”Se spune că cele mai dureroase clipe sunt în despărțirile după care nu mai există revederi, dar ceea ce simțea Yu Hua era și mai dureros. Lacrimile au început să-i curgă șiroaie.” ”Povestea izvorului roșu” (poveste chinezească repovestită de Eufrosina Dorobanțu)
”Am închis ochii. Și am strâns pleoapele ca să nu lase să treacă lacrimile, așa cum strângi din buze ca să nu iasă strigătul sau urletul de durere. Pentru ca lacrimile sau strigătele să rămână adunate în inimă. Până în clipa în care strigătele sau lacrimile sau urletele și toată durerea vor izbucni, vor exploda, pentru că au fost prea mult timp adunate înăuntru, sub o prea mare presiune. Dar atunci nu mai sunt doar lacrimi și strigăte, căci coșul pieptului, coastele și toată carnea explodează.” Constantin Virgil Gheorghiu
”Let me ask you something. If someone prays for patience, you think God gives them patience? Or does he give them the opportunity to be patient? If he prayed for courage, does God give him courage, or does he give him opportunities to be courageous? If someone prayed for the family to be closer, do you think God zaps them with warm fuzzy feelings, or does he give them opportunities to love each other?” Morgan Freeman (în filmul ”Evan Almighty”)
“Our toil must be in silence, and our efforts all in secret; for this enlightened age, when men believe not even what they see, the doubting of wise men would be his greatest strength.” Bram Stoker, ”Dracula”
„Singurătatea nu nicidecum un sentiment atât de rău. E precum liniştea în care se cufundă un copac după ce păsările şi-au luat zborul de pe ramurile lui.” Haruki Murakami
”Doar chipul tău prelung iubito, lasă-l aşa cum este, răzimat între două bătăi ale inimii mele, ca între Tigru şi Eufrat.” Nichita Stănescu
”Cerul era înstelat. Din puzderia de luminițe care luceau, nu lipsea niciuna. Steaua Lisandrei căzuse fără să lase pe cer vreun semn, vreun gol, așa cum nici în aglomerația străzii nu se simțea lipsa unui om. Și totuși, în câte ascunzișuri de suflet și gând nu a rămas ca un ferment de dăruire, de generozitate, trecerea ei pe pământ!” Cella Serghi
”Era un pustiu în mine, fără sfârșit; șuiera vântul, ardea soarele Saharei în mine, mă acoperea nisipul. Era urât și rău în mine, aș fi preferat să mor de o mie de ori ca să nu mai simt pustiul acela.” Gellu Naum, ”Zenobia”
”Cum de inima mea poate – cum mai poate, cum mai poate, repetă, pufăind din havană. Tânjind în singurătate, chinul vieții să-l îndure?” Virginia Woolf
”Există o întreagă gamă a melancoliei: începe prin surâs şi peisaj şi sfârşeşte în dangăt de clopot spart în suflet. De aici, gustul diferit al lacrimilor.” Emil Cioran
”- … ştii de ce-L iubesc încă pe Dumnezeu? – Pentru că e singur, ca mine… ca tine, a răspuns Mensur. Singur-singurel acolo sus pe undeva, fără un suflet cu care să vorbească – mă rog, poate câţiva îngeri, dar cât te poţi distra cu un heruvim? Bilioane de oameni se roagă la El: „O, Doamne, dă-mi reuşite, dă-mi bani, dă-mi un Ferrari, dă-mi aia, dă-mi aialaltă…„ Aceleaşi cuvinte iar şi iar, însă nimeni nu-şi prea dă osteneala să-L cunoască. – Gândeşte-te ce fac oamenii când văd un accident pe şosea. Spun imediat: „Doamne fereşte!„. Poţi să crezi aşa ceva? Prima lor reacţie e să se gândească la ei înşişi, nu la victime. Atâtea rugăciuni sunt copii la indigo ale altora. Apără-mă, iubeşte-mă, ajută-mă, toate ţipă eu, eu, eu… Şi mai numesc asta pietate; eu aş numi-o egoism deghizat.” Elif Shafak
”Trebuie să admiţi că destinul este un stăpân, care depăşeşte prin combinaţii neprevăzute, infinit de variate, tot ceea ce biata noastră imaginaţie ar putea să conceapă…” Michel Zevaco, ”Cavalerii Pardaillan”, vol. IX
