Wallflowers

„Mi se întâmplă mai des decât vreau să recunosc, însă rar atunci când îţi scriu. Încearcă să mă înţelegi: te iubesc şi în acelaşi timp încerc să fiu atent la cele exterioare. La Toulouse pur şi simplu te-am adorat. Te iubesc în seara asta de primăvară. Te iubesc cu fereastra deschisă. Tu eşti a mea şi lucrurile sunt ale mele şi iubirea mea alterează lucrurile din jurul meu, iar lucrurile alterează şi ele iubirea mea.” Jean-Paul Sartre (către Simone de Beauvoir)

„Dacă ți-ai îngropa bulbul inimii pe pământ, ce fel de flori ar răsări: crini sau mătrăgună?” Vasile Voiculescu

„Am impresia că viața oamenilor se desfășoară pe o bază greșită. Există o gravă neînțelegere în punctul de pornire. Oamenii nu recunosc minunea pe care o constituie viața însăși, globul acesta pământesc care se învârtește în haos și îi poartă în mersul lui prin veacuri. Ceea ce le lipsește oamenilor din vremea noastră e dimensiunea cosmică, sentimentul acesta al aventurii spiritului, dincolo de realitatea aparentă. Oamenii actuali nu au antene pentru a pătrunde în realitatea adevărată, în singura realitate care contează. Se lasă amăgiți de aparențe și se opresc la ele. Nu merg mai departe. Pentru că îi împiedică această stupidă nevoie de securitate care taie aripile aventurii și care ferecă spiritul în închisoarea conformismului. Întotdeauna, ceea ce m-a susținut a fost bucuria. În cele mai grele împrejurări ale vieții, am știut s-o găsesc în drumul meu. Mergeam cântând. Știam că ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla. […]

“Trebuie să-ți dezvălui sufletul și să vedem dacă într-adevăr suntem legați pe viață, orice ni s-ar întâmpla! Ei, asta e, nu mai pot accepta pe acest „orice s-ar întâmpla”. Cine știe ce dracu ni se mai poate întâmpla dacă în loc de comunicare vom trăi pe sugestie, și în loc să trăim bucuria sincerității să trăim pe infinite temeri, cu minciuna drept numitor comun…” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”

“Am observat această exaltare trufașă la mulți oameni, mai ales, desigur, la cei inculți, care nu o dată treceau, în societate, drept foarte inteligenți, chiar superiori celor cultivați. La o privire superficială, cei cultivați păreau cei mai anodini indivizi, blocați în forul lor interior de jena de a nu părea ridiculi exprimând idei despre care ei știau că nu sunt ale lor, și cum a avea idei proprii nu era o glumă, și în nici un caz să faci ele paradă în societate, ei discutau pașnic despre vreme, despre boli, despre avantajele sau dezavantajele carierei care le stătea în față, aveau nu o dată un limbaj voit vulgar, chiar deșucheat, se înjurau de mamă și stârneau nedumerire și dezamăgire fiindcă se știa totuși că sunt mari specialiști în medicină, biologie, matematici ețetera… În timp ce incultul aborda cu vervă, dar bineînțeles amestecându-le, idei din istorie, filozofie, politică, etnografie, culese după […]