”Ţi-oi spâne tot ce voi putea;
Dar scurtă-i povestirea.
La poartă un moşneag şedea
Bătrân — cât omenirea.
– Moşnege, cine eşti? Şi cum
Trăieşti cu-aşa ursită?
Răspunsu^mi picură în cap
Cum pică apa-n sită.Mi-a spus: eu fluturii îi prind
Când dorm în cea livadă:
Din ei plăcinte fac apoi
Pe-un ban le vând pe stradă,
Le vând la marinari ce ştiu
Că pleacă-n depărtare
Şi astfel pâinea îmi câştig.
Vedeţi – nu-i lucru mare.Dar eu gândeam cum să vopsesc
în verde-nchis mustaţa
Şi-un evantai să folosesc
Ca să-mi ascundă faţa
Şi neavând-răspuns de dat
La acea poveste proastă
Strigai: ci spune cum trăieşti!
Şi-l îmbrâncii în coastă.Şi glasul lui cel blând urmă:
– Eu merg pe câmp, departe
Şi, de-ntâlnesc un pârâiaş
Scot un ulcior deoparte.
Din apă, alţii fac balsam
Ce-i zic bun de sminteală
Iar eu câştig doi gologani
Cu-atâta osteneală.Eu mă gândeam la un mijloc
Să mă hrănesc cât zece
Şi astfel să mă fac mereu
Mai gras, pe zi ce trece.
îl scuturai deci pe bătrân
De-nvineţi la faţă.
– Hai, spune-mi cum trăieşti! strigai.
Şi ce să fac mă-nvață!îmi spuse: caut ochi de peşti
în apele stătute
Şi nasturi fac din ei apoi
în nopţile tăcute.
Dar nu-i vând pentru aur, nici
Pentru argint; ci poate,
Din banii ce primesc pe ei
O pâine îmi voi scoate.Iar uneori muncesc din greu,
Momeli pun de prins peşte
Şi dau o mână de-ajutor
Când caru-n deal s-opreşte.
Şi iată acum câştig averi!
îmi zise apoi vicleanul,
în cinstea voastră bucuros
Aş da pe gât stacanul.L-am ascultat, căci chiar atunci
îmi atingeam şi ţelul,
Ca de rugină să feresc
Fierbând în vin oţelul.
I-am mulţumit că-mi arătă
A bogăţiei cheie,
Dar mai cu seamă c-a dorit
în cinstea mea să beie.Şi azi, când fac întâmplător
O faptă ne-nţeleaptă
De-mping piciorul meu cel stâng
Cu sila-n gheata dreaptă, –
O greutate dacă scap
Pe degetul cel mare.
Eu mi-amintresc de-acel bătrân
Şi vărs lacrimi amare.
De-acel bătrân cu ochii blânzi
Şi vorba lui domoală.
Cu părul alb şi răsfirat,
Cu chip de vrăjitor ciudat
Ce mă privea înfrigurat
Şi nu-i păsa de soartă,
Ce prin tot locul hoinărea
Şi-ades în barbă mormăia
Şi sforăia ca un buhai
Sub cerul înstelat de mai,
Şezând lângă o poartă.”Lewis Carroll, ”Alice în Țara Oglinzilor”
Carroll, Lewis
Comentariile sunt închise pentru
nov. 252024
