”De trei ori fericite sunt acelea Ce, stăpânind al sângelui îndemn, Urmează-alaiul sfintelor fecioare. Dar pe pământ e mult mai fericit Un trandafir ce-şi dăruie mireasma, Decât cel ce-n sihastră bucurie Trăieşte, creşte, și-apoi se usucă, Vegheat de feciorelnicii săi spini.” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
”- Flăcăule, inima mea e mai tare decât fierul și piatra. Niciodată nu m-am lăsat înduioșat de nimic, niciodată nu m-am recunoscut învins. Dar astăzi, mă recunosc învins și nu voi mai putea despărți niciodată nici un soț de soția lui. Spunând aceasta, lacrimile îi curgeau pe obraz și, într-o clipă, se prefăcu într-un arțar înalt pe ale cărui frunze străluceau lacrimile ca niște perle de rouă. Șî Tun o luă pe Yu Hua în brațe și o duse sub arțar și atunci ramurile arțarului începură să freamăte și picăturile de rouă căzură pe trupul ei. Deodată, Yu Hua începu să vorbească și trupu-i deveni la fel de mlădios ca înainte.” ”Povestea izvorului roșu” (poveste chinezească repovestită de Eufrosina Dorobanțu)
“It would be frightening to think that in all the cosmos, which is so harmonious, so complete and equal to itself, that only human life is happening randomly, that only one’s destiny lacks meaning.” Mircea Eliade
“De tot ce se întâmplă în lume sunt şi eu vinovat. Pentru că nu sunt un om întreg, nu sunt o unitate armonioasă, sunt un ins dezaxat, fără centru. Probabil că mai sunt şi alţii, zeci de milioane, ca mine. Şi cum pentru societăţile moderne lumea înseamnă tot mai puţin Cosmos şi tot mai multă Istorie, îţi dai seama ce repercusiuni poate avea dezechilibrul acesta interior în afară de noi. Cum am putea fi creatori în Istorie noi, câteva zeci de milioane de dezechilibraţi?” Mircea Eliade, „Noaptea de Sinziene vol. 2”
“…e veselia întrupată… Dar inima ei oftează des. Așa e inima, niciodată nu se mulțumește cu ce are.” Liviu Rebreanu, ”Adam și Eva”
”Eşti mângâierea sufletului meu în vremuri de restrişte. Eşti bogăţia spiritului meu când inima mi-e frântă.” Rumi
“Câtă vreme n-a venit M-am uitat cu dor în zare. Orele şi-au împletit Firul lor cu firul mare. Şi acum c-o văd venind Pe potecă solitară, De departe, simt un jind Şi-aș voi să mi se pară.” Tudor Arghezi, ”Cuvinte potrivite. Flori de mucigai”
“The tree is bent when it is young” Orhan Pamuk
“Toți suntem, prin ceva din noi înșine, bolnavi, și acest ceva nu e un organ care poate fi extirpat fără riscuri, ca un apendice” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
“Here is a story that’s stranger than strange. Before we begin you may want to arrange: a blanket, a cushion, a comfortable seat, and maybe some cocoa and something to eat. I’ll warn you, of course, before we commence, my story is eerie and full of suspense, brimming with danger and narrow escapes, and creatures of many remarkable shapes. Dragons and ogres and gorgons and more, and creatures you’ve not even heard of before. And faraway places? There’s plenty of those! (And menacing villains to tingle your toes.) So ready your mettle and steady your heart. It’s time for my story’s mysterious start…” Robert Paul Weston, ”Zorgamazoo”
”E ciudat, dar lucrurile plăcute şi zilele fericite se povestesc într-o clipă şi nu prea merită să asculţi vorbindu-se despre ele; pe când lucrurile care te supără, care sunt pasionante sau te înspăimîntă pot alcătui o poveste bună sau, în orice caz, cer oarecare timp pentru a fi povestite.” J.R.R Tolkien, ”Hobbitul”
”Poate la colţ aşteaptă şi-acum ca în trecut O poartă mai ascunsă, un drum necunoscut, Pe unde-am fost odată, acum nici nu mai ştiu, De unde o să vină când singur o să fiu Pe lungi cărări tăcute ce trec şerpuitoare De la Apus de Lună la Răsărit de Soare.” Şi parcă răspunzându-i de jos din vale, se auziră nişte glasuri care cântau şi ele, urcând pe acelaşi drum: ”De-aceste-ndepărtate meleaguri, noi, cei vii, Ca de lumini de stele pe rând ne-om aminti Pe sub copaci în foşnet şi clătinări de sus, Peste oglinda Mării încinse la Apus.” J.R.R. Tolkien, ”Stăpânul inelelor”, vol. III, ”Întoarcerea regelui”
”Piere în jocul luminilor saltul de-amurg al delfinilor. Valul acoperă numele scrise-n nisipuri, și urmele. Soarele, lacrima Domnului, cade în mările somnului. Ziua se curmă, și veștile. Umbra mărește poveștile. Steaua te-atinge cu genele. Mut tălmăcești toate semnele. Ah, pentru cine sunt largile vremi? Pentru cine catargele? O, aventura, și apele! Inima, strânde pleoapele!” Lucian Blaga, ”Asfințit marin”
“Nu numai cei mai bine de 20 de ani de comunism, pe care eu îi trăisem și ei nu, dar și mecanismele lor mentale erau diferite de ale mele, eu încercam să rămân liberă prin cultură, ei credeau că distrugând cultura, devin mai liberi. Rareori în viață m-am simțit mai singura decât în acele zile, când umblam prin Paris și înțelegeam că excesul de libertate, care devenea în ultimă instanță o formă de prostie, putea fi la fel de greu de suportat și chiar la fel de periculos ca lipsa de libertate. „Lumea liberă” pe care o visam de pe malul Gulagului conținea o doză, care putea fi letală, de absurd, ca și dictatura.” Ana Blandiana, ”Soră lume”
“Nu trebuie, domnul meu, să aibă omul judecăți extreme, fiindcă lumea trăiește din pornire, nu prin judecată. Omul cuminte, mai cu seamă având norocul să fie sus-pus, este totdeauna îngăduitor cu lumea lui; de aceea, avem și vorba veche foarte înțeleaptă: lumea n-o putem îndrepta cu umărul. Fiecare dintre noi vede lipsurile și cusururile societății noastre; fiecare este dator a căuta să le constate, să acopere lipsurile și să depărteze cusururile, și-ncet-încet, fiecare luptând în sfera lui de acțiune, să realizăm cu toții, dacă nu idealul unei societăți, măcar o societate mai cioplită, mai cuminte și mai morală. Firește, când vedem atâtea nedreptăți, atâtea prostii și greșeli, atâtea fapte urâte, unele deplorabile, altele ridicule, se revoltă în noi dreapta judecată, și fiecare dintre noi, după putere, protestează și-ncearcă să-nfiereze răul. Dar să nu credem vreodată că protestările și opintirile noastre vor face să sară lumea din făgaș deodată, și, de […]
