aug. 032023
 

”Azi-noapte, Diavolul din mine –
Un Diavol ce pretinde-a fi profet –
M-a luat cu vorba-ncet… încet…
Și m-a băgat în tainele divine,
Pe care eu -spun drept- mi-e frică
Să nu care cumva să le-nțeleg,
Fiindcă sunt taine care -când se strică-
Nu se mai dreg…

De-aceea nici nu sunt prea lămurit
Asupra celor ce mi-a povestit…
Dar cum azi-noapte Diavolul din mine
Vorbea ca un profet adevărat,
Să nu-l ascult deloc mi-a fost rușine,
Și curios, ca orice om, i-am suportat
Năzbâtia cu care m-a-ngrozit
De la-nceput și până la sfârșit…

Mi-a spus că-n viață trebuie să știi
Ce nu știu decât morții
Când pleacă dintre vii.
Să știi că dacă-ntâmplător vei fi flămând,
Să nu te-arăți bogaților așa cum ești,
Să nu te-audă prietenii plângând,
Să nu-ntinzi mâna dreaptă să cerșești
Femeilor ce ți-au păpat avutul,
Să nu-ți compari prezentul cu trecutul,
Să nu blestemi… și să nu faci
Nimic mai mult decât ce face mutul:
Să taci, să taci, să taci…
Și iar să taci…
Iar când vei amuți complet,
Ca orice-autohton fără defect,
Tăcerea, care-i aur controlat,
Te va-ndrepta spre lozul cu noroc,
Iar tu -un simplu sâmbure de-alună-
Te vei schimba-ntr-un sâmbure de foc…

Și Diavolul din mine sfârși cu…
„Noapte bună!”

Ion Minulescu, ”De vorbă cu diavolul”

Sorry, the comment form is closed at this time.