Labiș, Nicolae

Labiș, Nicolae Comentariile sunt închise

apr. 152022

”Iar, suflete, nici ţie nu-ţi ajung Purificări în aerul de ţară; Natura numai, oamenii ei, chiar, N-ajung şi nici căinţa ta amară. Să te cuprinzi temeinic de ideea Acestei vremi, ce prinde astăzi fruct, în tine să îţi zămisleşti cu trudă Imaginea acestui viaduct. Nu îţi va fi mai greu decât acelor Ce-aici, în munţi, l-au construit sub ploi Şi-au însănătoşit pe totdeauna Priveliştea bolnavă de la noi. Fii codru, dacă poți, cu zeci de glasuri, Cu cerbi, cu flori, cu fluturi, cu poteci, Dar nu uita porunca vremii tale; Fii codru-n acest secol — douăzeci.” Nicolae Labiș, ”Frământarea intimă” (fragment)

Nicolae Labiș – ”Bătrânul pădurar”

apr. 112022

”Bătrânul pădurar visează parcă, îndrăgostit de codri ca de-o arcă, Pe care-n timpi mai vechi ca amintirea El a durat-o, rânduind în ea Galop de cerbi, bârlog de urşi şi undukea Izvoarelor, să aibă fiarele ce bea. Sub ochii lui, plini de senin şi zare, Sub ochii oglindind o depărtare, Dureri şi bucurii de-ale pădurii S-au petrecut, şi-n suflet el le-a strâns, Şi neschimbându-şi apa cătăturii In taină-a râs cu ele ori a plâns. Când mierea lunii picură-n frunzişuri, Ivind peste steiuri albe ascuţişuri, Cu gâtul încordat prin seară zboară, îndrăgostiţi un ţap şi-o căprioară… El se afundă-n gânduri pe un trunchi, Privind duios la puşca pe genunchi. Or, primăvara în bârlog ursacii Nu mai încap de maica-le, săracii, Iar ea, dorindu-şi alţii, mai mărunţi, Ii bate şi-i alungă către munţi… El îi priveşte-ntunecat la faţă — Noi începuturi triste de viaţă. Natura, ascultati-o, îi murmură Cântecul ei de ger […]

Labiș, Nicolae Comentariile sunt închise

apr. 072022

”Bătăile versului am prins a deprinde Nu din cărţi, ci din horă, din danţ, Rimele, din bocete şi colinde, Din doinele seara cântate pe şanţ. M-am născut iarna, la Sfântul Andrei, Când vântu-n amurg şuiera prin ogradă. Munţii ardeau în polei şi lumini, Lupii spulberau scântei din zăpadă. Am strâns sănătate din cremenea neagră, Din vâna de apă, ţâşnind încordat, Şi bătrânii din sat când muriră, Toate iubirile moştenire mi-au dat.” Nicolae Labiș, ”Începutul” (fragment)

Nicolae Labiș – ”Încheiere”

Nicolae Labiș – ”Încheiere” Labiș, Nicolae Comentariile sunt închise

mart. 152022

”Pământ împădurit, ne revedem Din ce în ce mai rar lângă izvoare, Dar spune-mi, nu îţi sunt la fel de dragi Sălbaticele păsări călătoare? Peste străine aşezări lumeşti Duc câte-un fulg de-al tău, un cânt din tine, Şi mor cu tine-n inimile lor Când le frâng zborul gloanţelor haine. Eu n-am să uit c-aici am râs întâi, Că am strigat întâia-njurătură, Că am gustat din scorburi faguri dulci Ori gustul lacrimii sărate-n gură, Stângaci, iubind aici întâia oară, Ţi-am spus, când nu-i spusesem încă ei… Tu mi-ai vegheat încovoiat asupră-mi întâii şovăielnici paşi ai mei. Copiii cresc şi unii se despart De cei ce le-au dat viaţă din iubire. Plecările din tine-n alte lumi Să nu le iei nicicând drept despărţire. Când eu greşesc ori mă stropesc noroaie, Mă chemi şi eu la tine vin tiptil, Şi-n foşnetul luminii din frunzişuri Mă faci din nou nevinovat copil.” Nicolae Labiș, ”Încheiere”

