Wallflowers

”Când în sfârşit m-am smuls din vălmăşia acelor umbre ce rugau rugare, ca să-şi aline-n cer nevolnicia, „Lumina mea, tăgăduiai îmi pare”, am zis, pe-alocuri, că prin rugi se poate să-ndupleci cerul ca să-ţi dea iertare; ori pentru asta ceata lor se zbate. Degeaba-i dar, nădejdea lor, părinte, ori spusa ta n-am înţeles-o poate?” Grăi Virgil: „Ce-am spus nu mă dezminte şi dacă judeci fără greş, fireşte, ai să-nţelegi că dorul lor nu-i minte. Drepatea sfântă-n cer nu se clinteşte fiindcă iubirea într-o clipă spală ce-aici mulţimea aşteptând plăteşte. Cuvântul meu în câte-am spus nu-nşeală; căci ruga-acolo fiind de ceruri ruptă, nu izbutea să ierte de greşeală. Cu grele pricini mintea ta se luptă: alungă-le, căci va veni solia şi vei gusta dintr-a luminii fruptă.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Purgatoriul” Cântul VI

”Doar cinstea mea îi dă imbold vorbirii, În veci iubirea e tâlmaci iubirii, Am spus că inima-mi de-a ta-i legată Că laolaltă s-au pornit să bată, Şi că suntem uniţi prin legământ Că-n suflete trăieşte-acelaşi gând. Dă-mi voie lângă tine să mă-ntind, Că nu mă-ntind prea mult, să ştii, nu mint .” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”

“Când lucrurile pornesc de se dau de-a rostogolul la vale, ele nu se liniştesc până nu ajung jos şi n-au unde se mai rostogoli.” Marin Preda, ”Moromeții”

”Pe sfântul Francisc! Tare te-ai schimbat! Dar Rosalina? Tinerii se-nşală; Se îndrăgesc din ochi, la repezeală. Şiroi de lacrimi ţi-au pătat lumina Şi-obrajii palizi pentru Rosalina. Sărată apă curs-a în neştire Să-ţi pritocească searbăda iubire. Răsună cerul de suspinul vechi Şi plânsul tău îmi hăuie-n urechi. De-atâtea lacrimi ce-au pornit să scurme, Pe chipul tău se văd şi astăzi urme. Iar chin adevărat de-a fost, pricina Mâhnirii tale fost-a Rosalina. De te-ai schimbat, repetă pe de rost; Femeia piere când bărbatu-i prost.” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”

“Everything that irritates us about others can lead us to an understanding of ourselves.” Carl Gustav Jung

“Înainte, mă gândeam aproape tot timpul la soţia mea. Acum, cu cât trec zilele, soţia se întunecă parcă în minte şi mama se luminează. Ca la fântânile cu două găleţi. Una se scoboară, alta se înalţă. Acum nu se înalţă decât mama.” Marin Sorescu, ”Iona”

”O să ne facem pernă din trifoi. Un pat, un gând, un suflet amândoi.” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”

“(…) de-acolo se vedeau dealurile împădurite, simțeai curenții văilor în nări, iar cerul înstelat sporea tăcerea locului dându-ți acel sentiment, pe care îl simțim totdeauna în mijlocul naturii, de pace lăuntrică și de diminuare a obsesiilor, de scădere a importanței gândirii și impulsurilor vieții noastre interioare: suntem mai mici decât vasta natură, dar și mai mari când ne contopim cu ea, fiindcă știm, în timp ce un deal minunat, un munte superb nu sunt astfel decât fiindcă îi vedem noi…” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”

”Este posibil, aşadar, ca inconştientul să adăpostească şi conţinuturi ce posedă o tensiune energetică suficient de mare pentru ca, în alte împrejurări, să devină perceptibile eu-lui. Şi de cele mai multe ori nu este vorba nicidecum de conţinuturi refulate, ci de conţinuturi încă necoştientizate, adică încă nerealizate subiectiv, cum sunt, bunăoară, demonii şi zeii primitivilor sau -ismele în care cred cu fanatism modernii. Această stare nu este nici patologică, nici în vreun alt fel bizară, ci este însăşi starea primordială normală, în timp ce reunirea totalităţii psihicului în conştient constituie un ţel ideal, de neatins.” Carl Gustav Jung, ”Reflecții teoretice privind natura psihismului”, cap. ”Disociabilitatea psihicului”

”Aseară-n casa duşmanului meu O fată m-a rănit. La fel de greu A fost şi ea rănită. Doar vreun leac Sfinţit să-i vină răului de hac. Vezi dar, părinte, eu, ca bun creştin, Mă rog pentru duşmanul meu hain.” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”