râse cu poftă, apoi glăsui: – Cine spune că-i prost nu e tocmai prost și cine spune că-i priceput nu e chiar așa de priceput. Rândunica, plină de mânie, se sumeți la ea: – Dacă n-ar fi munții, cum ai ști care sunt câmpiile?” ”Rândunica gureșă” (poveste chinezească)
”Într-o zi fără nici un eveniment Am să vin brusc înaintea ta Şi am să-ţi spun că totul e în regulă Putem pleca Am luat bilete de tren, Am luat bilete de avion, Am luat bilete de vapor, Putem pleca în prima localitate De dincolo de capătul lumii. Nu ştiu precis cum se numeşte Am să mă interesez şi am să-ţi comunic, Oricum, trebuie haine pentru toate anotimpurile, Putem pleca. E o localitate modestă, E prima localitate de dincolo de capătul lumii, În neant, undeva, Unde toţi avem loc, Şi nu întreabă nimeni pe nimeni de acte Şi nu bârfeşte nimeni pe nimeni, Ci numai materia şi antimateria Stau la o cafea sau la o anticafea în prima localitate De dincolo de capătul lumii, Undeva. Şi de fapt, ce mai faci tu, În camera de dincolo, În casa de dincolo, În lumea de dincolo? Draga mea, Orgolioasa mea, Pierduta mea, […]
”Sorei lui Nandi îi era rușine să se țină de cuvânt, dar n-avea ce face. Numai că buna, blânda și dreapta Nandi o iertă. Ea și soțul ei au împărțit la săraci și orfani toată averea. Credința lui Nandi a rămas și azi în popor: „Când ești sărac, să nu te plângi; când ești bogat, să nu te lauzi„.” ”Nandi” (poveste chineză)
”Lacomi și zgârciți sunt toți bogătașii din lumea asta, dar unul hrăpăreț și nesătul, ca acela despre care e vorba în povestea aceasta, nimeni nu mai pomenise. Zi și noapte era chinuit doar de un singur gând, ce-l ardea ca para focului: cum să-și sporească averea, cum să mai apuce, prin înșelăciune, ceva de la alții. Dacă s-ar fi putut să adune el toată averea de pe lume, să nu mai lase nimic pentru restul oamenilor – numai la asta se gândea.” ”Trei-tăișuri” (poveste chineză)
”Orice poţi să ascunzi în lumea asta, numai ce-i al sufletului nu. Că dragostele sunt ca buruiana rea, cresc în văgăunile inimii şi s-arată.” Eugen Barbu
”Acest roman de dragoste, În care te-am descris Ca personaj principal, Tremură din toate literele, Ca să te cuprindă. Astâmpără-te, Nu mai sări din mers, Nu deveni imprevizibilă, Respectă regula jocului: Eu te scriu pe tine, Nu tu pe mine. Şi, pe de altă parte, Nu se iese dintr-un roman După cum îţi vine, Pregăteşte-te, nu întârzia, Te-aşteaptă, oricum, Madame Bovary şi Anna Karenina. Trage coperta ultimă, după tine, Fă curat printre litere, Deschide titlul, Să intru şi eu la noapte, Că mor aici Pe coperta din faţă De dorul tău.” Adrian Păunescu, ”Personajul principal” (”Liber să sufăr”, 2003) /
”Te iubesc cu toată toamna, te iubesc cu toată moartea, Te iubesc cu toată viaţa, te iubesc cu tot ce eşti, Pentru tine luminează toate stinsele fereşti, Pentru tine se coboară din biblioteci şi cartea, Dar auzi că e mai mare toamna asta decât noi, Dar auzi un plug de berze ceru-n suflet ni-l răstoarnă, Te iubesc cu-ntreaga toamnă, te iubesc cu-ntreaga iarnă, Tot ce văd în lumea mare iau în ochi şi-mpart la doi, Te iubesc când nu mai este nici o umbră împotrivă-ţi, Te iubesc din depărtare, te iubesc din trupul tău, Te iubesc sub jugul dulce al părerilor de rău, Sunt actorul care joacă rolul ultimului crivăţ, Te iubesc din tine însăţi, te iubesc din mine însumi, Râsul tău ce bine şade blând proteguit de plânsu-mi.” Adrian Păunescu, ”Te iubesc” (Rezervaţia de zimbri, 1982)
”Te aştept în fiecare gară, Dacă se va întâmpla să urci? Dintr-un buchet întristat de recruţi, Dintr-o sală de aşteptare Luminată ieftin, Dintr-o cutie de chibrituri Uitată pe peron, Dintr-o amintire carnală a mea, Te-aştept să mă ajungi Din urmă. În fiecare gară, În fiecare trecere pe la uşa cuşetei În care nu dorm, În fiecare tresărire a osiei vagonului, Te-aştept să mă ajungi din urmă. Ca un adolescent Prima oară-mbătat de-o femeie, Te-aştept melancolic Şi cu urechile arzând fratern Spre toate semafoarele.” Adrian Păunescu, ”Te aștept” (Rezervaţia de zimbri, 1982)
Inima mea e atât de mică, aproape invizibilă. Cum poţi să pui în ea atâta nefericire? El a răspuns: ”Bagă bine de seamă, ochii sunt şi mai mici, dar totuşi pot privi întreaga lume”. Rumi
”Scrisoarea mea e de ulei femeie, Ulei din candele, ulei din căni, Ţi-o scriu ca să-ți mai treacă întristarea Ţi-o pun pe amintire și pe răni. Sunt preotul care oficiază Întemeierea unui nou balsam, Scrisoarea mea să-ţi risipească noaptea Și să-ţi arate astăzi cum eram. Vei asfinţi și tu că prea te mistui Ţi-o spun uşor dar mă topesc întreg, Ulei scrisoarea mea pe rani să-ţi fie Și să citeşti în ea că înţeleg. Cu tine printre candele să iei Scrisoarea mea de rană și ulei.” Adrian Păunescu, ”Scrisoare pentru răni”
”Noaptea trecută Am pierdut contactul cu realitatea Şi am fost cuprins de nebunie. Iubirea m-a văzut şi a zis, Iată-mă, am venit, Ştergeţi lacrimile Şi rămâi în tăcere. Eu am spus, O, iubire, Mă simt îngrozit, Dar nu din cauza ta. Iubirea mi-a zis, Nu există nimic în afară de mine, Rămâi în tăcere.” Rumi
”Domnul e în mine, Domnul e în tine Aşa cum viaţa e ascunsă în orişice sămânţă. De aceea, prietene, nimiceşte-ţi mândria Şi caută-L în tine însuţi.” Rumi
”Despre blândeţea de a fi de vină Şi despre nebunia de-a fi trist, Am să vă povestesc, cât mai exist, Şi ochii mei atârnă de lumină. Dezastrul care mi se-ntâmplă mie Aţi vrea s-aveţi norocul de-a-l trăi, Eu nu dau din tristeţea mea o zi Pentru un veac întreg de veselie. Nu dau, din tot coşmarul meu, un gând, Neconvertibilul noroc mă ţine De-a-mi fi cu cât mai greu, cu-atât mai bine, Şi mă trezesc cu creierul urlând. Şi nu mai ştiu nici eu ce e cu mine, Ce-i lumea, ce se-ntâmplă, cine sunt!” Adrian Păunescu, ”Damnat”
