Wallflowers

”Jder rămase neclintit şi fără răsuflet, privind acea înfăţişare delicată şi subţirică în boi. Când îl fură cu ochii o clipă, inima-i tresări împunsă. O iubi dintr-odată. Avu în el bucuria aceasta, ca o lumină orbitoare. Înţelegea că acea fiinţă trebuia să fie a altuia, se desfăta însă la vederea ei, căci i se înfăţişa lămurit aşa cum o bănuise în visurile lui ascunse. Nu se putu opri în acelaşi timp să nu bage de samă că acea privire piezişă fata o întorsese spre el, pe când ţinea tablaua aşa fel încît Alexandrel nu-i putea vedea obrazul.
Ca şi cum i-ar fi dat o poruncă anumită, el pândi şi a doua oară privirea furişă. Nasta însă nu se mai întoarse spre el.”

Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. I

”Rânduială aceasta, Jder o punea în sama lui, fără a îndrăzni să treacă hotărît mai departe decît îi îngăduia starea lui de atîrnare faţă de domnescul său prietin. Nedesluşit, nădăjduia că aceeaşi rânduială va face pe copila despre care i se prorocise să hotărască ea singură o altfel de alegere, îndată ce va vedea că se înfăţişează la geamul ei cu zăbrele încă un Făt-Frumos.”

Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. I

”- Nu ştiu ce minte au unii părinţi, zicea ea privind spre un stâlp al cerdacului, ca şi cum acela era părinţii; nu ştiu ce minte au unii părinţi de trimet nişte copii la treburi grele şi-i lasă după aceea în primejdie, ca să se întoarcă singuri la vreme de noapte. Ce s-a întâmplat acu doi ani cu băietul lui Todiraş Aramă, jitnicerul, de la Bălţăteşti? Fiind trimes în munte la Sihla, ca s-aducă seu sfinţit care-i trebuia jupînesei Mălina, a ajuns într-un loc unde l-au împresurat neguri. Din acele neguri s-a ales o apă; din acea apă a ieşit o arătare cu păr despletit şi cu ghiare. Încaltea dacă ar fi fost pieptănată şi s-ar fi uitat frumos, — ştiu eu că asta ai vrea să spui dumneata; — dar nu era pieptănată şi se uita înfricoşat şi rânjind. A spus băietul repede Tatăl-nostru, şi-a făcut cruce cu limba, pe urmă s-a întors şi s-a pus cu fruntea într-un trunchi de brad. A simţit cum îl pipăie ghiarele şi i se freacă de mâni păr aspru. A tras repede mânile în sus şi a strigat cât ce-a putut: Piei, Satană! Atuncea Satana l-a apucat cu colţii de partea de dinapoi a straiului. A zăcut băietul trei săptămâni din acea spaimă. Îi pierise graiul. A trebuit să vie egumenul de la Sihla, să-i cetească dezlegările.
– A fost un urs.
– Care urs, când avea înfăţişare femeiască şi era despletită?
– Atuncea ursoaică..
– Dumitale îţi vine a pruji, ca totdeauna. Ai tot atâta minte ca în acei ani când ne-am cunoscut la Târgu-Doamnei.”

Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. I