Nicolae Labiș – ”Tânăra gardă”

”Vârsta
În dimineaţă bolta vibrează străvezie
De-ntâile semnale şi-ntâile chemări,
Rostogolit sub ceruri un vânt porni să-nvie
în viscol de petale rotindu-l între zări.
Sunt locurile limpezi şi codrii încă lini,
Dar soarele fierbinte şi-aţâţător pătrunde,
Adulmecă văzduhul, trezite de lumini,
Neliniştite ramuri, neliniştite unde.
întâi, vestind furtuna, în stol, mari păsări prind
Să-mpestriţeze câmpul cu umbrele fugare.
Şi strigătele scurte pe care le aprind
Nervos parcă se-ntreabă: — De ce oare?
Şi se adună norii bufnindu-se-ntre ei.
Izvoare se-adapă din ploi cu toată gura,
Cad trăsnete grăbite în falduri de scântei
Şi răvăşită, bubuie natura.
Se mântuie-apoi toate şi aburi cresc pe creastă,
Sub cerul pur izvoare bogate trec în salt,
Şi stăruie pe noua întindere, mai castă,
Ozonul cu mkeasma-i adusă mai înalt.
Aceasta-i tinereţea, furtună şi senin,
Beţie a visării, sforţări de zi, lucide,
Triumf de certitudini, al îndoielii chin,
Miraculoasa floare cununa şi-o deschide.”

Nicolae Labiș, ”Tânăra gardă”