Walter Ghicolescu – ”Iubire confuză”

 Ghicolescu, Walter  Comentariile sunt închise pentru Walter Ghicolescu – ”Iubire confuză”
ian. 252023
 

Am crezut că așteptarea s-a terminat
Când pe tine te-am întâlnit.
Și-n iubire primii pași,
Împreună făceam.

Peste frunzele moarte și sub cer plumburiu,
Într-un glas, iubirea cântă
Și cu emoție, îmi dăruiai,
Primul sărut.

Acum îmi spui că-ți pare rău,
Și-ai vrea să mergi pe drumul tău
Dar oare…
Chiar nimic nu rămâne de făcut?

Că mă iubești, o știi și tu,
Dar tot îți spui
Că nu și nu, chiar dacă
Știi că eu te-am iubit, de la-nceput.

Așteptai cu-nfrigurare ca eu să vin
Și să transform noaptea în zi,
Și-mi spuneai că fără mine
Rost n-ai fi avut.

Mă țineai în brațe și iubire-mi jurai
Pecetluită cu câte-un sărut
Dar toate au rămas..
Undeva în trecut.

Acum îmi spui că-ți pare rău,
Și-ai vrea să mergi pe drumul tău
Dar oare…
Chiar nimic nu rămâne de făcut?

Că mă iubești, o știi și tu
Dar tot îți spui
Că nu și nu, chiar dacă
Știi că eu te-am iubit de la-nceput.

Acum îmi spui că-ți pare rău,
Și-ai vrea să mergi pe drumul tău
Dar oare…
Chiar nimic nu rămâne de făcut?

Că mă iubești, o știi și tu
Dar tot îți spui
Că nu și nu, chiar dacă
Știi că eu te-am iubit de la-nceput.

Vasile Mardare – ”Cabana”

 Mardare, Vasile  Comentariile sunt închise pentru Vasile Mardare – ”Cabana”
dec. 252022
 

O cabană în munţi, o cabană de lemn
Cu un foc strecurat în butucii de lemn
Şi un vaier ieşind din pădurea de lemn
Şi cu urşi traversând o podişcă de lemn
Parc-aşa a şi fost, nu de mult undeva
Te iubeam, mă iubeai – viaţa mea, viaţa ta
Mă rugai să privesc, mă rugai să ascult
Căprioare venind dintr-un basm de demult

R: Şi-ntr-o zi am aflat de-o cabană care-ar fi ars
Mi-a fost greu să şi cred că e vorba de-acel adăpost
Nici nu ştiu dacă e casa mică în care-am fost
Iar de-ar fi să pot şti, n-ar avea, n-ar avea niciun rost

Miroseam a zăpezi într-o casă de lemn
La mansardă urcam sub acelaşi îndemn
Adormeam şi prin somn auzeam dinspre hol
Ciocănind în fereşti ba un om, ba un stol
Dintr-un timp fără timp apărea un poştaş
Să ne-aducă scrisori dintr-un fel de oraş
Nici atunci, nici acum n-am putut să-nţeleg
Din acele scrisori adevărul întreg

Îţi scriam, îmi scriai, le puneam în cutii
Ca să aibă motiv şi să poată veni
Apărea un poştaş dintr-un timp fără timp
Să ne-aducă scrisori ca-ntr-o cotă de schimb
Dinspre munte vin nopţi fără pic de lumini
Înainte de somn te-aşezai să te-nchini
Câte nopţi au trecut, câte ore s-au scurs
Mi-ai strigat că în prag se culcase un urs
O cabană în munţi şi părerea de rău
Dulcea mea, unde eşti, unde e chipul tău
Dintr-o casă de lemn într-un tron de ciment
Şi zăpezile-n munţi care-aleargă absent