Labiș, Nicolae Comentariile sunt închise

feb. 072022

”Voi, oameni ai pământului, uitarea S-a aşternut pe sânge, scrum şi fier? N-aţi cunoscut ce-nseamnă aşteptarea Şi ce înseamnă-un zurgălău stingher? — Am cunoscut cu toţi durerea ce e. Avem la masă câte-un scaun gol. Să n-aibă somn şi-n tihnă să nu steie Ei, alchimiştii noului pârjol! Nicicând noi nu vom îngraşă ogoare Aşa cum ei ne văd în visul lor, Prin bălării de foc, nimicitoare, Sub pălării de foc, nimicitor.” Nicolae Labiș, ”Zurgălăul” (fragment)

Nicolae Labiș – ”Entuziasm (I. Ritm inițial)”

Nicolae Labiș – ”Entuziasm (I. Ritm inițial)” Labiș, Nicolae Comentariile sunt închise

ian. 292022

”Cu zvâcnet tâmpla mi-o lipesc ades Pe pântecul materiei imens, De-acest pântec bântuit de patimi Care-mi încing la alb închipuirea; Aud ori bănuiesc un freamăt surd Trădând entuziasmul vieţii veşnice, Al vieţii minerale şi organice, Al vieţii izbucnind prin orice por. Nerăbdătoare sevele se zbat în intima materiei făptură, Ori mai intim şi mai neauzit Alunecă atomii transparenţi Ce-nchid în ei ameţitoare goane Pe gheme kilometrice de drum. Ascultă-n câmp cum sună primăvara, Fineţea clinchetelor ei lichide, Privind la cer, imaginează-ţi aştrii Care aleargă huruind vital, Ascultă în retorte cum lucrează Acizi şi săruri tonic murmurând, Ascultă clocotul de sânge tânăr Din vinele femeii tale scumpe. În toate e un ritm entuziast, E ritmul energiei fără moarte, Al înnoirii fără de sfârşit Laboriosul ritm care complică Materia, mişcată pe spirala Necontenitei perfecţionări.” Nicolae Labiș, ”Entuziasm, la 20 de ani (I. Ritm inițial)”

Nicolae Labiș – ”Intima comediee (introducere)”

Nicolae Labiș – ”Intima comediee (introducere)” Labiș, Nicolae Comentariile sunt închise

mai 142021

”M-am cufundat în mine la mare adâncime. Afară doar un murmur, filtrându-se, se ţese Filtrat prin straturile dese, Afară doar un murmur înăbuşit se ţese, Însă aici răsună întreaga-mprejurime, Mi-i ameţit auzul de-a vorbelor mulţime; Şi-afară doar un murmur, ritmându-se, se ţese Filtrat prin straturile dese. Şedeţi în ascultare, prieteni prea grăbiţi. Când ostenit şi palid mă voi ivi afară în lumea cunoscută şi-n raza cea solară, Voi fi uitat acestea pe care le-auziţi… Şedeţi în ascultare, prieteni prea grăbiţi — Când ostenit şi palid mă voi ivi afară Vă voi ruga să-mi reamintiţi. Intimele-mi spirale trudindu-mă le sui, Cu oarbă lăcomie mă cercetez pe mine, Şi vă aud, şi vouă tot sufletu-mi descui, Şi sunt aici ca să vă ştiu mai bine. Dar un popor de umbre se zbuciumă în pripă, Neliniştit aleargă în clocotire grea. încerc din răsputere să le opresc o clipă Şi pace să aşez în […]

Nicolae Labiș – ”Am iubit”

