”Încă vreo câţiva paşi până la piatră. Aci ne odihnim, unde-n atâtea rânduri Am poposit muncit de gânduri. Dedatu-m-am aci şi postului şi rugăciunii. Plin de nădejde, cu credinţă, cu suspine, Cu lacrimi, am crezut să pot obţine De la cerescul Domn sfârşitul ciumii. (…) Medicamentul era gata. Oamenii mureau. Dar nimeni nu-ntreba: se face vreunul sănătos? Astfel cu infernalele tertipuri Prăpăd făcurăm prin aceste văi, mai fioros, Decât făcuse ciuma. Însumi dat-am din otravă La mii de oameni. Toţi s-au stins. Şi-acum văzuşi, cum suntem ridicaţi în slavă, Noi, noi netrebnicii şi ucigaşii!” Johann Wolfgang von Goethe, ”Faust”
“All the world is made of faith, and trust, and pixie dust.” J.M. Barrie, ”Peter Pan”
”Eu vă cred; Da, fără doar şi poate, nu e bine Să ştie c-o iubeşte; l-ar lua-n râs. Ce-i drept, e drept. N-am întâlnit bărbat, Oricât de chipeş, tânăr sau deştept, Să nu-l repeadă; de-i bălan, se jură Că s-ar cădea să-i fie soră; oacheş? Natura, zugrăvind un arlechin, A scos o mâzgăleală; e înalt? O lance strîmbă-n vîrf; e îndesat? Atunci e un agat neşlefuit! Vorbeşte? E-o morişcă zăpăcită; Nu scoate-o vorbă? E un bolovan. Aşa-i răstălmăceşte ea pe toţi Şi-n ruptul capului nu-i dă virtuţii Ce este meritul şi fala ei. Ce urîcios— să-i foarfece pe toţi!” William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”
“Sânge din sângele meu, nu e un copil, ci o pocitanie de necaz, de nerealizare, de cai verzi pe pereți. Și l-ar fi anemiat încontinuu. Era într-o hemoragie de melancolie, acea stare care prozaic și concentrat se numește „întors pe dos”.” Marin Sorescu, ”Trei dinți din față”
”Nu putem trăi numai pentru noi înşine. Vieţile ne sunt legate între ele cu o mie de fire invizibile şi, de-a lungul acestor fibre simpatice, acţiunile pornesc de la noi ca adevărate cauze şi se întorc la noi ca rezultate.” Herman Melville
”Există abisuri în care cei mai mulţi dintre noi nu au curajul să coboare. Ele sunt infernurile vieţii noastre, o cădere în nelinişti de care avem însă nevoie pentru a renaşte.” Anaïs Nin
Drept răspuns, Hacikazuki îi șopti: „Așa se pare că ni-i dat: În necuprinsul marilor câmpiei, Eu fir de-iarbă, prea plăpând, să fiu, Iar tu un strop de rouă, trecător, Și neștiuți, deodată pierim”. Tânărul îngână oftând, la rândul său: „Pe marginea tremurătoarei frunze Se clatină suav un bob de rouă; Vai, bucuria lor ce scurtă e! Tot astfel farmecul iubirii noastre Sortit e să nu dăinuie prea mult…” ”Povestea frumoasei Hacikazuki” (poveste japoneză)
”Demult așteptam eu să aud una ca asta. Dar nu știi oare că dacă două ființe se odihnesc la umbra aceluiași arbore și își potolesc setea la același izvor, aceasta nu este doar rodul întâmplării? O străveche înțelepciune ne învață că la mijloc este rânduiala ursitei. Haci a devenit soția mea. Și nu este îngăduit să curmi legăturile căsniciei, chiar dacă ești nevoit s-o lipsești de moștenirea părintească, ori să te cufunzi în adâncul mării, la o mie de stânjeni. Cel care se leapădă de iubirea și încrederea părintească îndură toate chinurile iadului, dar eu sunt gata să rabd orice, numai și numai ca să rămân alături de aleasa inimii mele.” ”Povestea frumoasei Hacikazuki” (poveste japoneză)
”Vai, se gândi ea. Ce se va întâmpla oare cu mine dacă îi voi dărui inima mea, noaptea aceasta, supunându-mă ispitei ca bambusul înclinat de vânt? Chiar dacă mi-ar face tot atâtea jurăminte de credință câte noduri are tulpina de bambus, cine știe dacă nodul care ne leagă destinele se va dovedi destul de trainic… N-ar fi mai bine să plec cât mai grabnic de-aici și să mă duc încotro mă vor purta pașii, înainte ca cineva să descopere taina ascunsă în străfundul inimii mele?” ”Povestea frumoasei Hacikazuki” (poveste japoneză)
”Iar eu, iată, n-am împlinit douăzeci de ani, dar am fost lipsit de dragoste până azi. Îmi puneam căpătâiul unde mă cuprindea somnul și trăiam într-o tristă singurătate. Și cred că s-a întâmplat astfel pentru că soarta era legată tainic de a ta. Aici este urzeala puternicei karme, ascultă ce-ți spun! Tu ai rătăcit mult prin lume, dar până la urmă ai venit aici, spre a pune capăt așteptării mele. Întâlnești multe femei frumoase în viață, dar dacă printre ele nu se află cea hărăzită ție, nu-ți farmecă ochiul. Tu, și nu-alta, ești cea ursită mie, fiindcă altfel nu te-aș fi îndrăgi de mult, de cum te-am văzut. Din clipa în care ți-ai părăsit casa părintească până ne-am întâlnit aici, totul s-a săvârșit după voia destinului. Și totul ne făgăduiește o mare fericire în cer. Niciodată nu se va destrăma iubirea noastră.” ”Povestea frumoasei Hacikazuki” (poveste japoneză)
