Adrian Păunescu – ”Scrisoare fără destinație”

 Adrian Păunescu – ”Scrisoare fără destinație”  Păunescu, Adrian  Comentariile sunt închise pentru Adrian Păunescu – ”Scrisoare fără destinație”
feb. 182023
 

”Aş vrea să-ţi dau numai veşti rele Dar nu ţi le dau, Pentru că mi-am închis toate căile, Pentru că ţi-am interzis toate accesele, Ţi-aş putea povesti Absenţa ta Imediat după prezenţa ta, Plânsul tău a prevenit ninsoarea, Lacrimile tale au ars Lucrurile de care s-au atins, Ştiu că erai năucită, Ştiu că nu-ţi venea să crezi, Dar eu care am început totul Trebuia să sfârşesc totul, Chiar dacă pe neaşteptate, Chiar dacă ţi-am putut părea Un golan, Să ştii că atunci Când ne-am despărţit Te-am iubit cel mai mult Şi ca dovadă această ninsoare Care trebuie să te purifice, Care trebuie să mă purifice, Nu-ţi spuneam eu Că e nevoie de o ninsoare Care să spele totul? Ţi-aş mai da câte-o veste, Ţi-aş mai cere câte-o veste, Dar între noi nu mai e loc De nici o ninsoare, Ţi-am spus că n-am să te mai caut, Îţi spun că […]

Adrian Păunescu – ”Ce faci la ora când mi-e dor de tine”

 Adrian Păunescu – ”Ce faci la ora când mi-e dor de tine”  Păunescu, Adrian  Comentariile sunt închise pentru Adrian Păunescu – ”Ce faci la ora când mi-e dor de tine”
ian. 302023
 

”Ce faci la ora când mi-e dor de tine şi nici un fel de răni nu te opresc să-mi reconstitui trupul în ruine şi să-mi refaci tot viciul omenesc? Eşti ţipătul plăcerii îndrăzneţe şi te implor, ca într-un turn complex, să-mi regăsesc plăceri din tinereţe, să-ţi pun cu moartea focul meu în sex. Mi-e teamă de o vârstă fără milă când am să cad la pragul tău, înfrânt, şi-ai să-mi dedici tandreţea ta umilă să mă mai scol nebun de la pământ. Nu ştiu ce faci când eu îţi caut gura, cu nebunia de soldat bătrân, ce-şi vindecă în cer harababura şi-mi dai motiv în viaţă să rămân. Ce faci, adolescentă numai noapte? Din jaful care n-are nici un rost, te recompun cu gust de mere coapte şi nici nu ştiu, de fapt, ce fruct ai fost. Eu te iubesc cu lipsa de ruşine a unei făr’delegi cu chipul tău […]

Adrian Păunescu, ”Dreptul la întrebare”

 Adrian Păunescu, ”Dreptul la întrebare”  Păunescu, Adrian  Comentariile sunt închise pentru Adrian Păunescu, ”Dreptul la întrebare”
ian. 232023
 

”Din toate drepturile lumii Pe unul singur nu-l cedez, E strategia mea intimă Şi este singurul meu crez. Nu-l dau chiar dacă vin la mine Toate statuile călări, E dreptul meu la îndoială Şi de a pune întrebări. Nu l-a epuizat nici Hamlet, Deşi l-a folosit de-ajuns, Cred în puterea întrebării Chiar dacă nu-i găsesc răspuns. Ea mi-e religie în viaţă, Cu ea termin, cu ea încep, Eu, simplu cetăţean al lumii, Măcar atât mai am: întreb. Cu pumnii strânşi în faţa morţii La fel copiii mi-i cultiv, Ca neamul omenesc de-a pururi Să fie interogativ.” Adrian Păunescu, ”Dreptul la întrebare”

Emeric Imre – ”Dor de fior” (versuri de Adrian Păunescu)

 Emeric Imre – ”Dor de fior” (versuri de Adrian Păunescu)  Imre, Emeric, Păunescu, Adrian  Comentariile sunt închise pentru Emeric Imre – ”Dor de fior” (versuri de Adrian Păunescu)
ian. 202023
 

