”Acum sunt mai pustiu ca totdeauna De când mă simt tot mai bogat de tine Și-mi stau pe tâmplă soarele și luna Acum mi-e cel mai rău și cel mai bine. Și uite n-are cine să ne-ajute Abia-și mai ține lumea ale sale Și pe-un perete alb de muze mute Nebunii negri caută o cale. Refren x 2: Și te iubesc cu milă și cu groază Tot ce-i al tău mi se cuvine mie Ca un nebun de alb ce capturează Regina neagră pentru veșnicie. Prin gări descreierate accidente Marfare triste vin în miezul verii Iar eu sunt plin de gesturi imprudente Ca să te apropii și ca să te sperii. Jur-împrejur priveliști aberante Copii fragili ducând părinți în spate Bătrâni cu sănii gri de os pe pante Și albatroși venind din zări uscate. Refren:x2. Mi-e dor de tine și îți caut chipul În fiecare margine a firii În podul […]
Emeric Imre – ”Orație de nuntă”
”Astfel după tine se încheie toate. Trag oblonul negru la fereastra mea. Nu mai vreau decepţii, vreau singurătate, Nu mai vreau iubire, voi abandona. Avusesem dreptul şi eu, ca oricare, La o nebunie, la un ultim glonţ Ultima speranţă, ultima-ncercare Dar în magazie era doar gablonz. Nu-i nici o problemă, toate-s foarte bune. Te-am iubit desigur, cum mi-ar sta să neg.. Şi cu deznadejde, și cu pasiune Şi credeam în tine, vrednic şi întreg. Vinde-te mai grabnic, prețul totuși scade, fă-ți o căsnicie de beton armat și vei fi cucoana cea mai cumsecade care vreodată mi-a trecut prin pat. Hai, întinde mâna pentru despărţire Schimbă-ţi telefonul, că şi eu mi-l schimb Salutări miresei, salutări la mire, Poate se rezolvă toate între timp. Intră în mulţime, nimeni n-o să ştie Două, trei persone care ne-au ascuns, Eu voi ţine minte scurta nebunie Şi-ntrebarea noastră fără de răspuns. Firea ta ciudată n-o […]
Emeric Imre – ”Dor de fior” (versuri de Adrian Păunescu)
”Dac-ar fi să-nțeleg, când e clipa să mor, M-aş ruga la ninsori pentr-un ultim fior, M-aş ruga de ninsori să mă ningă fatal Şi să pot să ajung acest fel de final. Tot mai dor mi-e, acum, de esenţe de frig, Peste-un râu îngheţat, către lume să strig Şi să cad în zăpezi ca-ntr-o moară de foc Şi nemernicul ger să ma ardă pe loc. Deşănţatele veri sunt prea triste şi dulci, Am nevoie de frig, am nevoie de fulgi, Am nevoie să pot potoli cu ceva, Un incendiu pornit dinspre inima mea. Mă-nsoţesc, prin oraş, c-un gheţar invalid Şi călduri vor veni să ne pună la zid, Dar eu nu mai suport nici femele fierbinţi, Nici pavaje ce duc la ieşirea din minţi. Am văzut despărţiri, decorate urât, Cu satanice ploi ce plângeau şi atât Şi-am văzut şi căderi pe o pantă de schi, Unde totu-i frumos şi se […]