Dumas, Alexandre  Comentariile sunt închise pentru
ian. 042026
 

”Pe măsură ce se apropiau auziră larmă, văzură cum lumina creştea, desluşiră cântece patriotice, care, în plină zi, în plin soare, în atmosfera de luptă păreau imnuri eroice, dar care în puterea nopţii, în lumina incendiului, căpătau accentul lugubru al unei beţii de canibali.
– Doamne-Dumnezeule! exclamă Maurice, uitând că Dum¬nezeu era desfiinţat.
Şi grăbea pasul, sudoarea curgîndu-i pe frunte. Lorin se uita la el cum merge şi şoptea printre dinţi:
Dragoste, dragoste, când pui mâna pe noi,
Se poate lesne spune: s-a terminat cu voi!”

Alexandre Dumas, ”Cavalerul reginei”

 Boccaccio, Giovanni  Comentariile sunt închise pentru
dec. 282025
 

”Elisa îi răspunse zâmbind că îl ascultă cu dragă inimă și începu cu dulce glas, așa precum urmează:

Iubire, de-o fi să-ți mai scap din gheare,
Nu-mi vine-a crede c-altădată
Ușor am să cad prinsă-n laț sau fiare.

Copilă, pătruns-am în jocul tău; crunt,
Crezându-l liman de veșnică pace,
Și armele toate le-am pusla pământ,
Cum cel cu deplină încredere face.

Dar tu, despot rău, pizmaș pe noroace,
Pe mine-ai sărit de îndată,
Cu brațe de fier m-ai strâns în prinsoare.

Pe urmă în lanțuri pe veci cetluită,
Plânsă de lacrimi, de chin și durere,
Celui prin care mi-e moartea sortită
Prinsă m-ai dat și mă are-n putere;
E atâta de aspră-a stăpânului vrere,
Că plânsul și jalea mea toată
Nicicând n-au aflat la el îndurare.

Rugările mele vântul le duce,
Nimica n-aude, nimica n-ascultă,
Chinu-mi sporește, viața mi-e cruce
Și moartea încă tot mă-nspăimântă.
Te-ndură, stăpână, de mine cea frântă,
Puterea în locu-mi ți-arată,
Dă-mi-l legat în a ta-ncătușare.

De nu, fii bună măcar și dezleagă
Strânsoarea nădejdii ce roabămă ține.
Te-ndură, stăpână temută și dragă!
De ruga mi-o asculți, credință e-n mine
Bujori fericirea-n obraji să-mi anine
Și-atuncea, de chinuri scăpată,
Mi-oi prinde în plete roșie floare.

Elisa își isprăvi cântarea cu un suspin amar, dar – deși cu toții se mirară de cuvintele einimeni din cei de față nu pricepu ce pricină îi smulge atâta tânguire.”

Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”

 Dumas, Alexandre  Comentariile sunt închise pentru
dec. 282025
 

”Şi când în sfârşit veni ziua de 31 mai, asediatorul teribil de la Bastilia şi de la palatul Tuileries şedea lungit pe pat, sfâşiat de fierbinţeala aceea care-i ucide până şi pe cei mai puternici şi pentru care e de-ajuns doar o privire ca s-o alunge, un cuvânt ca s-o vindece.”

Alexandre Dumas, ”Cavalerul reginei”

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
aug. 222024
 

“Iubirea, nebunia fiziologiei, nu se poate spune, totală, decât prin muzică, fiindcă durerea se exprimă prin ţipete, şi muzica e ţipătul perfecţionat.”

Garabet Ibraileanu, ”Adela”

Travka – ”Iubire”

 Travka  Comentariile sunt închise pentru Travka – ”Iubire”
iul. 292023
 

<>

Travka – ”Iubire” (versuri):

Lăsând la o parte, orice câmp de război ori de pace
Suntem la mijloc, Pasăre, între zi și noapte
Să trecem o dată prin tot timpul inimii noastre
Care încă bate secunde umane.

Apoi când forma ta un chip a luat asemeni mie
Îți voi vibra în pântec cu ochiul
Nu grăbesc să risipesc ce am pentru sine.

