Wallflowers

1. Atunci Iov a început să vorbească și a zis:
2. „Câtă vreme veți întrista voi sufletul meu și mă veți zdrobi cu cuvântările voastre?
3. Iată a zecea oară de când mă batjocoriți. Nu vă este rușine că vă purtați așa?
4. Chiar dacă ar fi adevărat că am păcătuit, greșeala mea este pe capul meu.
5. Iar dacă voi vă faceți tari și mari împotriva mea și-mi scoateți ochii cu ticăloșia mea,
6. Să știi că Dumnezeu este Cel ce mă urmărește și că El m-a învăluit cu lațul Său.
7. Dacă strig de multa-apăsare, nu primesc nici un răspuns; țip în gura mare, dar nimeni nu-mi face dreptate.
8. El a astupat calea mea, ca să nu mai trec pe ea, și a acoperit cu beznă toate drumurile mele.
9. M-a dezbrăcat de mărirea mea și mi-a smuls cununa de pe cap.
10. M-a dărmat de jur împrejur și sunt în ceasul morții și nădejdea mea a scos-o din rădăcină ca pe un copac.
11. Aprins-a împotriva mea mânia Sa și m-a luat drept dușmanul Său.
12. Hoardele Sale sosesc grămadă, își fac drum până la mine și pun tabără de jur împrejurul cortului meu.
13. A depărtat pe frații mei de lângă mine și cunoscuții mei își întorc fața când mă văd.
14. Rudele mele au pierit, casnicii mei au uitat de mine.
15. Cei ce locuiau împreună cu mine și slujnicele mele se uită la mine ca la un străin; sunt în ochii lor ca unul venit din altă țară.
16. Chem pe sluga mea și nu-mi răspunde, măcar că o rog cu gura mea.
17. Suflarea mea a ajuns nesuferită pentru femeia mea și am ajuns să miros greu pentru fiii cei născuți din coapsele mele.
18. Până și copiii îmi arată dispreț; când mă scol, vorbesc pe seama mea.
19. Toți sfetnicii mei cei mai de aproape mă urgisesc și aceia pe care îi iubeam s-au întors împotriva mea.
20. Oasele mele ies afară din piele și nu mi-au mai rămas tefere decât gingiile.
21. Milă fie-vă de mine, aveți milă de mine, o, voi, prietenii mei, căci mâna lui Dumnezeu m-a lovit!
22. De ce mă prigoniți cu urgia lui Dumnezeu și nu vă mai săturați de carnea mea?
23. Cât aș vrea ca vorbele mele să fie scrise, cât aș vrea să fie săpate pe aramă.
24. Să fie săpate pe veci, cu un condei de fier și de plumb, într-o stâncă!
25. Dar eu știu că Răscumpărătorul meu este viu și că El, în ziua cea de pe urmă, va ridica iar din pulbere această piele a mea ce se destramă.
26. Și afară din trupul meu voi vedea pe Dumnezeu.
27. Pe El Îl voi vedea și ochii mei Îl vor privi, nu ai altuia. Și de dorul acesta măruntaiele mele tânjesc în mine.
28. Iar dacă ziceți: Cum îl vom urmări și ce pricină de proces vom găsi noi în el?
29. Temeți-vă de sabie, pentru voi înșivă, când mânia va izbucni împotriva greșelii voastre. Și atunci veți învăța că este o judecată!”

Vechiul Testament (Iov, 19:1-29)

