“Blessed is he who expects nothing, for he shall never be disappointed.” Alexander Pope
Citate, poezie și literatură
”Acest moment de mânie împărtăşită limpezi complet atmosfera. Eram de aceeaşi parte, până la urmă; mă purtasem ca un copil.” Greg Egan, ”Surori de sânge”
„Se uita la ea cu nişte ochi atât de lacomi parcă ar fi vrut, prin văpaia privirilor, s-o topească deplin în inima lui, pentru că astfel s-ar uni cu ea şi ar putea-o purta ca un talisman imprimat cu fierul roşu în străfundurile fiinţei lui.” Lucian Blaga
”Fiecare dintre noi are nevoie de un loc în care să-şi afle tihna. Locul tihnit al sufletului meu e-o minunată grădină în care prezenţa ta e vie.” Khalil Gibran
Tudor Arghezi – ”Tâlharul pedepsit”
”Într-o zi, prin asfinţit, Şoaricele a-ndrăznit Să se creadă în putere A prăda stupul de miere. El intrase pe furiş, Strecurat pe urdiniş, Se gândea că o albină-i Slabă, mică şi puţină, Pe când el, hoţ şi borfaş, Lângă ea-i un uriaş. Nu ştiuse că nerodul Va da ochii cu norodul Şi-şi pusese-n cap minciuna Că dă-n stup de câte una. Roiul, cum de l-a zărit C-a intrat, l-a copleşit. Socoteală să-i mai ceară Nu! L-au îmbrăcat cu ceară, De la bot până la coadă Tăbărâte mii, grămadă, Şi l-au strâns cu meşteşug, Încuiat ca-ntr-un coşciug. Nu ajunge, vream să zic, Să fii mare cu cel mic, Că puterea se adună Din toţi micii împreună.” Tudor Arghezi, ”Tâlharul pedepsit”
“The Arabian scholar and mystic, Ibn Sina (980 – 1037), declared that ‘romantic love (al’-ishaq) is not peculiar to the human species but permeates all things, heavenly, elemental, vegetable and mineral, and its sense is neither perceived nor known; it is rendered even more obscure by the explanations made to account for it.” Mircea Eliade, ”The Forge and the Crucible: The Origins and Structure of Alchemy”
”Dacă veţi rămâne doar doi care să mergeţi pe drumul drept, voi veţi alcătui împreună o lume, o lume întreagă, o lume a iubirii vii.” F. Dostoievski
“You can talk with someone for years, everyday, and still, it won’t mean as much as what you can have when you sit in front of someone, not saying a word, yet you feel that person with your heart, you feel like you have known the person for forever…. connections are made with the heart, not the tongue.” C. JoyBell C.
“No one can make you feel inferior without your consent.” Eleanor Roosevelt, ”This is My Story”
“Let no man pull you so low as to hate him.” Martin Luther King Jr., ”A Knock at Midnight: Inspiration from the Great Sermons of Reverend Martin Luther King, Jr.”
“It’s a dangerous business, Frodo, going out your door. You step onto the road, and if you don’t keep your feet, there’s no knowing where you might be swept off to.” J.R.R. Tolkien, ”The Lord of the Rings”
”Dacă aş şti că o să te revăd abia peste un an, aş face un ghemotoc din lunile rămase. Dacă ar trebui să aştept secole, tot la fel aş face. Iar dacă aş şti că după această viaţă, noi doi va trebui să trăim o singură altă viaţă, pe a mea aş arunca-o ca pe o scoarţă uscată, şi aş alege-o pe a ta în veşnicie.” Emily Dickinson
„Pe pământ, tot ce există are nevoie, din când în când, să plângă.” Nichita Stănescu … Vezi mai mult
”Prima mea poveste de iubire” ”Din clipa în care am aflat prima mea poveste de iubire am început să te caut fără să ştiu cât de orb eram. Iubiţii nu se-ntâlnesc undeva. Ei sunt unul cu altul dintotdeauna.” Rumi
”Un prieten adevărat te prinde de mână şi îţi atinge inima.” Gabriel García Márquez