Iubire
Iubire
Iubire
Iubire

Doar să simți că acum e sfârșitul, aș vrea
Că dincolo de asta nu e altceva
Doar să simți că acum e sfârșitul, aș vrea
Că dincolo de asta nu e altceva
Doar să simți că acum e sfârșitul, aș vrea
Că dincolo de asta nu e altceva
Doar eu fără tine doar tu fără mine
Amândoi în eu, amândoi în tine
Doar să simți că acum e sfârșitul, aș vrea
Că dincolo de asta nu e altceva
Doar eu fără tine doar tu fără mine
Amândoi în eu, amândoi în tine.

Iubire
Iubire
Iubire
Iubire

Doar pentru utilizare non-comercială.
Date de la: versuri.ro

Mihai Eminescu – ”Care-o fi în lume”

 Mihai Eminescu – ”Care-o fi în lume”  Eminescu, Mihai  Comentariile sunt închise pentru Mihai Eminescu – ”Care-o fi în lume”
mart. 262023
 

”Care-o fi în lume şi al meu amor?
Sufletul întreabă inima cu dor.
Va fi mănăstirea cu zidiri cernite,
Cu icoane sânte şi îngălbenite,
Va fi vitejia cu coif de aramă
L-ale cărei flamuri patria te cheamă,
Ori va fi o dulce inimă de înger
Să mângâie blândă ale mele plângeri?
L-am cătat în lume. Unde o să fie
Îngerul cu râsul de-albă veselie?
Unde o să-l caut, mare Dumnezeu…
Poate-i vo fantasm-a sufletului meu?
Ba nu, nu! Oglinda sufletului meu
Îmi arat-adesea dulce chipul său,
Căci oglinda-i rece îmi arat-o zeie
Cu suflet de înger, cu chip de femeie,
Dulce şi iubită, sântă şi frumoasă,
Vergină curată, steauă radioasă,
Şi să mă iubească, s-o iubesc şi eu,
Să-i închin viaţa sufletului meu.
Dar ce râde lumea? Ce râde şi spune?
— Femeia nu este ce crezi tu, nebune.
Faţa ei e-o mască ce-ascunde-un infern
Şi inima-i este blestemul etern,
Buza ei e dulce, însă-i de venin,
Ochiu-i te omoară, când e mai senin.
Şi-apoi ce-i amorul? Visu-i şi părere,
Haina strălucită pusă pe durere.
Dar dacă e astfel, unde-i a mea zână
Cu chipul de înger muiat în lumină?
— N-a fost niciodată. De-a fost vre odată,
Atunci în mormântul cel rece o cată.
De n-a fost — imagină-ţi singur în tine
Un înger din ceriuri cu aripi senine,
Pe care deodată cu sufletul tău
Pe lume-l trimise de sus Dumnezeu
Şi care-nainte de-a-l întâlni tu,
În sufletul morţii fiinţa-şi pierdu.
Şi cântă pe-ăst înger de dulce amor
Şi plânge-l cu jale şi plânge-l cu dor;
Din sufletu-ţi rece tu fă o grădină
Cu râuri de cânturi, cu flori de lumină;
Colo-n cimitirul cu cruci risipite
Te primblă adese cu gânduri uimite;
Alege-ţi o cruce, alege-un mormânt
Şi zi: Aici doarme amorul meu sânt;
Şi cântă la capu-i şi cântă mereu:
Dormi dulce şi dusă, tu, sufletul meu!”

