Wallflowers

”Și unde este omul, oricine ar fi să fie el, care ar putea tăgădui că sprijinul acesta se cade a fi dat mai degrabă drăgăstoaselor femei decât bărbaților?Femeile își tăinuiesc cu teamă și rușine în gingașul lor piept văpăile iubirii, care, după câte știu aceia ce le-au simțit pe pielea lor, ascund puteri nebănuite de a se face cunoscute; și în afară de aceasta, femeile ținute în frâu de voia, de porunca ori de bunul plac al taților, al mamelor, al fraților sau soților rămân închise cea mai mare parte a vremii în strâmtele hotare ale odăii lor și, stând așa în huzur, pe de-o parte de voie și pe de alta de nevoie, se tot gândesc la câte toate și nu e cu putință ca gândurile lor să fie pururi vesele. Iar dacă uneori din pricina acestor gânduri se lasă pradă întristării stârnite de vreun dor aprins, sunt nevoite să rămână, spre marea lor mâhnire, mereu întru aceleași gânduri, de nu le vin în minte și nu le înviorează altele noi și mai plăcute; unde mai pui că ele, femeile, îndură totul cu mult mai greu decât bărbații. Așa ceva nu li se întâmplă bărbaților îndrăgostiți și ne putem da seama în chip vădit de lucrul ăsta. Ei, dacă sunt munciți de doruri sau de gânduri negre, pot să-și aline plictiseala și amărăciunea lor, în fel și fel de chipuri: căci ei, dacă doresc, pot să se plimbe în voie, să audă și să vadă nenumărate lucruri, să meargă la vânat, la pescuit, să călărească, să joace cărți sau alteori să-și vadă de negustorie. Și dintre toate acestea, fieștecare în parte are puterea de-a atrage sufletul zbuciumat la sine, cu totul sau barem în parte, și de a-i întoarce fața de la un gând mai uricios, măcar pentru o bucată de vreme, dacă nu mai mult; după care, sufletul, într-un fel sau altul, ori își găsește o mângâiere, ori nu mai suferă așa mult.”

Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”