Mesaje de încurajare primite prin muzică, versete, poezie, citate, etc.

Tu şerpe balaur,
Cu solză de aur,
Cu nouă limbe împungătoare,
Cu nouă cozi izbătoare,
Să te duci la ea,
Unde-o vei afla…
Şi tu să n-o laşi
Până ce ea,
Mândra mea,
Cu mine s-a întâlni
Şi îmi va vorbi. ……

Descântec de dragoste (Mircea Eliade – ”Șarpele”)

I pray there will be an answer
I pray

Don’t wait, don’t be late
You don’t have a second left to hesitate
Walk, talk, do it all
Nothing you can do will break the fall

Turn and turn
Tell me what are you seeing
Clear your mind
If you want to be free
Be there
Turn around expectations
Say ‘goodbye’ to complications
Be there, be there

Ace of Base – I pray

Există totdeauna un pic de nebunie în iubire. Dar există totdeauna un pic de judecată în nebunie.(cap. ”Despre a scrie și a citi”)

*********

Nu pot să cred decît în Dumnezeul ce-ar şti să joace.
Și, când pe diavol mi l-am întîlnit, l-am aflat grav, meticulos, profund, solemn. Era un spirit al împovărării. El face să cadă, de greutatea-i, orice lucru.
Dar nu mânia ucide, ci râsul. Haideţi, asupra spiritului împovărării să-l abatem! (cap. ”Despre a scrie și a citi”)

********

-vă la oamenii aceştia: privirea ce-o au spune că nu cunosc nimic mai bun pe lume, decît culcatul cu-o femeie.
Au un depozit de mocirlă în fundul sufletelor lor. Vai, dacă pe deasupra mocirla are spirit!
Măcar dacă-aţi fi fost doar animale, că animalul are nevinovăţia de partea sa!
Să vă dau sfaturi de-a vă ucide simţirile? Vă sfătuiesc s-aveţi în ele nevinovăţie.
Să vă dau sfaturi de castitate ? Castitatea le este unora virtute, dar altora aproape viciu.
Se prea poate să fie abţinători, dar Senzuali¬tatea, căţeaua lor, rămâne la pîndă şi îşi iveşte colţii-n tot ce fac.
Până pe culmile virtuţii lor, cum şi în spiritul lor rece, îngrozitorul animal îi urmăreşte ne-mpăcat.
Şi ce drăgălaş cerşeşte o bucată de spirit căţeaua asta, Senzualitatea, când bucăţica de carne nu i se dă!
Vă place tragedia şi ceea ce zdrobeşte inima?
Deci nu mă-ncred căţelei voastre!
Aveţi privirea prea aspră şi-un aer de poftă nesă¬nătoasă, când îi priviţi pe cei în suferinţă. Oare nu senzualitatea voastră s-a deghizat şi poartă numele de Milă? (cap. ”Despre castitate”)

**********

Şti-vei tu însuţi să-ţi prescrii şi binele, şi răul, iar de-asupra frunţii să-ţi înscrii iubirea ca pe o lege? Şti-vei să-ţi fii tu însuţi judecătorul şi răz-bunătorul propriei legi?
Ingrozitoare-i şederea faţă-n faţă cu judele şi cu răzbunătorul propriei legi! Precum un astru împins în hău şi-n straturile îngheţate ale singurătăţii. (cap. ”Despre căile Creatorului”)

*********

Tu îţi vei fi, întotdeauna, propriul tău duşman, şi cel mai rău. Tu însuţi te pândeşti în fundul peşte¬rilor şi în păduri.
Singuratec, îţi urmezi calea spre tine însuţi. Pe această cale cu tine însuţi te-ntîlneşti, cu cele şapte duhuri ale tale.
Te vei simţi eretic, şi vrăjitor, şi ghicitor, nebun şi necurat, răufăcător şi destrămător în proprii tăi ochi.
Şi îţi va trebui să arzi pe propriul tău rug — alt¬minteri, cum te-ai naşte iar, de nu te-ai fi scrumit mai înainte?
Singuratecule, tu mergi pe calea creatorilor: din cele şapte duhuri ale tale, vrei să iveşti un Dum¬nezeu. (cap. ”Despre căile creatorului”)

**********

Fără-ndoială că vă ziceţi: „Plăcerea de-a face mici răutăţi, ne fereşte să făptuim un rău mai mare”. Dar în acest domeniu nu trebuie s-agoniseşti nimic.
Fapta cea rea e ca o coptură — te doare, te mănîncă, plesneşte; adică-i sinceră zicînd: sunt boală.
Gândul cel josnic, însă, este un mucegai: se chir¬ceşte, se ascunde, până întregul trup e veştejit şi ros de o mulţime de mici ciuperci. (cap. ”Despre cei milostivi”)

*********

E greu să trăieşti printre oameni, findcă-i greu să taci.
Şi nu faţă de cel pe care-l detestăm, suntem cel mai nedrepţi, ci faţă de cel care ne este indiferent.
Dacă ţi-e prietenul bolnav, dă suferinţei sale adă¬post, dar fii pentru el culcuşul aspru, un pat de scîndură. Doar astfel îi vei fi folositor.
Şi dacă’prietenul îţi face rău, să spui: „Răul ce mi-ai făcut, ţi-l iert; dar răul ce ţie însuţi ţi l-ai făcut, cum aş putea să-l iert?”
Aşa vorbeşte orice iubire mare: iartă şi are milă. (cap. ”Despre cei milostivi”)

********

Calm este adîncul mării care-o port: cine ar bănui că-n ea sînt monştrii hohotitori?
Adîncul îmi este neschimbat, dar scînteiază de taine şi de râsete care plutesc la suprafaţă. (cap.”Despre sufletele sublime”)

