Ea stă plictisită şi foarte frumoasă Părul ei negru este supărat Mâna ei luminoasă Demult m-a uitat.. Ea stă plictisită şi foarte frumoasă Şi eu numai pentru ea trăiesc În lumea fioroasă De sub ceresc.. [instrumental]. Ea stă plictisită şi foarte frumoasă Părul ei negru este supărat Mâna ei luminoasă Demult m-a uitat.. Ea stă plictisită şi foarte frumoasă Şi eu numai pentru ea trăiesc În lumea fioroasă De sub ceresc.. [instrumental]. Ea era frumoasă ca umbra unui gând Între ape, numai ea.. era pământ. Ea era frumoasă ca umbra unui gând Între ape, numai ea.. era pământ. (versuri din poeziile „De dragoste” şi „Evocare”, autor Nichita Stănescu) Doar pentru utilizare non-comercială. Date de la: versuri.ro
Adrian Păunescu – ”Spune-mi ceva”
”Dacă-am să te chem Dă-mi măcar un semn Fie şi-un blestem Din partea ta. Totuşi nu ştiu cum Pentru-atâta drum Ce-a-nceput acum Spune-mi ceva. În noaptea despărţirii dintre noi Copacii cad pe drum din doi în doi, În ochi mă bate viscolul câinesc Şi am venit să-ţi spun că te iubesc. Probabil drumul meu va duce-n iad Mă-mpiedic de o lacrimă şi cad Şi iar adorm şi iar mi-e dat un vis Că biata cifră doi s-a sinucis. Şi de atâta viscol vestitor Nu ochii mei, ci ochii tăi mă dor, Că tineri am intrat şi cu ce rost Şi ce bătrâni ieşim din tot ce-a fost. Nici aripile zboruri nu mai pot, E numai despărţire peste tot Şi se aude că va fi mai greu Decât vom fi departe tu şi eu. Dar nu pentru a-ţi spune că e rău Am dat cu bulgări mari în geamul tău, Ci […]
”O!… câte nu poţi să-ntâlneşti Când drumu-i lung Şi nesfârşită e năzuinţa ce te mână Tot mai departe Şi te poartă, Ca pe un orb ţinut de mână, Spre-ntrezărite — Nimicuri scumpe pămînteşti !… Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri!… Şi mândri poate ca seninul albastru-al sângelui regesc. Dar va veni o zi în care Ne vom opri deodată-n drum, înspăimîntaţi că-n urma noastră Zări-vom pe-alţii cum sosesc, Cum ne ajung, Ne trec-nainte Şi râd că nu-i putem opri… Da… Va veni şi ziua-n care vom obosi, Şi va veni Un timp în care-al năzuinţii şi-al aiurărilor parfum Ne va părea miros de smirnă, Iar cântul ţiterelor sparte Un Psalm cântat de-un preot gângav La căpătîiul unei moarte (…)” Ion Minulescu, ”Romanța noastră” (fragment)
”(…) Şi soarele prin pâcle ce se roteau în sus Ardea pe ochi şi sânge şi arme, din apus. Fetiţa se oprise: bunicul când murise Avea priviri sticloase asemeni şi deschise, Bunica le-nchisese tăcută, uşurel, Aveau soldaţii ăştia privirile la fel. Şi le-a închis fetiţa — sfios, să nu le doară — Le-a mângâiat răceala pe cea din urmă oară, Se tot pleca, firavă, oftând adeseori, Părea din iarbă arsă c-adună pure flori. (…)” Nicolae Labiș, ”Subiect de baladă” (”Trei subiecte antirăzboinice”)
Adrian Păunescu – ”Iertările”
”tu să mă ierți de tot ce mi se-ntâmplă că ochii mei sunt când senini când verzi că port ninsori sau port noroi pe tâmplă ai să mă ierți altfel ai să mă pierzi văd lumea prin lunete măritoare și văd grădini cu arme mari de foc sub mâna mea deja planeta moare și în urechi am continentul rock ai să mă ierți că sunt labilitate că trec peste extreme fulgerând ai să mă ierți preablânda mea de toate eu sunt nemuritorul tău de rând ai să mă ierți că nu pot fără tine și dacă n-ai să poți și n-ai să poți mie pierzându-te-mi va fi mai bine eu tristul cel mai liber dintre toți și cum se-ntâmplă moartea să le spele pe toate-nobilându-le fictiv ai să te-apleci deasupra morții mele și tot ai să mă ierți definitiv ai să mă ierți în fiecare noapte și-am să te mint […]
Adrian Păunescu – ”Îmi pasă”
”Mi-e dor de tine Și nu-mi ajung celelalte Uite ca un surogat Pentru puritate Nu s-a găsit. Mi-e dor de tine Mi-e tine de tine Mi-e înlăuntrul meu de tine Mi-e nu știu cum, Mi-e nu știu ce, Mi-e dor de tine ca de acasă. Îmi pasă!” Adrian Păunescu, ”Îmi pasă”
”Cu vârf şi îndesat merit să fugi de mine, căci şi eu am fugit atât de adesea şi de departe! Mă iartă şi rămâi acum. Şi au pornit amândoi călare spre casa lui Berega.” J.R.R. Tolkien, ”Povești neterminate”
