„Cea mai rafinată desfătare spirituală pentru suflet, asemeni delicateselor culinare pentru stomac, e atitudinea iubitoare, blândă, neprefăcută faţă de cel care te-a jignit. Şi mai rafinată e dacă reuşeşti să-i faci un bine fără ştirea lui.” L. N. Tolstoi
”Apoi se gândi că venise vremea să întrebe ceva greu şi îngrozitor. Aşa că spuse: Înghite lacom tot şi toate, Păsări, fiare, nestemate, Roade fierul, muşcă oţelul. Macină şi piatra tare, Răzuie şi-un munte mare, Oraşe astăzi luminează Şi mâine, el le ruinează. Şi pe regi îi nimiceşte, Chiar nimic nu ocoleşte. Bietul Bilbo stătea în întuneric, gândindu-se la numele înfiorătoare ale tuturor uriaşilor şi căpcăunilor de care auzise în poveşti, dar nici unul dintre ei nu făcuseră vreodată tot ce spunea ghicitoarea. Simţea că răspunsul trebuie să fie cu totul altul şi că ar trebui să-l ştie, dar nu-i venea în minte, începu să-i fie frică. Şi asta nu te-ajută deloc când trebuie să te gândeşti. Gollum coborî din barcă. Făcu, pleosc! în apă şi vîsli înaintînd către mal; Bilbo îi vedea ochii apropiindu-se. Limba părea să i se fi lipit în gură; ar fi vrut să strige: „Mai […]
”Dacă nu ne-am fi-ntâlnit (Absolut din întâmplare), Tu pe altul oarecare Tot așa l-ai fi iubit. Dacă nu-ți ieșeam în drum, Ai fi dat cu bucurie Altuia străin, nu mie, Mângâierile de-acum. Ai avea și vreun copil Care, poate (idiotul!), Ar fi sămănat în totul Cu-acel tată imbecil. Dar așa… ce lucru mare Că-ntr-o zi ne-am întâlnit Și că-s foarte fericit, – Absolut din întâmplare!” George Topîrceanu, ”Gelozie”
”Înțelegi, nu aș avea puterea să pornesc o furtună în sufletul tău; o furtună care numai ea ar putea să-ți fixeze ochii într-o singură culoare, pentru un singur om. Și chiar dacă furtuna ar porni, nu aș avea curajul să o înfrunt.” Radu Tudoran
”Scrisori iubite Scrisori păstrate de demult… În liniştită zi cu soare – Cu fruntea-n mâini mă plec s-ascult Tăcerea voastră vorbitoare. Ce fericit eram odată, Şi cât sunt ostenit de drum! Dar ea, pe unde-o fi acum? Ce s-a făcut frumoasa fată?… Că ne-am iubit ca doi nebuni, Iar astăzi nu mai am în faţă Decât un maldăr de minciuni Legate cu un fir de aţă.” George Topîrceanu
“Do not go gentle into that good night, Old age should burn and rage at close of day; Rage, rage against the dying of the light. Though wise men at their end know dark is right, Because their words had forked no lightning they Do not go gentle into that good night. Good men, the last wave by, crying how bright Their frail deeds might have danced in a green bay, Rage, rage against the dying of the light. Wild men who caught and sang the sun in flight, And learn, too late, they grieved it on its way, Do not go gentle into that good night. Grave men, near death, who see with blinding sight Blind eyes could blaze like meteors and be gay, Rage, rage against the dying of the light. And you, my father, there on the sad height, Curse, bless me now with your fierce tears, […]
“Mă amăgesc. Poate toată viaţa n-am făcut decât să mă amăgesc. Şi tu ai să fii cea mai grea amăgire a mea.” Radu Tudoran, ”Fiul risipitor”
”De-acum, în Primăvară, prin şesuri apusene pot flori să înflorească, pot muguri să răsară, Şi apele să curgă prin verzile poiene Şi vesele cinteze să cânte-n zarea clară. Ori poate-s nopţi senine cu fagi în legănare ce poartă-n rămurişuri ca albe nestemate a elfilor coroană cu-mpodobiri stelare ca-ntr-o poveste spusă din lumi îndepărtate. Doar eu sunt la sfârşitul călătoriei mele Şi stau în întuneric, parcă în gropi adânci, dincolo şi de turnuri înalte, mândre, grele, dincolo şi de munţii încremeniţi în stânci. Dar Soarele răsare pe-o cale negreşită Şi Stele sting în ceruri din veci acelaşi glas – de-aceea nu voi spune că ziua e sfârşită Şi Stelelor eu nu le voi spune bun-rămas.” J.R.R. Tolkien, ”Stăpânul inelelor”, vol. III, ”Întoarcerea regelui”
