Rumi, Jalal ad-Din Muhammad

Rumi – ”Alchimia iubirii”

 Rumi, Jalal ad-Din Muhammad  Comentariile sunt închise pentru Rumi – ”Alchimia iubirii”
ian. 242022
 

”Tu vii la noi dintr-o altă lume. De dincolo de stele, din vidul infinit. Transcendent şi pur De o frumuseţe inimaginabilă Aducând cu tine esenţa iubirii. Tu îi transformi pe toţi aceia pe care îi atingi. Preocupări lumeşti, necazuri şi dureri se topesc în prezenţa ta, căci tu aduci bucurie stăpânului şi robului, ţăranului şi împăratului. Tu ne uimeşti pe toţi cu graţia ta. Şi tot ce este rău devine bunătate. Tu eşti stăpânul alchimist. Tu aprinzi focul iubirii pe pământ şi în cer, în inima şi în sufletul tuturor fiinţelor. Prin iubirea ta existenţa şi nonexistenţa se contopesc. Opuşii se unesc. Şi tot ce e profan devine sacru iar.” Rumi, ”Alchimia iubirii”

Rumi – ”Prietenul mărinimos”

 Rumi, Jalal ad-Din Muhammad  Comentariile sunt închise pentru Rumi – ”Prietenul mărinimos”
ian. 232022
 

”Prietenul mărinimos îşi dă şi viaţa pentru un prieten. Aşa că hai să renunţăm la această purtare lipsită de omenie şi să fim buni unul cu celălalt. Duşmănia întunecă prieteniile, şi atunci de ce să nu alungi această vrajbă din inima ta? Căci de îndată ce te vei gândi că am murit şi că m-am dus te vei împăca din nou cu mine. Îţi va fi dor să mă vezi şi poate chiar o să m-adori. Dar de ce să venerezi un mort? Mai bine gândeşte-te că am pierit şi vino să ne împăcăm acum. Fiindcă mai târziu vei veni la mine la mormânt să arunci sărutări. N-ar fi mai bine să mi le dai acum? Pentru că eu sunt acelaşi.” Rumi

Rumi – ”Frumusețea și iubirea”

 Rumi – ”Frumusețea și iubirea”  Rumi, Jalal ad-Din Muhammad  Comentariile sunt închise pentru Rumi – ”Frumusețea și iubirea”
nov. 262021
 

”Din vremuri imemoriale Frumuseţea îşi dezvăluie forma ei minunată în singurătatea nefiinţei. Ea se uită în oglindă şi îşi contemplă propria frumuseţe. Ea e cunoscătorul şi lucrul cunoscut, Privitorul şi lucrul privit. Numai ochii ei au văzut acest Univers. Toate calităţile ei s-au întrupat: Veşnicia e câmpul verde al Spaţiului şi Timpului. Iubirea e grădina dătătoare de viaţă a acestei lumi. Fiecare creangă şi frunză şi fruct dau la iveală o trăsătură a perfecţiunii sale. Chiparosul sugerează măreţia ei Trandafirul ne arată cât e de frumoasă. Ori de câte ori se iveşte Frumuseţea, Iubirea e şi ea prezentă. Ori de câte ori Frumuseţea îşi arată obrazul îmbujorat Iubirea se aprinde de la flacăra lui. Când Frumuseţea se ascunde în cutele întunecate ale nopţii Iubirea vine şi găseşte o inimă tulburată. Frumuseţea şi Iubirea sunt ca trupul şi sufletul. Frumuseţea e ca o mină, iar Iubirea e diamantul. Ele au fost […]