”Ce să faci? De la un zgîrcit va să te mulţămeşti şi c-o traistă spartă.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi””, vol. III
Citate, poezie și literatură
”Din această amintire slabă s-a hrănit şi a crescut gândul lui Jder, când l-a împresurat pe căpitanul Grigorie Gogolea. Asemenea ciudate gângănii zac în fundul fiinţii noastre ca într-o fântână afundă de întuneric. Stau acolo fără să avem ştiinţă de ele şi, din ce pricină nu se ştie. Deodată îşi iau zborul în zig-zaguri şi rotocoale spre înţelegerea noastră.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. III
”Mai întâi i-s dinţii rari, mărunţi şi galbeni; al doilea i se vede în marginea ochiului drept, sub frunte unde începe nasul, o pată albăstrie căreia moaşele îi zic «muscă». Aceste amîndouă semne arată slăbiciune a trupului. Din obrazul măriei sale se vede că din orice îşi «face sânge rău», cum zice prostimea. Faţa obrazului său e veştezită de fiere. Aşa că tot lăuntrul i se hrăneşte din amărăciunea asta. N-are linişte a sufletului său cum n-are linişte apa.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi””, vol. III
”Lui jupîn Simion, e plină această domniţă de demoni ai împotrivirii. În loc să-l urască pe Ştefan-Vodă pentru că a prigonit pe Radu-Vodă tatăl domniei sale, şi i-a ridicat comorile şi i-a deşertat seraiul, domnia sa Domniţa, dimpotrivă, se uită la el cu uimire şi nu poate suferi să treacă vreme fără să-l vadă. Deci pofteşte să fie aproape de Vaslui. S-a tânguit, s-a zbătut, a trimes carte cerând răspuns, şi s-a făcut, — după o vorbă a frâncilor: că ce vrea muierea vrea şi Dumnezeu.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. III
”Atuncea întreabă-mă şi eu am să-ţi spun toate ca unui tovarăş bun. N-am să-ţi cer taină; n-am să te leg cu jurământ. Tainele se sparg, jurămintele se rup. Cu omul vrednic eu nu mă tocmesc; mă duc cu el şi la câştig şi la pagubă. Ce vrei să ştii?” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. III
”Atuncea postelnicul Ştefan ar fi spus alte vorbe, anume că „râsul te râde şi batjocura te batjocoreşte„.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. III
”Bătrânul ridică fruntea privind înseninat spre Ionuţ, ca să cunoască în acest fecior fiinţa lui din ani destul de depărtaţi. Îşi alătură spre el calul şi-l cuprinse pe fecior de după umăr apropiindu-l spre sine; apoi privi în jur, să cunoască dacă n-a văzut cumva om pământean asemenea slăbăciune — cu totul rară la comisul cel mare. Nu se uitau la ei însă decît florile poienii cu mii de ochi şi mii de zîmbete.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. III
„Nu e timp, atât de scurtă e viața, pentru certuri, scuze, gelozie, reproșuri. E timp doar pentru iubire, și nici pentru ea nu e decât o clipă, să spun așa.” Mark Twain
”Întotdeauna rănile se pot vindeca cu iubire şi iertare.” F. M. Dostoievski
”Vreau doar o cupă plină, o pâine de jumate Şi-o carte de poeme. Şi dacă sunt cu tine, Chiar stând într-o ruină, – mai fericit ca mine Nici un sultan nu este cu-o sută de palate.” Omar Khayyam, ”Trăiește-ți clipa! Căci clipa-i viața ta!”
”Nădejdi nesăbuite mi-au risipit, iubito, În vânt mulţi ani din viaţă. Dar timpul ce-mi rămâne Din plin de-acum trăi-l-voi. Vreau prin intensul mâne S-ajung din urmă viaţa pe care n-am trăit-o.” Omar Khayyam, ”Trăiește-ți clipa! Căci clipa-i viața ta!”
”Comisul începu a umbla cu paşi mari prin pridvor fără să-şi descleşteze fălcile. Nu era supărat; dar se strecurase în fiinţa lui grija: îşi făcuse cuib, clocea pui şi în curînd aveau să iasă şerpi cu limbi înveninate. În el toate se adînceau mai anevoie şi stăruiau apoi mai îndelung.” Mihail Sadoveanu, ””Frații Jderi”, vol. III
”Au câteodată barbaţii aceştia câte-o taină în care nu poţi intra, cum nu poţi pătrunde în stîncă.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. III
Ion Minulescu – ”Multașteptatei”
”De când te-aştept !… Sânt ani… Şi anii ce lungi îţi par când n-ai cu cine S-asculţi ciudatele romanţe ce plîng viorile-n surdine… Şi violetele apusuri ce triste-ţi par când n-ai cui spune Ce-nfiorări plutesc în zare Şi-n plînsul celor patru strune !… Te-am aşteptat la-ncrucişarea potecilor pe care-alt’dată Multaşteptatele amante soseau grăbite să-şi sărute Amanţii, Ce-aşteptau în umbră, tăcuţi ca nişte statui mute… Şi câte primăveri, de-a rândul, castanii roşii nu-mi vestiră Că nimeni n-a trecut pe-acolo Şi-n zare nimeni nu s-arată Te-am aşteptat pe ţărmul mării — Pe ţărmul nalt ca şi terasa Castelului regesc pe care un prinţ şi-ar aştepta mireasa… Dar valurile, ştiutoare de soarta celor ce porniră Spre ţărmul unde stam de strajă, Când le-ntrebai ce ştiu de tine, îmi spuseră c-aştept zadarnic… Şi azi viorile-n surdine… Ce-mi plîng ciudatele romanţe Mai trist de cum le plînse ieri, Par lacrimi picurate-n cupa netălmăcitelor dureri…” Ion […]
”Aşa alcătuiesc eu scrisorile de friguri ori de lungoare ; îi scriu lui Dumnezeu şi-l rog, iar demonul boalei fuge de ameninţarea scrisorii. Fără asta, cu doftoria nu faci nimica. Am cunoscut noi, cinstite jupîne Iaţco, un vraci leah care se lăuda cu dresurile lui; şi avînd un boier al nostru Ştefan Calomfir o boală de-i tot pocneau încheie¬turile când se mişca, i-a dat acel vraci să beie o doftorie amară, câte un pahar în fiecare zi. Aşa că peste zece zile boierul nostru Calomfir nu-şi mai auzea încheieturile poc¬nind, căci surzise.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. II