1. Atunci Bildad din Suah a început să vorbească și a zis:
2. „Când vei ajunge odată la capătul unor astfel de vorbe? Vino-ți în fire și apoi vom vorbi.
3. Pentru ce suntem socotiți ca niște dobitoace? De ce să trecem în ochii tăi drept vite cornute?
4. Nu cumva pentru tine care te sfâșii în mânia ta, o să ajungă pământul să se pustiiască și stâncile să se mute din locul lor?
5. Firește, lumina nelegiuitului se stinge și flacăra focului lui nu mai strălucește.
6. Lumina se întunecă în cortul lui și candela de deasupra lui se isprăvește.
7. Pașii lui, altădată vânjoși, se îngustează și propriul lui sfat acum îl poticnește.
8. El dă cu picioarele în laț și se plimbă în rețeaua de sfori.
9. Capcana l-a prins de călcâi și lațul s-a încolăcit pe el.
10. Cursa care trebuia să-l prindă este ascunsă în pământ și prinzătoarea stă în poteca lui;
11. Spaimele dau peste el din toate părțile și se țin de el pas cu pas.
12. Lângă bunătățile lui el moare de foame și nenorocirea lui stă gata lângă el.
13. Boala mușcă din trupul lui. Primul născut al morții roade mădularele lui.
14. Din cortul unde stătea la adăpost este scos afară și târât înaintea groaznicului împărat.
15. Nimeni din ai lui nu mai sălășluiește în cortul lui, care nu mai este al lui. Pe locuința lui plouă cu pucioasă.
16. Rădăcinile lui se usucă în pământ, iar ramurile lui se veștejesc în aer.
17. Pomenirea lui se șterge de pe pământ și în toată lumea numele i-a pierit.
18. De la lumină i-au dat brânci în întuneric și de pretutindeni e scos afară.
19. Nu lasă nici urmași, nici sămânță în poporul său și nimeni nu mai trăiește după el prin locurile prin care a locuit.
20. Cei din apus s-au mirat foarte de soarta lui și cei din răsărit au simțit fiori în ei.
21. Aceasta rămâne din sălașurile celui nelegiuit și iată locul celui ce n-a cunoscut pe Dumnezeu”.

Vechiul Testament (Iov, 18:1-21)

1. Sufletul meu e dărăpanat, zilele mele se sting, mormântul mă așteaptă.
2. Sunt împresurat de batjocoritori și ochii mei trebuie să privească spre ocările lor.
3. Dă-mi acum chezășia Ta lângă Tine, altfel cine ar vrea să răspundă pentru mine?
4. Pentru că Tu ai luat priceperea din inima lor, de aceea Tu nu-i vei ridica.
5. Sunt unii care fac ospăț cu prietenii, atunci când acasă ochii copiilor se sting de foame.
6. Am ajuns de poveste între oameni; sunt acela pe care-l scuipi în față.
7. Ochii mei s-au întunecat de supărare, mădularele mele s-au subțiat ca umbra.
8. Oamenii cei drepți stau înmărmuriți și cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit.
9. Cel ce este drept se ține însă de calea sa și cine este cu mâinile curate e din ce în ce mai tare.
10. Cât despre voi ceilalți, voi toți dați înapoi și veniți aici, căci nu voi găsi printre voi nici un înțelept.
11. Zilele mele s-au scurs, socotințele mele s-au sfărâmăt și la fel dorințele inimii mele.
12. Din noapte ei vor să facă zi și spun că lumina este mai aproape decât întunericul.
13. Mai pot să nădăjduiesc? Împărăția morții este casa mea, culcușul meu l-am întins în inima întunericului.
14. Am zis mormântului: Tu ești tatăl meu; am zis viermilor: voi sunteți mama și surorile mele!
15. Atunci unde mai este nădejdea mea și cine a văzut pe undeva norocul meu?
16. El s-a rostogolit până în fundul iadului și împreună cu mine se va cufunda în țărână”.

Vechiul Testament (Iov, 17:1-16)

