”- (…) Pe baza unor înlănţuiri de cauze atît de simple, mintea mea poate să acţioneze cu încredere deplină în puterea sa. Dar cum pot eu complica legătura, închipuindu-mi că la împlinirea faptei tică¬loase a contribuit şi o altă intervenţie, de data asta nu ome¬nească, ci drăcească? Nu spun că nu este cu putinţă ca şi diavolul să-şi arate trecerea prin semne precise, cum a făcut şi Brunello, calul domniei tale. Dar de ce trebuie să caut aceste probe ? Nu este de ajuns să ştiu că vinovatul este omul acela, şi să-l dau pe seama braţului secular? în orice caz, pedeapsa lui va fi moartea, Dumnezeu să-l ierte.
– Dar am auzit că într-un proces care a avut loc la Kilkenny acum trei ani, în care nişte persoane care au fost acuzate că au comis delicte neruşinate, domnia ta nu ai negat intervenţia diavolului, de îndată ce vinovaţii au fost dovediţi.
– Dar nici n-am afirmat-o deschis. Nici n-am negat-o, e adevărat. Cine sunt eu să dau verdicte despre calea diavolului, a adăugat, şi părea că doreşte să stăruie asupra acestui motiv, mai ales în cazul în care cei ce au început procesul acesta inchizitorial, episcopul, magistraţii şi tot poporul, poate chiar şi acuzaţii înşişi, doreau într-adevăr să se dovedească pre¬zenţa diavolului ? Ei bine, poate că singura dovadă a prezenţei diavolului era înflăcărarea cu care toţi doreau neapărat să-l vadă la treabă.
– Aşadar, domnia ta, a grăit Abatele pe un ton preocupat, îmi spui că în multe procese diavolul nu acţionează numai prin vinovat, ci poate, şi mai ales, prin judecători?”

Umberto Eco, ”Numele Trandafirului”