“Iubirea, nebunia fiziologiei, nu se poate spune, totală, decât prin muzică, fiindcă durerea se exprimă prin ţipete, şi muzica e ţipătul perfecţionat.”
Garabet Ibraileanu, ”Adela”
„Nu e timp, atât de scurtă e viața, pentru certuri, scuze, gelozie, reproșuri. E timp doar pentru iubire, și nici pentru ea nu e decât o clipă, să spun așa.”
Mark Twain
<>
Travka – ”Iubire” (versuri):
Lăsând la o parte, orice câmp de război ori de pace
Suntem la mijloc, Pasăre, între zi și noapte
Să trecem o dată prin tot timpul inimii noastre
Care încă bate secunde umane.
Apoi când forma ta un chip a luat asemeni mie
Îți voi vibra în pântec cu ochiul
Nu grăbesc să risipesc ce am pentru sine.
Iubire
Iubire
Iubire
Iubire
Doar să simți că acum e sfârșitul, aș vrea
Că dincolo de asta nu e altceva
Doar să simți că acum e sfârșitul, aș vrea
Că dincolo de asta nu e altceva
Doar să simți că acum e sfârșitul, aș vrea
Că dincolo de asta nu e altceva
Doar eu fără tine doar tu fără mine
Amândoi în eu, amândoi în tine
Doar să simți că acum e sfârșitul, aș vrea
Că dincolo de asta nu e altceva
Doar eu fără tine doar tu fără mine
Amândoi în eu, amândoi în tine.
Iubire
Iubire
Iubire
Iubire
Doar pentru utilizare non-comercială.
Date de la: versuri.ro
”Care-o fi în lume şi al meu amor?
Sufletul întreabă inima cu dor.
Va fi mănăstirea cu zidiri cernite,
Cu icoane sânte şi îngălbenite,
Va fi vitejia cu coif de aramă
L-ale cărei flamuri patria te cheamă,
Ori va fi o dulce inimă de înger
Să mângâie blândă ale mele plângeri?
L-am cătat în lume. Unde o să fie
Îngerul cu râsul de-albă veselie?
Unde o să-l caut, mare Dumnezeu…
Poate-i vo fantasm-a sufletului meu?
Ba nu, nu! Oglinda sufletului meu
Îmi arat-adesea dulce chipul său,
Căci oglinda-i rece îmi arat-o zeie
Cu suflet de înger, cu chip de femeie,
Dulce şi iubită, sântă şi frumoasă,
Vergină curată, steauă radioasă,
Şi să mă iubească, s-o iubesc şi eu,
Să-i închin viaţa sufletului meu.
Dar ce râde lumea? Ce râde şi spune?
— Femeia nu este ce crezi tu, nebune.
Faţa ei e-o mască ce-ascunde-un infern
Şi inima-i este blestemul etern,
Buza ei e dulce, însă-i de venin,
Ochiu-i te omoară, când e mai senin.
Şi-apoi ce-i amorul? Visu-i şi părere,
Haina strălucită pusă pe durere.
Dar dacă e astfel, unde-i a mea zână
Cu chipul de înger muiat în lumină?
— N-a fost niciodată. De-a fost vre odată,
Atunci în mormântul cel rece o cată.
De n-a fost — imagină-ţi singur în tine
Un înger din ceriuri cu aripi senine,
Pe care deodată cu sufletul tău
Pe lume-l trimise de sus Dumnezeu
Şi care-nainte de-a-l întâlni tu,
În sufletul morţii fiinţa-şi pierdu.
Şi cântă pe-ăst înger de dulce amor
Şi plânge-l cu jale şi plânge-l cu dor;
Din sufletu-ţi rece tu fă o grădină
Cu râuri de cânturi, cu flori de lumină;
Colo-n cimitirul cu cruci risipite
Te primblă adese cu gânduri uimite;
Alege-ţi o cruce, alege-un mormânt
Şi zi: Aici doarme amorul meu sânt;
Şi cântă la capu-i şi cântă mereu:
Dormi dulce şi dusă, tu, sufletul meu!”Mihai Eminescu, ”Care-o fi înn lume”
”M-am gândit că poate această destrămare dulce, această încătuşare plăcută, până la durere, aceste aripi care îmi creşteau trebuie să fie ceea ce oamenii mari înţeleg prin cuvântul „iubire”, şi o clipă mi s-a părut că viaţa e numai mângâiere, cântec, iubire…”
Cella Serghi
”Ce faci la ora când mi-e dor de tine
şi nici un fel de răni nu te opresc
să-mi reconstitui trupul în ruine
şi să-mi refaci tot viciul omenesc?Eşti ţipătul plăcerii îndrăzneţe
şi te implor, ca într-un turn complex,
să-mi regăsesc plăceri din tinereţe,
să-ţi pun cu moartea focul meu în sex.Mi-e teamă de o vârstă fără milă
când am să cad la pragul tău, înfrânt,
şi-ai să-mi dedici tandreţea ta umilă
să mă mai scol nebun de la pământ.Nu ştiu ce faci când eu îţi caut gura,
cu nebunia de soldat bătrân,
ce-şi vindecă în cer harababura
şi-mi dai motiv în viaţă să rămân.Ce faci, adolescentă numai noapte?