”- Într-adevăr, așa este. Viața noastră se află în puterea multor karme și de aceea e plină de vitregii. Poate că nenorocirea ne e dată drept pedeapsă pentru păcatele săvârșite de noi viețile trecute, dar noi uităm asta și cârtim împotriva zeilor și a lui Buda . Pesemne că și tu într-o altă viață, ai rupt ramura unui copac tânăr din marginea drumului, ori, cine știe, ai despărțit doi îndrăgostiți, întunecându-le viața. Poate că de aceea suferi acum. Ai rămas orfană la vârstă fragedă. Perna ta e veșnic umezită de lacrimi.” ”Povestea frumoasei Hacikazuki” (poveste japoneză)
”- Eu nu sunt ca râul Tațuta , să știi. Trainic ca veșnicia e brocatul iubirii mele. Simțămintele mele nu se vor stinge niciodată, chiar dacă buzele tale vor spune nu. Asprimea ta mă întristează, dar nădejdea îmi șoptește: Asprimea stâncilor e leagănul măreților pini, se știe. Poate că mâna altuia a deșteptat înaintea mea din amorțire strunele uitatei citere. Dacă se află pe lume un asemenea norocos, eu voi muri chinuit de durerea dragostei neîmpărtășite, dar n-am să-ți aduc nicio învinuire.” ”Povestea frumoasei Hacikazuki” (poveste japoneză)
”Toamna, când prunul care crește dinaintea casei își scutură frunzele, când vișinii își pierd podoaba, inima se umple de tristețe. Dar dincolo de această mâhnire licăre nădejdea că va veni o nouă primăvară și că florile se vor deschide iarăși. Însă vai, chipurile făpturilor scumpe care ne-au părăsit, pierdute sunt pentru totdeauna, ele nu ni se mai arată limpezi nici măcar în vis. Și nu vine niciodată o zi sau un amurg, nu se află în lume un loc, o răspântie în care cineva să se întâlnească fie și pentru o singură clipă, cu cei plecați pe drumul fără întoarcere. Gândurile se rotesc iute ca o morișcă ce se învârtește în gol, dar omului nu-i este dat nicicând să oprească mersul destinului.” ”Povestea frumoasei Hacikazuki” (poveste japoneză)
”„Părinte’-al nostru care-n ceruri stai, nu ţărmurit, ci mai vârtos de dragul făpturilor ce-ai zămislit în rai, slăvită fie numa Ta şi pragul puterii Tale-n veci şi-n osanale îţi mulţumească pruncul şi moşneagul. Pogoare pacea-mpărăţiei Tale spre noi ce-n van cu mintea-ne săracă ne străduim s-aflăm spre dânsa cale. Ca îngerii ce vrerea lor şi-o pleacă şi Ţie Ţi-o jertfesc, cântând osana, la fel şi omul pe pământ să facă. Şi dă-ne, Doamne, harul Tău şi mana de zi cu zi, căci fără ea-n pustie zadar ne zbatem şi-i degeaba goana. Şi precum omul a ierta se-mbie, nu sta nici Tu să-l judeci cât plăteşte, ci iartă-i lui păcat şi silnicie. Virtutea noastră care-ades tânjeşte n-o ispiti cu cel ce tronu-Ţi scurmă, ci mântuie-o de el care-o pândeşte. Nu-i ruga-aceasta pentru-a noastră turmă ce n-are lipsă aici de ajutor; ci-i pentru cei care-au rămas în urmă.” Astfel urându-şi cale bună […]
”Privirea lunii-mi pare-nlăcrimată . Când plânge ea, plâng florile amar, Jelind o biată fată înşelată.” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
“E greu, e foarte greu când ai voi să-i grăiești cuiva o vorbă, care-ți vine din fundul inimii, și nu poți; e însă mai greu când simți că numai această vorbă poate să alunge gândul rău pe care și-l face despre tine un om la care ții…” Ioan Slavici, ”Moara cu Noroc”
“- Ce întuneric, Doamne, ce întuneric s-a lăsat pe pământ…” Liviu Rebreanu, ”Pădurea spânzuraţilor”
“S-ar putea spune însă că îndoiala e a trupului care piere și nu va mai renaște niciodată, spaima, revolta și regretul lui că n-a fost, cât a trăit, decât sclavul spiritului, acest tiran al bucuriilor vitale și frenetice… El, însă, spiritul, nu se îndoiește de sine și dacă tace în fața acestei revolte finale a celui în care s-a întrupat, nu înseamnă că el nu știe că nu e niciodată mort. E luat prin surprindere? Sau a și părăsit trupul știind că în curând acest trup se va întoarce în țărână, această informă plămadă a haosului?” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
”Păi, dacă-ar mai fi unul ca tine, în scurt timp n-ar mai rămâne niciunul din voi, pentru că v-aţi face de petrecanie unul altuia. Zău dacă n-ai fi în stare să te iei de gât cu cine ştie cine, numai pentru că ar avea în barbă un fir de păr mai mult sau mai puţin decât ai tu. Te-ai lua la harţă cu cineva care sparge nuci, numai pentru că ochii tăi au culoarea cojii de nucă. Spune-mi: care alţi ochi, în afară de-ai tăi, ar putea găsi într-asta pricină de ceartă? Ţi-e plină scăfârlia de gâlceavă, cum e găoacea oului de gălbenuş, cu toate că, nu o dată, ţi-a plesnit capul, ca o coajă de ou, din pricina certurilor. Te-ai dat la unul care-a tuşit pe stradă şi ţi-a trezit câinele din somn.” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
„Sunt lacrimi aşa de grele şi de fierbinţi, încât ochii nu le pot plânge; ele zac în inimă arzând-o.” Nicolae Iorga