Nicolae Labiș – ”Am iubit” Labiș, Nicolae Comentariile sunt închise

apr. 292021

”Am iubit de când mă ştiu Cerul verii, străveziu, Despletitele răchite, Curcubeiele pe stânci Ori pădurile adânci Sub ger alb încremenite. Mi-a fost drag pe bărăgane Să văd fetele morgane Ori pe crestele din munte Joc de trăsnete rotunde, Scurgerea cocorilor, Pacea înălţimilor, Semeţia pinilor Plini de scama norilor. Am iubit iubirea pură, Floare roşie pe gură Şi în inimă arsură, În priviri zăpezi candide Şi-n piept voci necontenite. M-a înfiorat ades Tot ce gândurile ţes: Pe al filelor polei Dansuri repezi, legănate, De pe arcuri înstrunate, Săgetarea de idei… Toată-această măreţie Ne-a fost dată din vecie…” Nicolae Labiș, ”Am iubit”

Labiș, Nicolae Comentariile sunt închise

apr. 072021

”Războiu-i mistuise tot ce-avusese viu. I-a înfundat părinţii în neguri şi-n sicriu. I-a supt cu-a despărţirii prăpastie adâncă întâia lui iubire nempărtăşită încă. Acum vedea ogorul muşcat de negri dinţi, Că-i schilod şi ogorul rămas de la părinţi.” Nicolae Labiș, ”Ion” (fragment)

Nicolae Labiș – ”Tânăra gardă”

Nicolae Labiș – ”Tânăra gardă” Labiș, Nicolae Comentariile sunt închise

ian. 292021

”Vârsta În dimineaţă bolta vibrează străvezie De-ntâile semnale şi-ntâile chemări, Rostogolit sub ceruri un vânt porni să-nvie în viscol de petale rotindu-l între zări. Sunt locurile limpezi şi codrii încă lini, Dar soarele fierbinte şi-aţâţător pătrunde, Adulmecă văzduhul, trezite de lumini, Neliniştite ramuri, neliniştite unde. întâi, vestind furtuna, în stol, mari păsări prind Să-mpestriţeze câmpul cu umbrele fugare. Şi strigătele scurte pe care le aprind Nervos parcă se-ntreabă: — De ce oare? Şi se adună norii bufnindu-se-ntre ei. Izvoare se-adapă din ploi cu toată gura, Cad trăsnete grăbite în falduri de scântei Şi răvăşită, bubuie natura. Se mântuie-apoi toate şi aburi cresc pe creastă, Sub cerul pur izvoare bogate trec în salt, Şi stăruie pe noua întindere, mai castă, Ozonul cu mkeasma-i adusă mai înalt. Aceasta-i tinereţea, furtună şi senin, Beţie a visării, sforţări de zi, lucide, Triumf de certitudini, al îndoielii chin, Miraculoasa floare cununa şi-o deschide.” Nicolae Labiș, […]

Nicolae Labiș – ”Liniște de iarnă”

Nicolae Labiș – ”Liniște de iarnă” Labiș, Nicolae Comentariile sunt închise

dec. 072020

”Cu vuiet veşnic, Suha sub măguri îşi înfundă Pumnalul viu al undei, învăluită-n fum. Ce limpede e cerul! Din liniştea profundă A sufletelor noastre s-a-mpărtăşit acum! Dă-mi palma. Uite-mi tâmpla. Ca aurul de grea. Parcă-i sub tâmplă inima mea. Bate. Ne-nconjură în falduri şi legănări de nea Carpaţii albi ai dragostei curate. Atât de mult visată ai fost, când pentru mine Tu nu erai pe lume, că nu ştiam că eşti Şi c-ai putea aievea să-mi oglindeşti, senine, Doar gândurile mele în ochii tăi, aceşti. Visam un vis de iarnă, ca înfrăţiţi pe zare, În munţii albi ce-şi poartă sublimul lunei nimb Neîntinat de valul suspinelor hilare, Mari idealuri scumpe cu tine să le schimb. Şi iată că sărutul dintâi, înnobilându-l Cu contemplări subtile de văi şi de tăceri, Mai nobil sună încă şi mai firesc cuvântul, Esenţa vremii noastre şi-a luptelor de ieri. Rămânem în tăcere şi amintiri prelunge, […]

Nicolae Labiș – ”Poiana primei amintiri”