Din jaful care n-are nici un rost,
te recompun cu gust de mere coapte
şi nici nu ştiu, de fapt, ce fruct ai fost.Eu te iubesc cu lipsa de ruşine
a unei făr’delegi cu chipul tău
şi-atât cât te blestem, îmi este bine
şi-atunci când nu te simt, îmi este rău.De sus din avionul ce m-aduce
în vatra ta, te văd şi te rescriu,
eşti condamnată la aceeaşi cruce
pe care-mi este scris să mă simt viu.Şi nu-nţeleg ce poţi acolo face
fără întregul meu absurd blestem,
hai, neagra mea, arată-te încoace
şi-aş vrea sorbindu-ţi noaptea să mă tem.Ce faci la ora când mi-e dor de tine?
Iubirea mea, orgoliul meu e frânt,
te gust pe nesimţite şi mi-e bine
şi te găsesc intrată în pământ.Eu simt că mor păzindu-te de toate
şi n-am să mai rezist măcar un ceas
să te culeg din tot ce nu se poate
şi să mă-nchin la tot ce mi-a rămas.O, negricioasă fără de lumină,
mă tem că, într-o noapte, vei pleca
şi-atunci te rog, din marea mea ruină,
închide viaţa mea cu viaţa ta.”Adrian Păunescu, ”Ce faci la ora când mi-e dor de tine” (1 octombrie 1995, Paris – Bucureşti, ”Front fără învingători”, 1995)
”Mi-e dor de tine
mi-e dor de tine,
ca unei beri de-un pic de gheață
ca unui mort de-oleacă viață
ca unei Londre de o ceață
ca unui do de-o cântăreață
ca unui ac de-un pic de ață
ca unei carți de o prefață
ca unei pușcării de-o hoață
ca unui mic scandal de-o țață.
și iarăși, pentru a câta oară,
ca unui eschimos de-o portocală
ca unui tren de-o mică gară
ca unui pepene de-o vară
ca unui pesimist de-o cioară
ca unui azi de-odinioară”Horațiu Mălăele, ”Mi-e Dor”
”Unii vor iubire, alţii vor putere,
Unii doar un umăr pentru-o mângâiere,
Unii casă mare şi maşină nouă,
Alţii doar o umbră unde să nu-i plouă,
Unii să audă, alţii să vorbească,
Unii doar o clipă cerul să privească,
Unii o moşie mare şi bogată,
Unii-ar vrea o mamă, alţii-ar vrea un tată,
Unii haine scumpe şi pantofi mai mulţi,
Alţii vor picioare şi-ar umbla desculţi,
Unii vor un munte, alţii vor o mare,
Unii doar să aibă cele necesare,
Unii vor avere, faimă, bogăţii,
Alţii sănătate pentru-ai lor copii,
Unii vor să aibă propriul răsărit,
Alţii doar să uite ceea ce-au iubit…
Pelerini prin lume între nu şi da,
Fiecare suflet are rana sa !
Nu tot cel ce râde este fericit,
Cum nici cel ce plânge totul a sfârşit !
Luptă pentru tine, uşurează-ţi chinul,
Iar de nu se poate, să-ţi accepţi destinul;
Fii cu gânduri bune şi să crezi mereu:
Când nu vine nimeni, vine Dumnezeu!”Licuţa Pântia, ”unii și alții”
”Am hrănit orgoliul ucigând iubiri
Şi-mi asum sentinţa iernii din priviri.
Pentru mulţi paiaţă, la puţini îndemn,
M-am purtat cu zeii şi fricos şi demn.
M-am târât pe burtă, am zburat prin cer
Fără ca vreodată învoiri să cer.
Partea mea cea neagră cu noroiul mort
Părţii mele albe i-a tot fost suport.
S-au tot rupt din mine cei flămânzi de har
Fără să-şi asume ultimul pahar.
E degeaba înger, drac plătit din plin,
Înălţarea mi-este singurul declin.
Bun de pus la rană,
Rău de pus la zid,
Numai eu ştiu taina fiecărui rit.
Numai eu dau seamă
Pentru cât am fost
Înţelept de singur, fericit de prost.
