Avertisment

Text probă

 Boccaccio, Giovanni
dec. 282025
 

”Elisa îi răspunse zâmbind că îl ascultă cu dragă inimă și începu cu dulce glas, așa precum urmează:

Iubire, de-o fi să-ți mai scap din gheare,
Nu-mi vine-a crede c-altădată
Ușor am să cad prinsă-n laț sau fiare.

Copilă, pătruns-am în jocul tău; crunt,
Crezându-l liman de veșnică pace,
Și armele toate le-am pusla pământ,
Cum cel cu deplină încredere face.

Dar tu, despot rău, pizmaș pe noroace,
Pe mine-ai sărit de îndată,
Cu brațe de fier m-ai strâns în prinsoare.

Pe urmă în lanțuri pe veci cetluită,
Plânsă de lacrimi, de chin și durere,
Celui prin care mi-e moartea sortită
Prinsă m-ai dat și mă are-n putere;
E atâta de aspră-a stăpânului vrere,
Că plânsul și jalea mea toată
Nicicând n-au aflat la el îndurare.

Rugările mele vântul le duce,
Nimica n-aude, nimica n-ascultă,
Chinu-mi sporește, viața mi-e cruce
Și moartea încă tot mă-nspăimântă.
Te-ndură, stăpână, de mine cea frântă,
Puterea în locu-mi ți-arată,
Dă-mi-l legat în a ta-ncătușare.

De nu, fii bună măcar și dezleagă
Strânsoarea nădejdii ce roabămă ține.
Te-ndură, stăpână temută și dragă!
De ruga mi-o asculți, credință e-n mine
Bujori fericirea-n obraji să-mi anine
Și-atuncea, de chinuri scăpată,
Mi-oi prinde în plete roșie floare.

Elisa își isprăvi cântarea cu un suspin amar, dar – deși cu toții se mirară de cuvintele einimeni din cei de față nu pricepu ce pricină îi smulge atâta tânguire.”

Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”

 Eco, Umberto
dec. 282025
 

”- (…) Tot ceea ce ai auzit povestindu-se, tot ceea ce ai citit, îţi revine în minte, ca şi cum tu ai fi dus cu forţa nu spre cer, ci spre infern. Sub tortură spui nu numai ce vrea inchizitorul, dar şi ceea ce îţi închipui că poate să-i facă plăcere, pentru că se stabileşte o legătură (aceasta este într-adevăr diabolică) între tine şi el… Lucrurile acestea le ştiu, Ubertino, am făcut şi eu parte din grupul acela de oameni care cred că pot revela adevărul cu fierul ■ înroşit. Ei bine, să ştii, incandescenţa adevărului provine de | la alt foc. Sub tortură Bentivenga poate să-ţi fi spus minciunile cele mai absurde, pentru că nu mai vorbea el, ci: desfrîul lui, diavolul din sufletul lui.
– Desfrîul?
– Da, există un desfrîu al durerii, după cum există un desfrîu al adoraţiei şi chiar unul al umilinţei. Dacă le-a trebuit atît de puţin îngerilor rebeli ca să-şi schimbe înflăcărarea lor de adoraţie şi de umilinţă în înflăcărare de trufie şi de revoltă, ce să mai spui de o fiinţă umană? Iată, acum o ştii, gîndul] acesta m-a străbătut în cursul anchetelor mele inchizitoriale.! Şi din pricina asta am renunţat la activitatea aceea. Mi-aj lipsit curajul să anchetez slăbiciunile celor răi, pentru că am constatat că sunt aceleaşi slăbiciuni ca şi cele ale sfinţilor.”

Umberto Eco, ”Numele trandafirului”

 Serghi, Cella
mart. 062023
 

”M-am gândit că poate această destrămare dulce, această încătuşare plăcută, până la durere, aceste aripi care îmi creşteau trebuie să fie ceea ce oamenii mari înţeleg prin cuvântul „iubire”, şi o clipă mi s-a părut că viaţa e numai mângâiere, cântec, iubire…”

Cella Serghi

 Autori anonimi, Motivațional
ian. 292023
 

”Aș vrea să uit tot ce-a durut, să nu-mi aduc aminte…
Că am trecut cum am putut, trecutul ce încă-l am în minte.
Am suferit și am plâns mereu, pe-al vieții mele drum,
Dar l-am avut pe Dumnezeu, să-i țin săi mulțumesc acum!
Când nimeni nu mia fost aproape la greu și la durere,
El îmi spunea mereu în șoaptă: mergi mai departe… c-ai putere!
Și-așa cu ajutorul lui, eu am trecut prin toate…
Și astăzi… spun și eu oricui: mergi mai departe… Că se poate!”

(Autor anonim)

 Autori anonimi
dec. 202020
 

”O, tu, cel speriat de cruda Soartă,
Te linişteşte! Nu ştii tu cuvântul
Că toată firea – vie fie, moartă –
E-n mâna Celui ce-a zidit pământul?
Căci ce e scris, e scris – şi n-o să ardă Nimic vreodată-n lume legământul!
Iar de ce nu ţi-e scris, de bună seamă Că nu ai pentru ce să-ţi fie teamă.

Şi, Doamne-nalt, pot eu petrece oare
O zi să nu slăvesc a Ta-nălţime?
Cui să-i păstrez atâtea daruri rare,
Şi glasu-mi de poet, şi-aceste rime?
Tu daruri noi îmi dai., şi fiecare.
Primit din mâna ta, e-n întregime
Mult mai frumos decât cel dinainte.
Şi, până să ţi-l cer, mi-l dai, Părinte!

Şi-atunci cum aş putea eu să nu cânt
Mărirea Ta şi să nu te slăvesc
În sufletu-mi şi-n ochii-a câte sunt?
Ci n-am grumaz să pot – mărturisesc!
Şi nici atâta har într-un cuvânt,
Cât să te cânt şi cât să dovedesc
Povara darurilor fără număr,
Pe care, Doamne, mi le pui pe umăr!

O, tu, cel necăjit, încredinţează În mâna lui Allah cel înţelept
Grijile tale! Sub eterna-i rază, Sufletul tău netemător şi drept
Va sta-ntre oameni răi ca sub o pază.
Nu vrerea ta, să ştii, ia lumea-n piept,
Ci vrerea-n care-s toate câte-aştepţi
A Celui înţelept peste-nţelepţi!

Nu deznădăjdui! Alungă toate Tristeţile şi gândurile-amare!
Oare nu ştii că deznădejdea roade Chiar inima celui mai dârz şi tare?
Deci lasă tot! Un vis de rob nu poate Nimic în faţa Celui veşnic mare.
Tu-n voia sorţii mergi – şi-ai să ai parte
De darul fericirii fără moarte!”

”O mie și una de nopți”