Nicolae Labiș – ”Dragostea”

”Cu ea şi mâine-oi hoinări sub soare,
Vom fi noi doi, zburdalnici ori cuminţi.
Dar mă mai mulţumesc şi astăzi oare
Doar sărutări şi-mbrățişări fierbinţi?

Ades, în loc să cugete, ea râde,
Săruturile-năbuşesc idei,
Totuşi iubesc, încă iubesc frenetic,
Făptura ei şi mersul lin al ei.

De mâine, răsuci-voi tot ce-a fost —
Iubirea va lua drum nou, ori piere.
Sunt sigur, ea mă va privi ciudat
Şi lăcrăma-va, poate, în tăcere.

Îi va fi greu. Şi mie-mi va fi greu.
Voi îndura, gândind ce-o să urmeze.
Când urci pe munte, truda ţi-o înfrângi
Visând la piscuri, nalte metereze.”

Nicolae Labiș, ”Dragostea”