Prea uşor pierd vremea şi prea greu strâng bani
Să mai ştiu ce-nseamnă preţul unor ani.
Dar cu toate-acestea, le ofer mereu
Altor ani de-a valma casă-n trupul meu.
Numai să nu-mi ceară de grăbiţi ce sunt
Vreo scadenţă-n schimbul nimbului de sfânt.
Că n-am nici starea să mă pot schimba,
Nici să-i zic iubirii dintr-odată ba.
Prea lumesc de tânăr şi prea-n toi petrec
Să-mi umbrească firea anii care trec.
S-or găsi pe urmă despre cel ce-am fost
Și cuvinte bune, înţelesul prost.”George Țârnea, ”Risipitorul de iubire”
”Pornirile prea vii n-au lungă viaţă,
Ca pulberea şi focul, mistuite
De flacăra sărutului. Ţi-e greaţă
Din miere de te-nfrupţi prea mult, şi dacă
Mănânci fără măsură, ţi se-apleacă.
Iubirea o-ntăreşti prin cumpătare,
Târziu ca melcu-ajungi, grăbind prea tare.”William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
“Being in love is something like poetry. Certainly, you can analyze and expound its various senses and intentions, but there is always something left over, mysteriously hovering between music and meaning.”
Muriel Spark
”Eu
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet și noroi –
dar mă gândesc la tine.
Cu ghiare de lumină
o dimineață-și va ucide-odată visul,
că sufletul mi-așa curat,
cum gândul tău îl vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta ?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineți,
în care eu ți-oi zice fără umbră de căință:
„Nu știi,
că numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?”Lucian Blaga, ”Vei plânge mult ori vei zâmbi”
“Acuma îşi dă seama că iubirea adevărată, adâncă, mântuitoare n-a cunoscut-o, ci numai ura, sub diverse forme… I s-a părut că-i sunt dragi toţi cei de un neam cu dânsul şi, îndată ce n-a găsit în inimile lor ura lui, dragostea s-a împrăştiat ca pulberea în adierea vântului… Iubirea adevărată nu moare niciodată în sufletul omului, ba îl însoţeşte şi dincolo, până în sânul nemărginirii… Dar iubirea nu poate prinde rădăcină în inima mânjită de ură, şi în el ura trăia mereu, ca un cui ruginit, uitat în carne vie…”
Liviu Rebreanu, ”Pădurea spânzuraţilor”
Everybody all around the world
Stand up all my brothers
Joining our hands
United we’re stronger
Fighting for peace
Caring about our loved ones
Trusting ourselves
Sharing our feelings, believe me
If only I could
I’d make this world a better place
If only I could
I’d make this world a better place
Oh believe me, believe
Believe me, believe
If only I could
I think about the implications
When alone between the sheets
When all the huggin’ and kissin’
Is tearin’ my heart apart
All people standin’ hand in hand
Celebratin’ all different colours
Joining together
Sharing their feelings, please believe me
Oh believe me, believe
Believe me, believe
If only I could
I’d make this world a better place
If only I could
I’d make this world a better place
If only I could
Mmm believe me, believe me
Believe me, believe
If only I could
Compozitori: Claus Zundel, Ralf Hamm, Marcus Staab, Sydney Youngblood.
Doar pentru utilizare non-comercială.
Date de la: Musixmatch
“Şi a găsit-o printre miile de oameni indiferenţi. I-a zărit mai întâi ochii verzi cu luminile calde și moi. S-a cutremurat până în temeliile fiinţei lui, ca şi când i s-ar fi lămurit fulgerător toate misterele vieţii. Apoi li s-au încrucişat privirile şi din uimirea ei a înţeles că şi ea l-a recunoscut, deşi nu l-a mai văzut niciodată.”
Liviu Rebreanu, ”Adam și Eva”
”Mai cred în primăvară, mai cred în amăgire,
Mai cred în mine însumi, mai vreau să cred în voi,
Prin mugurii aceştia ce crapă de iubire,
Prin trunchiul care urlă de foame de altoi.
E lumea încă-ntreagă, nu sunt pierdute toate,
Mai cred în izbăvire, mai cred în adevăr,
Mai cred în nebunie şi în virginitate,
Mai cred în înviere şi-n florile de măr.
Mai cred că-n orice ziduri va fi şi o fereastră,
Mai cred că-n orice noapte va fi şi-un pic de zi,
Că, de atâta ură, curând ne vom iubi.
Mai cred în forţa noastră şi-n slăbiciunea noastră,
Mai cred în alb şi negru şi tot nu cred în gri,
Cum cred că o grădină nu-ncape într-o glastră.”Adrian Păunescu, ”Mai cred”
