”E ciudată și patetică senzația de lumină în lumina pe care ți-o dă gândul că ai trecut prin mintea unui orb. E mai mult decât un tunel. E ca un vis scurt al morții, din care ochii se deșteaptă cu o mirare înduioșată, regăsindu-și lumina.” Ionel Teodoreanu
”Alungă orice grijă şi rămâi cu inima curată asemenea unei oglinzi care nu reflectă nimic. Dacă vrei o oglindă curată, atunci priveşte-te în ea şi vezi adevărul ruşinos pe care ţi-l arată. Dacă metalul poate fi şlefuit ca să devină o oglindă, oare n-am putea şlefui şi o oglindă a inimii? Între oglindă şi inimă există o singură deosebire: inima ascunde taina, pe când oglinda o dezvăluie.” Rumi, ”Oglinda inimii”
”De vrei s-atingi sublima singurătate-a serii Şi-a stelelor înalte, desparte-te de toate: Prieteni şi iubite. Nici lacrimă durerii Străine să nu dărui, nici zâmbete-nşelate.” Omar Khayyam, ”Suprema înțelepciune – detașarea”
”Vocea îi era sugrumată, ochii săi mari, negri, cuprinși de nemișcarea extazului erau muiați în lacrimi; toată făptura îi era invadată de frumusețea sfântă a ținutului înconjurător. În această plenitudine de senzații, inimile se caută pentru a se întâlni cu alte inimi.” Alexandre Dumas
“Every man has some reminiscences which he would not tell to everyone, but only to his friends. He has others which he would not reveal even to his friends, but only to himself, and that in secret. But finally there are still others which a man is even afraid to tell himself, and every decent man has a considerable number of such things stored away. That is, one can even say that the more decent he is, the greater the number of such things in his mind.” Fyodor Dostoevsky
„Deoarece omul ăsta îi întrece pe diplomaţii cei mai dibaci prin sinceritatea lui îndrăzneaţă ― îşi spuse ea ― de ce n-aş folosi şi eu aceeaşi sinceritate, ca pe o armă periculoasă, ce s-ar întoarce împotriva lui?” Michel Zevaco, ”Cavalerii Pardaillan”, vol. V
”O prietenie nu se verifică în așa numitele „ceasuri-grele” ale vieții. O prietenie se verifică numai prin capacitatea de libertate pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta un prieten în nevoie, a-l încălzi cu mângâierile tale, a-l încuraja cu „sinceritățile” tale nu înseamnă nimic. Altele sunt adevăratele probe ale prieteniei: a nu-i încălca libertatea, a nu-l judeca prin punctul tău de vedere (care poate fi real și justificabil, dar care poate nu corespunde experienței destinului celuilalt), a nu-l prețui prin ceea ce îți convine sau te amuză pe tine, ci pentru ceea ce este pentru el însuși, prin ceea ce trebuie el să realizeze ca să ajungă un om, iar nu un simplu manechin.” Mircea Eliade, ”Oceanografie”
„Te-am întâlnit atât de dintr-odată şi de neaşteptat, încât acel ah, care mi-a sărit de pe buze a plutit buimac prin aer până s-a lovit de o creangă şi s-a aşezat pe ea, şi s-a făcut cuib şi timpul zburând pe acolo şi-a lăsat în el orele… Atât de neaşteptat ne-am întâlnit încât trupul mi-a fost smuls şi lovit de timp şi ecourile lui se întorc abia acum şi se opresc în faţa mea ca nişte statui…” Nichita Stănescu
“Here is my secret. It’s quite simple: One sees clearly only with the heart. Anything essential is invisible to the eyes.” Antoine de Saint-Exupéry, ”The Little Prince”
”Eu nu te văd, ci te imaginez într-una şi nu te aud, ci te murmur, te cânt” Nichita Stănescu
”Intru în paravan. Uşa se deschide asupra vieţii de-afară c-un scârţâit ruginit de poveste veche cu babe vrăjitoare şi odăi tainice în care nu se poate intra sub pedeapsă de moarte. O pădure de cărţi; pe rafturi, jos, pe lăzi, zac clituri prăfuite şi rufoase, legate amestecat cu sfoară şi aţe de păianjen. E cald şi izolat; afară vântul se zbuciumă, bate în uşi şi-n ferestre; dar tăcerea insulei cărţilor rămâne totuşi neclintită. M-aşez jos, cu religiozitate. Fiecare carte e-un prieten scump, care-mi murmură la ureche povestea lui scrisă cu sânge negru. Ascult împietrită şi intru şi eu în viaţa fără timp a paravanului.” Profira Sadoveanu, ”Mormolocul”
”Plângea un strop de apă: „Sunt despărţit de Mare!” Zâmbi atuncea Marea: „Noi suntem totul. Oare Supremul zeu nu-i unda? Deşi suntem departe, Un punct ce nu se vede abia de ne desparte.” Omar Khayyam, ”Suprema înțelepciune – detașarea”
”Există firi sensibile şi de o netăgăduită delicatețe, care preferă totuşi cu îndărătnicie, cu o pudică râvnă, să nu-şi deschidă sufletul nici celei mai scumpe ființe, să nu-şi dezvăluie dragostea şi gingăşia nu numai în fața altora, dar nici măcar atunci când se află singure, între patru ochi: dimpotrivă, adeseori într-o asemenea intimitate ele devin mai stăpânite, lăsând doar arareori să apară la suprafaţă toată gingăşia sentimentelor lor, şi-atunci sentimentele acelea răbufnesc, se revarsă cu atât mai puternice cu cât mai îndelung au fost reținute.” F. M. Dostoievski
”Dezleagă-mă, Părinte, de ce-am jurat să fiu Şi iartă-mă că-n viaţă n-am fost decât ce sunt – Un cântec prea devreme, sau poate prea târziu, Un ropot scurt de ploaie Şi-un mic vârtej de vânt. Dezleagă-mă de vina de-a fi-ncercat să fac Granit din cărămidă, Colan de pietre scumpe din sâmburi de dovleac” Ion Minulescu
„Uneori în locul inimii îmi bătea luna, și-atunci, noaptea, gândurile nu le puteam lega de copaci și de turnuri și de nouri iar tu, femeie, trecând pe acolo, te înnodai în ele și rămâneai, nebănuind nimic. În nesomn îmi clătinam tâmplele de parcă aş fi smuls din mare un năvod cu mii de chipuri de-ale tale repetate zbătându-se luminiscent, în el. Şi nu voiam să mai pleci nicăieri, ci în noaptea felină aproape lucind de un ecou al stelelor, să te apropii, să te apropii în lungul gândurilor mele până îţi voi simţi răsuflarea şi-atunci, deodată, să se facă ziuă.” Nichita Stănescu