1. Atunci Iov a răspuns și a grăit:
2. „Am auzit mereu astfel de lucruri; sunteți toți niște jalnici mângâietori.
3. Când se vor sfârși aceste vorbe goale și ce te chinuiește ca să răspunzi?
4. Și eu aș vorbi așa ca voi, dacă sufletul vostru ar fi în locul sufletului meu; aș putea să spun multe cuvinte împotriva voastră și să dau din cap în privința voastră.
5. V-aș mângâia numai cu gura și cu mișcarea buzelor mele v-aș aduce ușurare.
6. Dar, dacă vorbesc, durerea mea nu se liniștește și dacă tac din gură, durerea mea nu se depărtează de la mine.
7. În ceasul de față, Dumnezeu mi-a luat toată vlaga; toată ticăloșia mea mă împresoară, Doamne!
8. M-ai acoperit cu zbârcituri, care toate mărturisesc împotriva mea; neputința mea ea însăși mă dă de gol și bârfitorul stă împotriva mea.
9. El mă sfâșie în furia Lui și se poartă cu mine dușmănos, scrâșnește din dinți împotriva mea; dușmanul meu aruncă asupra-mi săgețile ochilor săi;
10. Deschis-au gura lor împotriva mea, în batjocură m-au lovit peste obraji. Toți grămadă se înghesuie împotriva mea.
11. Dumnezeu mă dă pe mâna unui păgân. El mă aruncă pradă celor răi.
12. Mi-era destul de bine, dar El m-a sfărâmăt. M-a luat de ceafă și m-a făcut praf și a aruncat asupra-mi toate săgețile Sale;
13. În jurul meu se învârtesc săgețile Sale; El îmi străpunge rărunchii fără milă; El varsă pe pământ fierea mea.
14. El mă dărâmă bucată cu bucată și năvălește asupra mea ca un războinic.
15. Am cusut un sac pe trupul meu și am vârât în țărână capul meu.
16. Chipul meu s-a înroșit de plânset și umbra morții s-a sălășluit în pleoapele mele;
17. Și cu toate acestea, în mâinile mele nu este nici o silnicie și rugăciunea mea este curată!
18. Pământule, nu ascunde sângele meu și să nu fie nici un loc nestrăbătut de bocetele mele.
19. Iar acum martorul meu este în ceruri și cel ce dă pentru mine bună mărturie este sus în locurile înalte.
20. Prietenii mei își bat joc de mine, dar ochiul meu varsă lacrimi înaintea lui Dumnezeu.
21. O, de-ar fi îngăduit omului să stea de vorbă cu Dumnezeu, cum stă de vorbă un om „u prietenul său!
22. Căci acești puțini ani se vor scurge și voi apuca pe un drum de pe care nu mă voi mai întoarce.

Vechiul Testament (Iov, 16:1-22)

1. Atunci Elifaz, din Teman, a răspuns și a zis:
2. „Este oare cinstit pentru înțelept să răspundă cu cuvinte ușuratice și să-și umple pieptul cu suflarea vântului de răsărit?
3. I se cuvine lui să judece cu vorbe seci și prin cuvântări care n-au nici o noimă?
4. Tu mergi atât de departe, încât desființezi cucernicia și nesocotești rugăciunea înaintea lui Dumnezeu.
5. Nelegiuirea ta însuflă gura ta și tu împrumuți vorbirea ta de la cei vicleni.
6. Chiar gura ta te osândește și nu eu, chiar buzele tale sunt martore împotriva ta.
7. Nu cumva ești tu cel dintâi om care s-a născut? Venit-ai tu pe lume mai înainte decât munții?
8. Ai stat tu de sfat cu Dumnezeu și te-ai făcut tu stăpân pe toată înțelepciunea?
9. Ce știi tu pe care să nu-l știm și noi? Ce pricepi tu și noi nu pricepem?
10. Printre noi se află oameni vechi de zile, bătrâni mai în vârstă decât tatăl tău.
11. Ți se pare puțin lucru mângâierile în numele lui Dumnezeu și cuvintele spuse cu blândețe?
12. De ce te lași târât de inima ta și de ce privești așa trufaș cu ochii tăi?
13. De ce întorci spre Dumnezeu mânia ta și dai drumul din gura ta la astfel de cuvântări?
14. Ce este omul ca să se creadă curat, și cel născut din femeie, ca să se creadă neprihănit?
15. Dacă Dumnezeu nu are încredere în sfinții Săi și dacă cerurile nu sunt destul de curate înaintea ochilor Săi,
16. Cu atât mai puțin o făptură urâcioasă și stricată cum este omul cel ce bea nedreptatea ca apa.
17. Vreau să-ți dau o învățătură, ascultă-mă; și ceea ce am văzut vreau să-ți aduc la cunoștință;
18. Ceea ce înțelepții au vestit fără să ascundă nimic, precum au auzit de la părinții lor,
19. Atunci când țara le-a fost dată numai lor și nici un străin nu se așezase încă printre ei.
20. Nelegiuitul se chinuiește în toate zilele vieții sale și de-a lungul anilor hărăziți celui tiran.
21. Glasuri îngrozitoare fac larmă în urechile lui; în mijlocul păcii, i se pare că un ucigaș se năpustește asupra lui.
22. El nu mai nădăjduiește să mai iasă din întuneric și își simte capul mereu sub sabie.
23. Se și vede aruncat de mâncare vulturilor, fiindcă știe că prăpădul lui este fără întârziere.
24. Ziua întunericul îl înspăimântă. Zbuciumul și tulburarea îl strâng la mijloc și se aruncă asupra-i gata de împresurare,
25. Fiindcă a îndrăznit să-și îndrepte mâna împotriva lui Dumnezeu și să facă pe viteazul față de Cel Atotputernic;
26. Fiindcă a îndrăznit să năvălească împotriva Lui cu gâtul întins și la adăpostul scuturilor sale groase și rotunde.
27. Chipul lui i se ascundea în grăsime și osânza stătea grea pe coapsele lui,
28. Și sălășluia în cetăți pustiite, în case în care nu mai stătea nimeni, fiindcă amenințau să se prăbușească.
29. Nu va aduna bogăție și ce are nu va ține mult, iar umbra lui nu se va lungi pe pământ.
30. Nu va mai putea să iasă din întuneric. Focul va mistui ramurile sale și vijelia va mătura florile lui;
31. Să nu se creadă în minciună, fiindcă știm că e deșertăciune.
32. Vrejul său se va ofili mai înainte de vreme și mlădița sa nu va da muguri verzi.
33. Ca vița mănată, va lăsa să cadă rodul său și la fel ca măslinul va împrăștia florile sale.
34. Fiindcă ceata celui rău la inimă va fi lăsată stearpă și focul mistuie corturile cu bogății de jaf.
35. Ei zămislesc răutatea și nasc nelegiuirea, dar cu aceasta pântecele lor dospește înșelaciunea”.