”- E trufaş, a zis Gwindor. – Dar şi îndurător. Încă nu s-a trezit deplin, dar mila îi mai poate străpunge inima, lucru pe care nu-l va tăgădui vreodată. Aş zice că mila va fi întotdeauna singura portiţă de intrare în sufletul lui. De mine însă nu-i este milă. Mă venerează, ca şi când i-aş fi mama şi regină în acelaşi timp!” J.R.R. Tolkien, ”Povești neterminate”
“Na că mi-a slăbit vederea. Te rogi atâta timp să ți se arate Dumnezeu și când ai ajuns lângă El, nu-L mai vezi.” Marin Sorescu, ”Thirst of the Salt Mountain: Trilogy of Plays”
”Ședea singur, ca un înger zvârlit din cer cu aripile cosite, izgonit din iad cu coarnele desprinse și ghearele retezate, nemaiîndrăznind să măsoare nici adâncul cerului, nici al pământului, care deopotrivă îl surghiuniseră; singur, nici înger, nici demon, între oamenii care nu-i erau frați și pe care-i ura fără putere, neputând să-i iubească.” Ionel Teodoreanu
“Cărăbuşii au o groază de picioare, dar când se răstoarnă pe spate nu mai pot să-şi revină, sunt ca şi pe lumea cealaltă. Poate ar trebui să aibă o parte din picioare pe spate. Să-şi distribuie mai raţional picioarele.” Marin Sorescu, ”Iona”
“N-avea să-ți deie nici o silință: Persidei îi era destul să-l vadă mereu voios și să-și aducă aminte în ce stare l-a găsit, pentru ca să simtă că ea l-a scăpat, l-a ridicat, i-a luminat viața, și să se uite la el parcă ea l-ar fi făcut. Al ei era întreg acest om minunat și nimeni afară de dânsa nu mai avea nici un drept asupra lui.” Ioan Slavici, ”Mara”
“Norocul nu umblă târâș, ci zboară pe aripi iuți și-ți iese, când îi vine rândul, fără de veste-n cale: degeaba îl cauți, când nu-l găsești, degeaba fugi, când el aleargă după tine; norocul tău e numai al tău și chiar dacă nu l-ai cunoaște tu pe el, te cunoaște el pe tine și nu te părăsește. Te miră însă, de unde iese, și de aceea stai mereu gata ca să-l apuci precum rândunica prinde musca din zbor.” Ioan Slavici, ”Mara”
“Începu să dorească un semn de încurajare din altă lume, o vedenie sfântă care să-i oțelească inima.” Liviu Rebreanu, ”Adam și Eva”
“Grăuntele de speranţă care nu părăseşte pe om până nu-şi dă ultima suflare, care mai licăreşte în ochii muribundului chiar când inima a încetat de-a mai bate şi când trupul a îngheţat pentru totdeauna ― îi dădea şi ei puterea să mai aştepte şi să stăruiască…” Liviu Rebreanu, ”Ion”
“Gândurile i se înșirară ca într-un cerc în care nu mai putea pătrunde nimic afară de ea. Remușcări și păreri de rău încadrau toate crâmpeiele de amintiri șoptindu-i ca a scăpat din mâini un noroc ce nu se mai întoarce niciodată.” Liviu Rebreanu, ”Adam și Eva”
“Dar la urma urmei, îmi spusei, asta tot trebuie să se întâmple odată, și dacă e să nu fie bine, ce poți face? Dacă tot trebuie să faci ceva, atunci fă-l cu seninătate, de ce să iei aconto? (Mama răspunsese cândva în acest sens unei vecine, care se mira că după atâta muncă ea tot odihnită și senină arăta; dacă tot trebuie să munceși, zise ea, fă-o cu plăcere). Așadar, mi-am spus, să fim nu numai senini, ci chiar veseli.” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
“Be silent and listen: have you recognized your madness and do you admit it? Have you noticed that all your foundations are completely mired in madness? Do you not want to recognize your madness and welcome it in a friendly manner? You wanted to accept everything. So accept madness too. Let the light of your madness shine, and it will suddenly dawn on you. Madness is not to be despised and not to be feared, but instead you should give it life…If you want to find paths, you should also not spurn madness, since it makes up such a great part of your nature…Be glad that you can recognize it, for you will thus avoid becoming its victim. Madness is a special form of the spirit and clings to all teachings and philosophies, but even more to daily life, since life itself is full of craziness and at bottom utterly […]
“Oamenii cu spirit opac nu văd decât carcasa lucrurilor, esenţa lor le scapă.” Constantin Brâncuși
“Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face.” Constantin Brâncuși