”Dac-ar fi să-nțeleg, când e clipa să mor, M-aş ruga la ninsori pentr-un ultim fior, M-aş ruga de ninsori să mă ningă fatal Şi să pot să ajung acest fel de final. Tot mai dor mi-e, acum, de esenţe de frig, Peste-un râu îngheţat, către lume să strig Şi să cad în zăpezi ca-ntr-o moară de foc Şi nemernicul ger să ma ardă pe loc. Deşănţatele veri sunt prea triste şi dulci, Am nevoie de frig, am nevoie de fulgi, Am nevoie să pot potoli cu ceva, Un incendiu pornit dinspre inima mea. Mă-nsoţesc, prin oraş, c-un gheţar invalid Şi călduri vor veni să ne pună la zid, Dar eu nu mai suport nici femele fierbinţi, Nici pavaje ce duc la ieşirea din minţi. Am văzut despărţiri, decorate urât, Cu satanice ploi ce plângeau şi atât Şi-am văzut şi căderi pe o pantă de schi, Unde totu-i frumos şi se […]

Adrian Păunescu – ”A mea”

 Adrian Păunescu – ”A mea”  Păunescu, Adrian  Comentariile sunt închise pentru Adrian Păunescu – ”A mea”
ian. 012023
 

”Cum treci acum şi apa e-n ruine, Şi-ţi este bine şi îmi este bine, Aş vrea să-ţi spun, iubito, că în tine E vie vrerea ambelor destine. Te voi iubi cu milă şi mirare Cu întrebare şi cu disperare, Cu gelozie şi cu larmă mare, C-un fel de fărdelege care doare. Şi jur pe tine şi pe apa toată Care ne ţine barca înclinată Că vei rămâne – dincolo de număr Şi dincolo de forme, măşti şi vorbe – A mea, de-a pururi, ca un braţ în umăr.” Adrian Păunescu, ”A mea”

Adrian Păunescu – ”Noe”

 Adrian Păunescu – ”Noe”  Păunescu, Adrian  Comentariile sunt închise pentru Adrian Păunescu – ”Noe”
mai 302020
 

”Acest cadavru este fostul Noe, Care-a salvat idei, orgolii, specii, Pe Noe jur acum, pentru toți vecii, Că pentru a iubi eu nu cer voie. Ci nu mă umili, amară lume, Nu-mi cerceta conștiința și cearceaful, Că te blestem să se aleagă praful De tine, de-al tău drum și de-al tău nume. Iată-l pe Noe, podidit de viermii Pe care i-a salvat, salvînd și lumea, Tu, lume, ce-ai gustat deșertăciunea, De ce mă dai cu capul de toți țărmii? Nu simți că, dacă pier, te las săracă, Doar poruncind cuvintelor să tacă?” Adrian Păunescu

Adrian Păunescu – ”Carantină”

 Adrian Păunescu – ”Carantină”  Păunescu, Adrian  Comentariile sunt închise pentru Adrian Păunescu – ”Carantină”
mart. 302020
 

”Miroase-a carantină peste veac Bolnavii sunt chemați să se supună La încercarea ultimă comună să li se spună: nu mai aveți leac” BOLNAVI UNANIM Și ce-ar fi dacă Într-o zi blestemată Ne-am îmbolnăvi cu toții Deodată, Și medici,și pacienți, Și părinți ,și copii ? …………………. Ce-ar fi dacă, În urma dreptului legitim De a ne îmbolnăvi, Chiar ne-am trezi Că ne îmbolnăvim Și n-avem cui ne adresa, N-avem pe cine chema ? Ce-ar fi dacă Într-o zi blestemată Ne-am îmbolnăvi Cu toții Deodată ?” Adrian Păunescu

Adrian Păunescu – ”Mai cred”

 Adrian Păunescu – ”Mai cred”  Păunescu, Adrian  Comentariile sunt închise pentru Adrian Păunescu – ”Mai cred”
feb. 092020
 

”Mai cred în primăvară, mai cred în amăgire, Mai cred în mine însumi, mai vreau să cred în voi, Prin mugurii aceştia ce crapă de iubire, Prin trunchiul care urlă de foame de altoi. E lumea încă-ntreagă, nu sunt pierdute toate, Mai cred în izbăvire, mai cred în adevăr, Mai cred în nebunie şi în virginitate, Mai cred în înviere şi-n florile de măr. Mai cred că-n orice ziduri va fi şi o fereastră, Mai cred că-n orice noapte va fi şi-un pic de zi, Că, de atâta ură, curând ne vom iubi. Mai cred în forţa noastră şi-n slăbiciunea noastră, Mai cred în alb şi negru şi tot nu cred în gri, Cum cred că o grădină nu-ncape într-o glastră.” Adrian Păunescu, ”Mai cred”