Sorescu, Marin

Marin Sorescu – ”Ecoul”

 Marin Sorescu – ”Ecoul”  Sorescu, Marin  Comentariile sunt închise pentru Marin Sorescu – ”Ecoul”
iul. 182020
 

”N-ai ecou, domnule, Nici bun, nici rău… Să trăiești așa, s-o duci, Neștiut de nimeni, te strecori… Știți caii ăia furați, De li se pun cârpe, trențe, pe copite Să nu facă zgomot, când sunt scoși din grajd? Cine ne-a furat pe noi? ce fel de vite, mârțoage de rasă Mai suntem și noi? Ia suie-te în Piscul cu Bojii Și strigă… să vezi, te aude cineva? – Ce să strig? – Ce vrei… strigă că iote nu plouă… Să vezi ce se întâmplă. – Păi, ce să se întâmple? Ca și când ai împunge o dată cu acul în cer, Nu zice nimeni „au”, Nici un sfânt, nimeni nu zice „au” Dacă împungi o dată în cer Cu acul. Fiindcă de aici n-ai nici un fel de ecou.” Marin Sorescu, ”Ecoul”

Marin Sorescu – ”Cu toate pânzele”

 Marin Sorescu – ”Cu toate pânzele”  Sorescu, Marin  Comentariile sunt închise pentru Marin Sorescu – ”Cu toate pânzele”
iul. 172020
 

”De n-ai fi tu, atîta sete s-ar pierde, timpul ar fi gri, cu fața-ntoarsă la perete Izvoru-n piatră s-ar opri. Așa că o adulmecare, Cu toate pânzele plîngînd, Câte-o corabie pe mare Ar luneca numai în gând. Împovărat doar c-o aripă, Pe cer, în raiuri somnolente, Aș fi și eu doar o risipă A neființei existente.” Marin Sorescu, ”Cu toate pânzele”

Marin Sorescu – ”Eu, neabătutul”

 Marin Sorescu – ”Eu, neabătutul”  Sorescu, Marin  Comentariile sunt închise pentru Marin Sorescu – ”Eu, neabătutul”
iun. 172020
 

”Nu vreau să mai întâmpin nimic, Nu mai cinstesc, Nu mai sărbătoresc, Nu aniversez, cei zece ani de la, cei doisprezece de la, cei Doi şi jumătate de la cei douăzeci… Nu mă mai mobilează cele nouă şi jumătate, opt, şapte luni Până la… Nu vibrez la magistrale De când mă trezesc dimineaţa şi până seara târziu (Căci am într-adevăr cu totul alte griji şi probleme) Nu înfierez Nu aplaud, nu scandez (uitaţi-vă la buzele mele lipite) Nu mă iau la întrecere Cunosc grija permanentă şi tocmai asta mă îngrijorează profund” Marin Sorescu, ”Eu, neabătutul”

Marin Sorescu – ”Muntele”

 Marin Sorescu – ”Muntele”  Sorescu, Marin  Comentariile sunt închise pentru Marin Sorescu – ”Muntele”
mai 072020
 

“Ţin locul unei pietre din pavaj, Am ajuns aici Printr-o regretabilă confuzie. Au trecut peste mine Maşini mici, Autocamioane, Tancuri Şi tot felul de picioare. Am simţit soarele până la osii, Şi luna Pe la miezul nopţii. Norii mă apasă cu umbra lor, De evenimente grele Şi importante Am făcut bătături. Şi cu toate că-mi suport Cu destul stoicism Soarta mea de granit, Câteodată mă pomenesc urlând : Circulaţi numai pe partea carosabilă A sufletului meu, Barbarilor!” Marin Sorescu

Marin Sorescu – ”Scara la cer”

 Marin Sorescu – ”Scara la cer”  Sorescu, Marin  Comentariile sunt închise pentru Marin Sorescu – ”Scara la cer”
apr. 092020
 

“Un fir de paianjen Atârnă de tavan. Exact deasupra patului meu. În fiecare zi observ Cum se lasă tot mai jos. Mi se trimite și Scara la cer – zic, Mi se aruncă de sus. Deși am slăbit îngrozitor de mult Sunt doar fantoma celui ce am fost Mă gândesc că trupul meu Este totuși prea greu Pentru scara asta delicată. – Suflete, ia-o tu înainte. Pâș! Pâș!” Marin Sorescu, ”Scara la cer”

Marin Sorescu – ”Baladă”

 Marin Sorescu – ”Baladă”  Sorescu, Marin  Comentariile sunt închise pentru Marin Sorescu – ”Baladă”
mart. 272020
 

„Când îndrăgostiţii au luat peste tot foc, Se prind de mână Şi se aruncă amândoi Într-o verighetă Cu apă puţină. Este o cădere importantă în viaţă Şi ei zâmbesc fericiţi Şi au braţele pline de flori Şi alunecă duios Şi alunecă măreţ pe jos, Strigându-se pe nume ziua Şi auzindu-se noaptea. De la o vreme Li se amestecă ziua cu noaptea, Într-un fel de tristeţe deasă… Verigheta răspunde Tocmai pe tărâmul celălalt. Acolo este o plajă mare Plină cu oase îmbrăţişate, Care dorm cu albul lor ostenit, Ca nişte scoici frumoase Care s-au iubit toată marea.” (Baladă de Marin Sorescu)

Marin Sorescu – ”Ceva ca rugăciunea”

 Marin Sorescu – ”Ceva ca rugăciunea”  Sorescu, Marin  Comentariile sunt închise pentru Marin Sorescu – ”Ceva ca rugăciunea”
mart. 172020
 

”Nu știu ce am, Că nu dorm când dorm Nu știu ce am, Că nu sunt treaz, Când stau de veghe. Nu știu ce am, Că nu ajung nicăieri, Când merg. Nu știu ce am, Că stând pe loc Sunt, hăt, departe. Doamne, din ce fel de humă M-ai luat în palmele tale calde Și cu ce fel de salivă Ai amestecat și-ai frământat huma-mi? De nu știu ce am Că exist, Nu știu ce am Că nu mai am nimic, Decât pe tine.” Marin Sorescu, ”Ceva ca rugăciunea”

 Sorescu, Marin  Comentariile sunt închise pentru
feb. 172020
 

“- Am fost o dată pe un munte şi aerul era acolo atât de dens, încât m-am uitat la el. Se vedea. Am stat o jumătate de ceas şi m-am uitat la aer. I se zăreau toate celulele şi din cauza asta parcă era crăpat. – Aici nu eşti la munte, eşti la mare. – (Continuând primul gând.) Îţi venea să-ţi deschizi şi tu toţi porii. Îţi venea să-ţi deschizi chiar venele, să-l simţi năvălind prin toată suprafaţa ta. (Respiră adânc.) Aşa… (Îi e rău.) E aşa greu să respiri…” Marin Sorescu, ”Iona”