„Avem taine şi le purtăm cu noi, taine mai mici, taine mai mari – când se dezvăluie îşi pierd o parte, două, trei, şapte, nouă părţi din puterea lor -, alteori se pierd de tot, ca puful păpădiei suflat de un vânt tăricel. Dar avem taine şi le purtăm cu noi – şi suferim, ne întristăm, plângem din pricina lor sau râdem şi ne bucurăm, fiindcă sunt şi altfel de taine, care ascund câte fericiri nu gândeşti.” Radu Tudoran
”Entul: Când fagu-i verde-n April şi creanga de sevă-i plină, Când soarele se joacă-n râu şi vântul fruntea ţi-alină, Când pasu-i lung şi sorbi în piept a munţilor răcoare, Întoarce-te şi spune-mi că ţara mea-i splendoare. Entsoaţa: Când în April firul de grâu răsare pe câmpii, Când în livezi se-aprind în flori ninsorile târzii, Când aerul e-nmiresmat de ploaie şi de Soare, Aici adăst şi nu mă-ntorc, căci holda mea-i splendoare. Entul: Când vine Vara peste fire în aurul de-amiază, Sub poala frunzei picotind copacii lin visează; Când bolţile sunt verzi şi reci şi vântu-i la apus . Întoarce-te, iubito! Ţinuturi ca acestea nu-s. Entsoaţa: Când vara arde-n fruct pe ram şi mura-i iar în pârg, Când spicu-i aur, pielea-i tuci şi rodu-i dus la târg, Când mierea se revarsă, măru-i greu, iar vântu-i Ia Apus, Sub Soarele de-aici adăst. Căci plaiuri ca acestea nu-s. Entul: Când urâciunea Iernii ucide […]
”Gollum era cumplit de dezamăgit; dar Bilbo spuse repede o nouă ghicitoare, aşa că Gollum trebui să se întoarcă în barca lui, să se gândească: Fără de picioare, zace pe-un picior. Două picioare stau alături pe trei picioare, Iar patru picioare capătă şi ele câte ceva. Nu era timpul cel mai potrivit pentru ghicitoarea asta, dar Bilbo se grăbea. Gollum ar fi găsit greu răspunsul dacă ar fi fost întrebat cu altă ocazie. Dar acum când se vorbise de peşte „fără de picioare”, nu era chiar atît de greu de ghicit, şi o dată ce ştiai asta, restul era uşor. „Un peşte pe o masă mică, un om stă pe scaun la masă, iar oasele le capătă pisica”, ăsta era, bineînţeles, răspunsul şi Gollum îl dădu destul de repede.” J.R.R. Tolkien, ”Hobbitul”
”Viu, fără suflare, Rece, ca şi mort, Sete nu-i e niciodată Bea şi când înoată, poartă zală argintată, Nu s-aude niciodată. Şi el, la rândul lui, se gândi că e o ghicitoare foarte uşoară, fiindcă răspunsul era un lucru la care el se gândea mereu. Dar în clipa aceea nu reuşea să găsească ceva mai bun, fiindcă fusese foarte enervat de chestiunea cu ouăle. Totuşi, se dovedi a fi o încuietoare pentru bietul Bilbo, care, dacă nu era silit, n-avea niciodată nimic de-a face cu apa. Cred că ştiţi răspunsul, sau, în orice caz, sînt sigur că vă e uşor să-l ghiciţi cât ai clipi din ochi, Pentru că staţi liniştiţi acasă şi pericolul de a fi mâncaţi nu vă întunecă judecata. Bilbo îşi drese de vreo două, trei ori glasul, dar nu reuşi să găsească nici un răspuns. După un timp, Gollum începu să sîsîie de plăcere, spunându-şi: — […]
”Hoţii! Foc! Crimă! Asemenea lucruri nu se întîmplaseră niciodată de când se stabilise în inima Muntelui. Furia lui depăşi orice imaginaţie — era o furie dintr-acelea care nu apar decît atunci când bogătaşii, care au mai mult decît le trebuie, pierd deodată un lucru care e în posesia lor de multă vreme, dar de care n-au avut niciodată nevoie şi pe care nici nu l-au folosit, împroşcă foc (…)” J.R.R. Tolkien, ”Hobbitul”
”E ciudat, dar lucrurile plăcute şi zilele fericite se povestesc într-o clipă şi nu prea merită să asculţi vorbindu-se despre ele; pe când lucrurile care te supără, care sunt pasionante sau te înspăimîntă pot alcătui o poveste bună sau, în orice caz, cer oarecare timp pentru a fi povestite.” J.R.R Tolkien, ”Hobbitul”
”Poate la colţ aşteaptă şi-acum ca în trecut O poartă mai ascunsă, un drum necunoscut, Pe unde-am fost odată, acum nici nu mai ştiu, De unde o să vină când singur o să fiu Pe lungi cărări tăcute ce trec şerpuitoare De la Apus de Lună la Răsărit de Soare.” Şi parcă răspunzându-i de jos din vale, se auziră nişte glasuri care cântau şi ele, urcând pe acelaşi drum: ”De-aceste-ndepărtate meleaguri, noi, cei vii, Ca de lumini de stele pe rând ne-om aminti Pe sub copaci în foşnet şi clătinări de sus, Peste oglinda Mării încinse la Apus.” J.R.R. Tolkien, ”Stăpânul inelelor”, vol. III, ”Întoarcerea regelui”