Nicolae Labiș – ”Poiana primei amintiri” Labiș, Nicolae Comentariile sunt închise

nov. 252020

”Revăd din nou poiana primei amintiri — Copilul care am fost eu spre mine vine, Vorbeşte rar muşcându-şi buzele subţiri… — Îmi placi. Dar eu am să devin mai bun ca tine. Şi mă priveşte cu o candidă trufie, În jur se leagănă-al pădurii verde cerc, Mă simt pătruns de-o-nlăcrămată duioşie — Copil prostuţ, tu oare crezi că eu nu-ncerc?” Nicolae Labiș, ”Poiana primei amintiri”

Labiș, Nicolae Comentariile sunt închise

oct. 062020

”Deci a venit şi toamna cu palele-i tristeţi Şi curg încete frunze şi-s paşii mei înceţi, Pe-arginturile minţii tresaltă întrebări, Cum joacă pe icoană lumini de lumânări. Şi îngheţate colburi pe vânt se zbat mereu. Unui copil aseară i-au smuls înaltul zmeu, Şi-atârnă astăzi zmeul de-un fir de telegraf Atât de mort acolo şi zdrenţuit de praf. Iar oamenii-s mai singuri mişcându-se-ntre ei, Le-a pus pe feţe toamna un vineţiu polei Şi se crispează râsul puţin câte puţin… Studentei, de acasă, i s-a trimis un vin, Eu am băut dintr-însul. Era un vin modest, Ca mămăliga bună, ca pâinea de sub ţest, Şi m-am gândit ce doruri adânci, ce tandru rit A curs, în clipocirea acestui vin, topit, Şi ce reproşuri poate şi nedormite nopţi Curg în lividul sânge al strugurilor copţi, Şi vinul lăudându-l pleoapele mi-am strâns Şi nebăgat de seamă în mine surd am plâns.” Nicolae Labiș, ”Confesiuni” […]

Nicolae Labiș – ”Dans”

Nicolae Labiș – ”Dans” Labiș, Nicolae Comentariile sunt închise

sept. 142020

”Toamna îmi îneacă sufletul în fum… Toamna-mi poartă-în suflet roiuri de frunzare. Dansul trist al toamnei îl dansăm acum, Tragică beţie, moale legănare… Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi. Gândurile-s moarte. Vrerile-s supuse. Fără nici o şoaptă. Numai să-mi întinzi Braţele de aer ale clipei duse. Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri. Câtă deznădejde paşii noştri mână! Ca un vânt ce smulge frunza din păduri, Ca un vânt ce-nvârte uşa din ţâţână… Mâine dimineaţă o să fim străini, Vei privi tăcută mâine dimineaţă Cum prin descărnate tufe, în grădini, Se rotesc fuioare veştede de ceaţă… Şi-ai să stai tăcută cum am stat şi eu, Când mi-am plâns iubkea destrămată-n toamnă, Şi-ai să-asculţi cum cornul vântului mereu Nourii pe ceruri către zări îndeamnă. Pe când eu voi trece sub castani roşcaţi, Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare, Şi-or să mi se stingă paşii cadenţaţi — În nisip, scrâşnită, laşă remuşcare…” Nicolae Labiș, […]

Labiș, Nicolae Comentariile sunt închise

sept. 062020

”De ce-am crezut de-atâtea ori Că-mi place-o floare numai dintre atâtea flori, De ce-am crezut că o iubesc şi-apoi Găseam o altă floare cu foile mai moi? Oh, cât de largă-i lumea: iubind şi răspunzând O caut şi o mângâi fir după fir, pe rând, Fără să-ntreb vreodată de şi-a ivit doar mie Gingaşa crizantemă întreaga ei tărie. S-o am întreagă-n mine, mi-ajunge doar o dată Gingaşa crizantemă să fie sărutată. Mi-i dat de-aceea-n lume nicicând să nu fiu ram, Ci alb noian de nour şi linişte să n-am.” Nicolae Labiș, ”Confesiuni” (fragment)