”Era un pustiu în mine, fără sfârșit; șuiera vântul, ardea soarele Saharei în mine, mă acoperea nisipul. Era urât și rău în mine, aș fi preferat să mor de o mie de ori ca să nu mai simt pustiul acela.” Gellu Naum, ”Zenobia”
”Cum de inima mea poate – cum mai poate, cum mai poate, repetă, pufăind din havană. Tânjind în singurătate, chinul vieții să-l îndure?” Virginia Woolf
”Există o întreagă gamă a melancoliei: începe prin surâs şi peisaj şi sfârşeşte în dangăt de clopot spart în suflet. De aici, gustul diferit al lacrimilor.” Emil Cioran
”- … ştii de ce-L iubesc încă pe Dumnezeu? – Pentru că e singur, ca mine… ca tine, a răspuns Mensur. Singur-singurel acolo sus pe undeva, fără un suflet cu care să vorbească – mă rog, poate câţiva îngeri, dar cât te poţi distra cu un heruvim? Bilioane de oameni se roagă la El: „O, Doamne, dă-mi reuşite, dă-mi bani, dă-mi un Ferrari, dă-mi aia, dă-mi aialaltă…„ Aceleaşi cuvinte iar şi iar, însă nimeni nu-şi prea dă osteneala să-L cunoască. – Gândeşte-te ce fac oamenii când văd un accident pe şosea. Spun imediat: „Doamne fereşte!„. Poţi să crezi aşa ceva? Prima lor reacţie e să se gândească la ei înşişi, nu la victime. Atâtea rugăciuni sunt copii la indigo ale altora. Apără-mă, iubeşte-mă, ajută-mă, toate ţipă eu, eu, eu… Şi mai numesc asta pietate; eu aş numi-o egoism deghizat.” Elif Shafak
”Trebuie să admiţi că destinul este un stăpân, care depăşeşte prin combinaţii neprevăzute, infinit de variate, tot ceea ce biata noastră imaginaţie ar putea să conceapă…” Michel Zevaco, ”Cavalerii Pardaillan”, vol. IX
”Încă din fragedă tinerețe și până în vremurile de față, eu, ca unul care pururi am fost înflăcărat de o iubire înălțătoare și curată, poate cu mult mai înălțătoare și mai curată decât s-ar cuveni umilei mele stări – așa precum ar putea crede unii, din cele câte povestesc – deși găsit-am laudă și prețuire la aceia care îmi aflaseră iubirea și erau oameni înțelepți, cu toate aceste, zic, mi-a fost nespus de greu s-o îndur, și nu din pricina cruzimii femeii îndrăgite, ci din pricina văpăii în care ardeam muncit de doruri nesățioase; iară văpaia aceasta, neîngăduindu-mi să găsesc în nici un chip vreo alinare, adesea mă făcea să simt mai multă amărăciune decât ar fi trebuit. Or, în amărăciunea aceasta, cuvintele de bine ale câte unui prieten și mângâierile lui mi-au adus atâta ușurare, încât sunt pe deplin încredințat că numai datorită lor se face c-am scăpat cu […]
”N-am nimic decât inima: Ți-o dau. Am un bordei în pădure, cu căprioare Te primesc în el. Am un pat de frunze: Te-nvelesc cu el. N-am bijuterii de purtat Dar îți dau toate stelele cerului, că sunt ale mele. Te voi purta cu Carul Mic prin pădure și în Carul Mare prin toată lumea. Mai am pentru tine, departe, departe… o salbă de luni. Și mai am ceva pentru tine: INIMA… Ia-mi-o și poart-o!” Tudor Arghezi
”De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare, care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie în jurul pieptului, în jurul tâmplelor, mereu fragedă, mereu unduitoare? De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă ca firul de iarbă ce taie în două luna văratecă, azvârlind-o în ape, despărţită de ea însăşi ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?… De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic, soare căprui răsărindu-mi peste umăr, trăgând după el un cer de miresme cu nouri subţiri fără umbră? De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat, care-n loc de sunete goneşte-n jurul inimii mele o herghelie de mânji cu coame rebele? De ce te-oi fi iubind atâta, iubire, vârtej de-anotimpuri colorând un cer (totdeauna altul, totdeauna aproape) ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger…” Nichita Stănescu, ”Cântec fără răspuns”
„Gloria prieteniei nu stă în mâna întinsă, nici în zâmbetul amabil, nici în bucuria companiei; este inspiraţia spirituală care vine atunci când descoperi că cineva crede în tine şi este dispus să aibă încredere în tine cu prietenia.” Ralph Waldo Emerson