Mihai Eminescu, ”Care-o fi înn lume”

 Serghi, Cella  Comentariile sunt închise pentru
mart. 062023
 

”M-am gândit că poate această destrămare dulce, această încătuşare plăcută, până la durere, aceste aripi care îmi creşteau trebuie să fie ceea ce oamenii mari înţeleg prin cuvântul „iubire”, şi o clipă mi s-a părut că viaţa e numai mângâiere, cântec, iubire…”

Cella Serghi

 Eminescu, Mihai  Comentariile sunt închise pentru
mart. 012023
 

”Dorit şi umed ochiu-mi idolul şi-l priveşte,
Pe tabla nălucirei adînci îl zugrăveşte.
Şi acest chip preadulce din minte nu îl şterg,
În somn el mă urmează, în mine-i dacă merg.
Astfel mă asupreşte dormind sau fiind treaz
Şi vecinic văd nainte-mi al tău frumos obraz.
Om umbra mi-e alături de dorm sau de-s deştept,
Mă supără oriunde şi-mi tremură în piept.
Bătrân de-oi fi, în umbra irii-mi va veni,
Cu dânsul în vedere-mi voi fi de voi muri.”

Mihai Eminescu, ”Gruie Sânger”

Adrian Păunescu – ”Ce faci la ora când mi-e dor de tine”

 Adrian Păunescu – ”Ce faci la ora când mi-e dor de tine”  Păunescu, Adrian  Comentariile sunt închise pentru Adrian Păunescu – ”Ce faci la ora când mi-e dor de tine”
ian. 302023
 

”Ce faci la ora când mi-e dor de tine
şi nici un fel de răni nu te opresc
să-mi reconstitui trupul în ruine
şi să-mi refaci tot viciul omenesc?

Eşti ţipătul plăcerii îndrăzneţe
şi te implor, ca într-un turn complex,
să-mi regăsesc plăceri din tinereţe,
să-ţi pun cu moartea focul meu în sex.

Mi-e teamă de o vârstă fără milă
când am să cad la pragul tău, înfrânt,
şi-ai să-mi dedici tandreţea ta umilă
să mă mai scol nebun de la pământ.

Nu ştiu ce faci când eu îţi caut gura,
cu nebunia de soldat bătrân,
ce-şi vindecă în cer harababura
şi-mi dai motiv în viaţă să rămân.

Ce faci, adolescentă numai noapte?
Din jaful care n-are nici un rost,
te recompun cu gust de mere coapte
şi nici nu ştiu, de fapt, ce fruct ai fost.

Eu te iubesc cu lipsa de ruşine
a unei făr’delegi cu chipul tău
şi-atât cât te blestem, îmi este bine
şi-atunci când nu te simt, îmi este rău.

De sus din avionul ce m-aduce
în vatra ta, te văd şi te rescriu,
eşti condamnată la aceeaşi cruce
pe care-mi este scris să mă simt viu.

Şi nu-nţeleg ce poţi acolo face
fără întregul meu absurd blestem,
hai, neagra mea, arată-te încoace
şi-aş vrea sorbindu-ţi noaptea să mă tem.

Ce faci la ora când mi-e dor de tine?
Iubirea mea, orgoliul meu e frânt,
te gust pe nesimţite şi mi-e bine
şi te găsesc intrată în pământ.

Eu simt că mor păzindu-te de toate
şi n-am să mai rezist măcar un ceas
să te culeg din tot ce nu se poate
şi să mă-nchin la tot ce mi-a rămas.

O, negricioasă fără de lumină,
mă tem că, într-o noapte, vei pleca
şi-atunci te rog, din marea mea ruină,
închide viaţa mea cu viaţa ta.”

Adrian Păunescu, ”Ce faci la ora când mi-e dor de tine” (1 octombrie 1995, Paris – Bucureşti, ”Front fără învingători”, 1995)

Horațiu Mălăele – ”Mi-e dor”

 Horațiu Mălăele – ”Mi-e dor”  Mălăele, Horațiu  Comentariile sunt închise pentru Horațiu Mălăele – ”Mi-e dor”
ian. 282023
 

”Mi-e dor de tine
mi-e dor de tine,
ca unei beri de-un pic de gheață
ca unui mort de-oleacă viață
ca unei Londre de o ceață
ca unui do de-o cântăreață
ca unui ac de-un pic de ață
ca unei carți de o prefață
ca unei pușcării de-o hoață
ca unui mic scandal de-o țață.
și iarăși, pentru a câta oară,
ca unui eschimos de-o portocală
ca unui tren de-o mică gară
ca unui pepene de-o vară
ca unui pesimist de-o cioară
ca unui azi de-odinioară”

