Ion Minulescu – ”Romanța zilelor de ieri”

”Taci,
Să nu-mi deştepţi tristeţea amintirilor culcate în sicriurile-albastre ale zilelor de ieri !…
Taci,
Să nu-mi deştepţi în suflet tragediile jucate
în aplauzele mute ale-ntîielor dureri!
Treci tăcut ca beduinul ce cutreieră nisipul,
Treci tăcut ca cel ce-şi pune mâinile-n cruciş pe piept,
Şi să nu mă chemi pe nume —
Să-mi deştepţi din piatră chipul
Sfinxului,
Ce-ar vrea să-mi spună că e timpul să-l deştept.,
Ocoleşte-mă cu groază, ca pe-un stîrv de om ucis —
Nu de oameni,
Ci de mâna ne-ntrupatelor dorinţi —
Şi pe piatra-mi funerară nu ceti poemul scris
De nebunul din cetatea plină numai de cuminţi !…
Ocoleşte-mă cu groază…
Dar opreşte-te deoparte,
Să mă poţi privi de-a-ntregul
Şi să-mi spui ce vezi…
Eu sânt
Stropul vinului ce scade prin paharele deşarte
Şi romanţa nesfârşită, căci arcuşele s-au frânt !”

Ion Minulescu, ”Romanța zilelor de ieri”