”Chiar şi în moarte, bogăţia apare, dispreţul şi mai mult pentru cel sărac! În acel moment, cel puţin, Jacques Maing se înşela: populaţia din Wahagnies era sinceră în exprimarea regretului ei şi nu se gândea doar să curteze pe procuror, străin de regiune şi pe care el o detesta din instinct. Şi deci, dacă semnalăm gândurile lui Jacques, este doar pentru a atrage atenţia asupra stării de spirit a acestui om, care îşi iubea real mama, dar care, în acelaşi timp, era ros de invidie. Of, dacă poporul ar putea să se păzească de invidie. Doar prin sentimente generoase te poţi ridica! În marea luptă pentru viaţă, în încrâncenarea pentru cucerirea existenţei, invidia este, poate, sentimentul ce paralizează cel mai mult acţiunea. Omul care pierde un timp preţios gândindu-se la josnicia altora, devine incapabil de efortul ce i-ar putea asigura locul pe care ar vrea să-l cucerească în societate. În […]
”Există o sfinţenie în lacrimi. Ele nu sunt semne ale slăbiciunii, ci ale puterii. Ele vorbesc mai elocvent decât zece mii de limbi. Sunt mesagerii unei dureri copleşitoare, unui regret adânc şi a unei iubiri de negrăit.” Washington Irving
”Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.” N. Steinhardt
“He that has eyes to see and ears to hear may convince himself that no mortal can keep a secret. If his lips are silent, he chatters with his fingertips; betrayal oozes out of him at every pore.” Sigmund Freud, ”Introductory Lectures on Psychoanalysis”
“And now here is my secret, a very simple secret: It is only with the heart that one can see rightly; what is essential is invisible to the eye.” Antoine de Saint-Exupéry, ”The Little Prince”
”Cel ce iubirea-şi ia drept armă, frânge destin şi ură, forţă şi mizerii.” Michelangelo
”Moartea e un abis, în care deşi ştim că trebuie să pătrundem cu toţii, de câte ori intră acolo cineva drag şi apropiat, în noi, cei rămaşi pe marginea prăpastiei, se sfâşie sufletul de teamă, jale, disperare. Toate raţionamentele se sfârşesc la acest mal şi-ţi vine doar să strigi după un ajutor, care nu poate veni de nicăieri. Singura salvare, singura mângâiere ar putea fi credinţa, dar cineva care n-are nici lumânarea asta în mână, acela pur şi simplu poate să înnebunească la gândul nopţii veşnice.” Henryk Sienkiewicz
“Worry is the secret weapon perpetrated upon us by the dark forces of the world that lurk in the shape of fear, uncertainty, confusion, and loss. We, on the other hand, have our own secret weapon against these incorporeal fiends. It is laughter.” Vera Nazarian, ”The Perpetual Calendar of Inspiration”
”Cât timp au să te-nşele parfumuri şi culori? Ce-i rău, ce-i bine – Cartea pe cei naivi înveţi-i. De-ai fi tu chiar izvorul Zemzem, chiar apa vieţii, Tot în pământ la urmă tăcut ai să cobori.” Omar Khayyam, ”Suprema înțelepciune – detașarea”
„Chiar dacă lucrurile sunt complicate, încâlcite şi ai senzaţia că eşti neputincios, că nu poţi face nimic, nu dispera şi nu te înfuria. Nu cumva să-l iei pe „imposibil” în braţe. Orice e posibil, numai că trebuie să te consolezi cu ideea că va dura probabil foarte mult şi trebuie să iei totul uşor, uşor.” Haruki Murakami
”Pardaillan se ridică, înaintă cât putu, întinse mâna şi apucă legătura de chei. Într o clipă descuie enormele lacăte ale cătuşelor care i împiedicau gleznele. Apoi, voi să pornească. Dar un fel de deznădejde furioasă îi cuprinse sufletul. Pardaillan nu mai putea merge! De abia se mai putea ţine pe picioare. Cunoscu o clipă de disperare, de spaimă, apoi se stăpâni şi şi udă mâinile în apa stătută din băltoacele podelii. Răcoarea aceasta îl învioră definitiv. Atunci se ridică în picioare. – Vreau, scrâşni el cu dinţii încleştaţi de sforţarea de voinţă… Vreau!… Deci, pot!… Vreau să umblu!… Şi astfel se împlini acea minune, ca forţa firească a sufletului să învingă suferinţele trupului. Pardaillan, istovit, se ridică şi păşi… luă în mână felinarul şi legătura de chei, ieşind astfel din mormântul său.” Michel Zevaco, ”Cavalerii Pardaillan”, vol. III
