”Copilul râde: „Înțelepciunea și iubirea mea e jocul!” Tânărul cântă: „Jocul și înțelepciunea mea-i iubirea!” Bătrânul tace: „Iubirea și jocul meu e-nțelepciunea!” Lucian Blaga, ”Trei fețe”
ian. 112023
Blaga, Lucian
dec. 122022
”Coboară-n lut părinții, rând pe rând, în timp ce-n noi mai cresc grădinile. Ei vor să fie rădăcinile, prin cari ne prelungim pe sub pământ. Se-ntind domol părinții pe subt pietre, în timp ce în lumini mai adastăm, în timp ce fericiri ne-mprumutăm și suferinți și apă vie pe la vetre.” Lucian Blaga, ”Părinții”
sept. 132022
”Pe spate ne-am întins în iarbă: tu și eu. Văzduhul topit ca ceara-n arșița de soare curgea de-a lungul peste miriști ca un râu. Tăcere-apăsătoare stăpânea pământul și-o întrebare mi-a căzut în suflet până-n fund. N-avea să-mi spună nimic pământul? Tot pământu-acesta neândurator de larg și-ucigător de mut, nimic? Ca să-l aud mai bine mi-am lipit de glii urechea – îndoielnic și supus – și pe sub glii ți-am auzit a inimei bătaie zgomotoasă. Pământul răspundea.” Lucian Blaga, ”Pământul”
mart. 112022
”În bolta înstelată-mi scald privirea – și știu că și eu port în suflet stele multe, multe și căi lactee, minunile-ntunericului. Dar nu le văd, am prea mult soare-n mine de-aceea nu le văd. Aștept să îmi apună ziua și zarea mea pleoapă să-și închidă, mi-aștept amurgul, noaptea și durerea, să mi se-ntunece tot cerul și să răsară-n mine stelele, stelele mele, pe care încă niciodată nu le-am văzut.” Lucian Blaga, ”Mi-aștept amurgul”
mart. 062022
”Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud cum se izbesc de geamuri razele de lună. O, cine ştie – suflete,-n ce piept îţi vei cânta şi tu odată peste veacuri pe coarde dulci de linişte, pe harfă de-ntuneric – dorul sugrumat şi frânta bucurie de viaţă? Cine ştie? Cine ştie?” Lucian Blaga
mart. 032022
“Early in life, when I first saw waterlilies on the ripples of a lake, I didn’t think they were flowers which grew from the water, but rather flowers which were mirrored from the shore into the lake. So many flowers grow in the silent waters of our souls, and they unfold their petals over the glaze of our consciousness: they grow from within us, but we think them reflections from the external world.” Lucian Blaga
ian. 232022
“Oprește, Doamne, trecerea! Știu că unde nu e moarte nu e nici iubire – și totuși, Te rog; oprește, Doamne, ceasornicul cu care ne măsori destrămarea.” Lucian Blaga
mart. 082021
“Mama, care dealtfel nu vorbea decît prea puțin, ținea gata pentru toate înmprejurările câte-un cuvînt plastic și plin de sevă. Nu căuta aceste cuvinte, căci ele îi veneau de la sine, și apoi le lăsa să cadă fără teamă de a le stinge puterea și culoarea printr-o prea deasă întrebuințare.” Lucian Blaga, ”Hronicul și cântecul vârstelor”
feb. 262021
“Așa se comportă biata ființă omenească în împrejurări grave, de răscruce, echivalente unui virtual prăpăd. S-ar întoarce insul cât mai tare înapoi, în peisajul natal, purtat de sentimentul că ar fi fost mai bine să nu se fi născut niciodată.” Lucian Blaga, ”Luntrea lui Caron”
iul. 112020
”De prea mult aur crapă boabele de grâu. Ici-colo roșii stropi de mac și-n lan o fată cu gene lungi ca spicele de orz. Ea strânge cu privirea snopii de senin ai cerului și cântă. Eu zac în umbra unor maci, fără dorinți, fără mustrări, fără căinți și fără-ndemnuri, numai trup și numai lut. Ea cântă și eu ascult. Pe buzele ei calde mi se naște sufletul.” Lucian Blaga, ”În lan”
mai 112020
“C-un zâmbet îndrăzneţ privesc în mine şi inima mi-o prind de mână. Tremurând îmi strâng comoara la ureche şi ascult. Îmi pare că ţin în mâini o scoică, în care prelung şi neînţeles răsună zvonul unei mări necunoscute. O, voi ajunge, voi ajunge vreodat’ pe malul acelei mări, pe care azi o simt, dar nu o văd ?” Lucian Blaga, ”Scoica”
mai 092020
”Numai pe tine te am trecătorul meu trup și totuși flori albe și roșii, eu nu-ți pun pe frunte și-n plete, căci lutul tău slab mi-e prea strâmt pentru strașnicul suflet ce-l port. Dați-mi un trup voi munților, mărilor, dați-mi alt trup să-mi descarc nebunia în plin! Pământule larg fii trunchiul meu, fii pieptul acestei năpraznice inimi, prefă-te-n lăcașul furtunilor, cari mă strivesc, fii amfora eului meu îndărătnic! Prin cosmos auzi-s-ar atuncia măreții mei pași și-ar apare năvalnic și liber cum sunt, pământule sfânt. Când aș iubi, mi-aș întinde spre cer toate mările ca niște vânjoase, sălbatice brațe fierbinți, spre cer să-l cuprind, mijlocul să-i frâng să-i sărut sclipitoarele stele. Când aș urî, aș zdrobi sub picioarele mele de stâncă bieți sori călători și poate-aș zâmbi. Dar numai pe tine te am trecătorul meu trup.” Lucian Blaga, ”Dați-mi un trup voi munților”
feb. 262020
“Greu e totul, timpul, pasul. Grea-i purcederea, popasul. Grea e pulberea și duhul, Greu pe umeri chiar văzduhul. Greul cel mai greu, mai mare, fi-va capătul de cale. Să mă-mpace cu sfârșitul Cântă-n vatră greierușa: Mai ușoară ca viața e cenușa, e cenușa.” Lucian Blaga, „Luntrea lui Caron”
ian. 232020
“O singură rugăciune am: Doamne să nu mă laşi niciodată să fiu mulţumit de mine însumi.” Lucian Blaga