”Încă din fragedă tinerețe și până în vremurile de față, eu, ca unul care pururi am fost înflăcărat de o iubire înălțătoare și curată, poate cu mult mai înălțătoare și mai curată decât s-ar cuveni umilei mele stări – așa precum ar putea crede unii, din cele câte povestesc – deși găsit-am laudă și prețuire la aceia care îmi aflaseră iubirea și erau oameni înțelepți, cu toate aceste, zic, mi-a fost nespus de greu s-o îndur, și nu din pricina cruzimii femeii îndrăgite, ci din pricina văpăii în care ardeam muncit de doruri nesățioase; iară văpaia aceasta, neîngăduindu-mi să găsesc în nici un chip vreo alinare, adesea mă făcea să simt mai multă amărăciune decât ar fi trebuit. Or, în amărăciunea aceasta, cuvintele de bine ale câte unui prieten și mângâierile lui mi-au adus atâta ușurare, încât sunt pe deplin încredințat că numai datorită lor se face c-am scăpat cu […]
”N-am nimic decât inima: Ți-o dau. Am un bordei în pădure, cu căprioare Te primesc în el. Am un pat de frunze: Te-nvelesc cu el. N-am bijuterii de purtat Dar îți dau toate stelele cerului, că sunt ale mele. Te voi purta cu Carul Mic prin pădure și în Carul Mare prin toată lumea. Mai am pentru tine, departe, departe… o salbă de luni. Și mai am ceva pentru tine: INIMA… Ia-mi-o și poart-o!” Tudor Arghezi
”De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare, care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie în jurul pieptului, în jurul tâmplelor, mereu fragedă, mereu unduitoare? De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă ca firul de iarbă ce taie în două luna văratecă, azvârlind-o în ape, despărţită de ea însăşi ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?… De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic, soare căprui răsărindu-mi peste umăr, trăgând după el un cer de miresme cu nouri subţiri fără umbră? De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat, care-n loc de sunete goneşte-n jurul inimii mele o herghelie de mânji cu coame rebele? De ce te-oi fi iubind atâta, iubire, vârtej de-anotimpuri colorând un cer (totdeauna altul, totdeauna aproape) ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger…” Nichita Stănescu, ”Cântec fără răspuns”
„Gloria prieteniei nu stă în mâna întinsă, nici în zâmbetul amabil, nici în bucuria companiei; este inspiraţia spirituală care vine atunci când descoperi că cineva crede în tine şi este dispus să aibă încredere în tine cu prietenia.” Ralph Waldo Emerson
”Chiar şi în moarte, bogăţia apare, dispreţul şi mai mult pentru cel sărac! În acel moment, cel puţin, Jacques Maing se înşela: populaţia din Wahagnies era sinceră în exprimarea regretului ei şi nu se gândea doar să curteze pe procuror, străin de regiune şi pe care el o detesta din instinct. Şi deci, dacă semnalăm gândurile lui Jacques, este doar pentru a atrage atenţia asupra stării de spirit a acestui om, care îşi iubea real mama, dar care, în acelaşi timp, era ros de invidie. Of, dacă poporul ar putea să se păzească de invidie. Doar prin sentimente generoase te poţi ridica! În marea luptă pentru viaţă, în încrâncenarea pentru cucerirea existenţei, invidia este, poate, sentimentul ce paralizează cel mai mult acţiunea. Omul care pierde un timp preţios gândindu-se la josnicia altora, devine incapabil de efortul ce i-ar putea asigura locul pe care ar vrea să-l cucerească în societate. În […]
”Există o sfinţenie în lacrimi. Ele nu sunt semne ale slăbiciunii, ci ale puterii. Ele vorbesc mai elocvent decât zece mii de limbi. Sunt mesagerii unei dureri copleşitoare, unui regret adânc şi a unei iubiri de negrăit.” Washington Irving
”Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.” N. Steinhardt
“He that has eyes to see and ears to hear may convince himself that no mortal can keep a secret. If his lips are silent, he chatters with his fingertips; betrayal oozes out of him at every pore.” Sigmund Freud, ”Introductory Lectures on Psychoanalysis”