Vechiul Testament (Iov, 15:1-35)

1. Omul născut din femeie are puține zile de trăit, dar se satură de necazuri.
2. Ca și floarea, el crește și se veștejește și ca umbra el fuge și e fără durată.
3. Și asupra lui privești și pe mine Tu mă silești să vin la judecată cu Tine.
4. Cine ar putea să scoată ceva curat din ceea ce este necurat? Nimeni!
5. Deoarece zilele lui sunt măsurate și știi socoteala lunilor lui și i-ai pus un hotar peste care nu va trece.
6. Întoarce-Ți privirea de la el, ca să aibă puțin răgaz, să se poată bucura ca simbriașul la sfârșitul zilei (de muncă).
7. Un copac, de pildă, tot are nădejde, căci dacă-l tai, el crește din nou și vlăstarii nu-i vor lipsi.
8. Dacă rădăcina lui îmbătrânește în pământ și dacă trunchiul lui putrezește,
9. Când dă de apă înverzește din nou și se acoperă cu ramuri ca și cum ar fi atunci sădit.
10. Dar omul când moare rămâne nimicit; când omul își dă sufletul, unde mai este el?
11. Apele mărilor pot să dispară, fluviile pot să scadă și să sece.
12. La fel și omul se culcă și nu se mai scoală; și cât vor sta cerurile, el nu se mai deșteaptă și nu se mai trezește din somnul lui.
13. O, de m-ai ascunde în împărăția morților, ca să mă ții acolo până când va trece mânia Ta, și de mi-ai soroci o vreme, când iarăși să-ți aduci aminte de mine!
14. Dacă omul a murit o dată, fi-va el iarăși viu? Toate zilele robiei mele aș aștepta până ce vor veni să mă schimbe.
15. Atunci Tu mă vei chema și eu îți voi răspunde; Tu vei cere înapoi lucrul mâinilor Tale.
16. Pe când astăzi Tu numeri pașii mei; atunci Tu nu vei mai lua seamă la păcatul meu.
17. Nelegiuirea mea ar fi pecetluită ca într-un sac și greșeala mea ai spăla-o și ai face-o albă.
18. Și precum muntele se dărâmă și se preface în nisip și precum stânca e rostogolită din locul ei,
19. Și precum apele mănâncă pietrele și valurile lor acoperă pământul, tot așa Tu sfarami nădejdea omului.
20. Tu Te ridici uriaș împotriva lui, și el se nimicește; Tu schimbi înfățișarea lui și-l trimiți de la Tine.
21. Dacă feciorii lui ajung la mare cinste, el nu mai știe; dacă au ajuns de râsul lumii, el nu-i mai vede.
22. Carnea lui e în întristare mare numai pentru el. Sufletul lui numai pentru el e cuprins de jale”.

Vechiul Testament (Iov, 14:1-22)