Horațiu Mălăele, ”Mi-e Dor”

Licuța Pântia – ”Unii și alții”

 Licuța Pântia – ”Unii și alții”  Pântia, Licuța  Comentariile sunt închise pentru Licuța Pântia – ”Unii și alții”
ian. 272023
 

”Unii vor iubire, alţii vor putere,
Unii doar un umăr pentru-o mângâiere,
Unii casă mare şi maşină nouă,
Alţii doar o umbră unde să nu-i plouă,
Unii să audă, alţii să vorbească,
Unii doar o clipă cerul să privească,
Unii o moşie mare şi bogată,
Unii-ar vrea o mamă, alţii-ar vrea un tată,
Unii haine scumpe şi pantofi mai mulţi,
Alţii vor picioare şi-ar umbla desculţi,
Unii vor un munte, alţii vor o mare,
Unii doar să aibă cele necesare,
Unii vor avere, faimă, bogăţii,
Alţii sănătate pentru-ai lor copii,
Unii vor să aibă propriul răsărit,
Alţii doar să uite ceea ce-au iubit…
Pelerini prin lume între nu şi da,
Fiecare suflet are rana sa !
Nu tot cel ce râde este fericit,
Cum nici cel ce plânge totul a sfârşit !
Luptă pentru tine, uşurează-ţi chinul,
Iar de nu se poate, să-ţi accepţi destinul;
Fii cu gânduri bune şi să crezi mereu:
Când nu vine nimeni, vine Dumnezeu!”

Licuţa Pântia, ”unii și alții”

George Țârnea – ”Risipitorul de iubire”

 George Țârnea – ”Risipitorul de iubire”  Țârnea, George  Comentariile sunt închise pentru George Țârnea – ”Risipitorul de iubire”
ian. 252023
 

”Am hrănit orgoliul ucigând iubiri
Şi-mi asum sentinţa iernii din priviri.
Pentru mulţi paiaţă, la puţini îndemn,
M-am purtat cu zeii şi fricos şi demn.
M-am târât pe burtă, am zburat prin cer
Fără ca vreodată învoiri să cer.
Partea mea cea neagră cu noroiul mort
Părţii mele albe i-a tot fost suport.
S-au tot rupt din mine cei flămânzi de har
Fără să-şi asume ultimul pahar.
E degeaba înger, drac plătit din plin,
Înălţarea mi-este singurul declin.
Bun de pus la rană,
Rău de pus la zid,
Numai eu ştiu taina fiecărui rit.
Numai eu dau seamă
Pentru cât am fost
Înţelept de singur, fericit de prost.
Prea uşor pierd vremea şi prea greu strâng bani
Să mai ştiu ce-nseamnă preţul unor ani.
Dar cu toate-acestea, le ofer mereu
Altor ani de-a valma casă-n trupul meu.
Numai să nu-mi ceară de grăbiţi ce sunt
Vreo scadenţă-n schimbul nimbului de sfânt.
Că n-am nici starea să mă pot schimba,
Nici să-i zic iubirii dintr-odată ba.
Prea lumesc de tânăr şi prea-n toi petrec
Să-mi umbrească firea anii care trec.
S-or găsi pe urmă despre cel ce-am fost
Și cuvinte bune, înţelesul prost.”

George Țârnea, ”Risipitorul de iubire”

 Autori anonimi  Comentariile sunt închise pentru
nov. 172021
 

Drept răspuns, Hacikazuki îi șopti:

„Așa se pare că ni-i dat:
În necuprinsul marilor câmpiei,
Eu fir de-iarbă, prea plăpând, să fiu,
Iar tu un strop de rouă, trecător,
Și neștiuți, deodată pierim”.

Tânărul îngână oftând, la rândul său:

„Pe marginea tremurătoarei frunze
Se clatină suav un bob de rouă;
Vai, bucuria lor ce scurtă e!
Tot astfel farmecul iubirii noastre
Sortit e să nu dăinuie prea mult…”

”Povestea frumoasei Hacikazuki” (poveste japoneză)