**********

să trăiască fără de ceartă în ce priveşte acestea. Dacă l-ar istovi pe cel sublim sublimul său, atunci ar începe abea să fie frumos şi, gustîndu-l, aş putea chiar să-i găsesc savoarea.
Doar lepădîndu-se de sine însuşi, cu astfel de salt ar ieşi din propria sa umbră şi ar putea să facă saltul spre un soare care ar fi al său.
Prea multă vreme a stat la umbră, acest ispăşitor al spiritului; obrajii i-au pălit, şi-n aşteptare era să piară de flămînd. (cap. ”Despre sufletele sublime”)

*********

El a-nşelat sălbăticiuni şi dezlegat-a taine. Dar monştrii săi şi tainele ar trebui să şi le domesti¬cească, să le prefacă în prunci ai cerului. (cap. ”Despre sufletele sublime”)

********

Cu pasul îmblănit, tăcut, se plimbă pe-un covor de stele; la om, însă, nu-mi place un astfel de mola¬tec pas, nu-mi place să nu aibă clinchetul de pinteni.
Căci pasul omului cinstit vorbeşte, pe când mota¬nul se furişează fără zgomot. Or, luna se-apropie cu paşi molateci, ca o pisică: fără sinceritate.
Vă-nchin această parabolă, vouă, prefăcuţilor sentimentali, adepţi ai „cunoaşterii preacurate”. Eu vă numesc libidinoşi.
Iubiţi pămîntul şi lucrurile pămînteşti — v-am ghicit bine. Dar iubirea voastră cu conştiinţa şi ruşinea e-amestecată, şi vă asemănaţi cu luna. (cap. ”Despre preacurata cunoaștere”)

*********

Şi dacă printre oameni trăiesc precum un orb, ca şi cum nici nu i-aş cunoaşte, este pentru că braţul meu nu-şi pierde încrederea într-un puternic sprijin.
Oameni, vă cunosc! Această întunecime şi con¬solare mă cuprind adesea.
Rămân pe praguri, pradă la hoţi şi întrebând: „Cine mai vrea să mă Înşele ?”
Întâia mea prudenţă omenească este de-a mă lăsa-nşelat şi de-a mă încrede în înşelători. (cap. ”Despre prudența omenească”)

********

Răspuns-am: „Au râs de mine, când mi-am aflat cărarea mea şi am urmat-o, dar mie-mi tremurau picioarele, străbătînd-o.”
Şi oamenii mi-au zis: „Ai uitat drumul, dar iată, nu ştii nici să mergi!”
Şi iarăşi glasul fără noimă zise: „Ce-ţi pasă de derâderile lor? Tu nu mai ştii să te supui! De-acuma, trebuie să porunceşti!”
Oare nu ştii de cine are lumea nevoie? De omul care porunceşte lucruri mari.
Pe-acestea să le faci, e greu, dar cel mai greu este să porunceşti ca ele să se facă.
Greşeala ta de neiertat este că ai puterea şi că refuzi să stăpîneşti.”
Şi răspunsei: „Să poruncesc, n-am glasul leului.”
Şi iarăşi auzii ca un şoptit: „Cuvintele cele mai liniştite aduc furtună. Gândirile care păşesc precum o porumbiţă, comandă lumea.
O, Zarathustra, înfăţişează-te drept Umbra celui care va veni — atunci vei porunci şi vei înainta ca un stăpîn!”
Şi zis-am: „Mi-e ruşine!”
Şi murmurul îl auzii din nou: „Trebuie să devii din nou copil, să-ţi pierzi ruşinea.
Că încă porţi în tine orgoliul tinereţii, iar tânăr devenit-ai târziu. Ca să devii din nou copil, trebuie să triumfi de tinereţe”.
Şi tremurând gândit-am îndelung. Şi-apoi am repe¬tat ce mai spusesem: „Nu vreau!”
Şi-a fost, atunci, în jurul meu, o izbucnire de râset. Ah, acel râs mă destrăma lăuntric şi mă lovea in inimă.
Şi, pentru cea din urmă oară, îmi zise glasul: „O, Zarathustra, fructele ţi-s coapte, dar tu nu eşti încă pentru ele copt. Reintră, deci, iar în singurătatea ta, ca să te împlineşti. (cap. ”Ora celei mai mari tăceri”)

********

urci. Cum, altfel?
Prin tine însuţi, călcîndu-ţi inima-n picioare. Tre¬buie ca tot ce ai blajinătate, să se transforme în asprime.
Când te-ai cruţat prea mult, sfârşeşti prin a te îmbolnăvi că te-ai cruţat prea mult. Lăudat fie, ceea ce înăspreşte! în ce mă priveşte, n-o să laud pămîntul pe unde curge laptele şi mierea!
Să înveţe să nu se mai privească pe sine, este indispensabil celui ce vrea să cuprindă în juru-i cu privirea. Şi-aceasta-i. o asprime ce-i trebuie oricărui căţărător pe munţi.
Cel care vrea Cunoaşterea cu prea lacome priviri, vede el, oare, până-n adînc de lucruri? (cap. ”Călătorul”)

********

Dorinţa, acest cuvânt el singur înseamnă că m-am pierdut. Vă stăpânesc, o, fii ai mei — dar într-o astfel de faptă, totul trebuie să fie siguranţă, nimic do¬rinţă. (cap. ”Despre preafericirea ne-vroită”)

*******

dacă pornirea-mi răutăcioasă este de-a râde de toate şi ea bântuie văile cu trandafiri şi locurile unde-s crinii
— căci râsul are-nchisă-n el pornirea răutăţii lumii, dar se sfinţeşte şi se eliberează prin fericirea care-o simte —
dacă alfa şi omega ale înţelepciunii friele este că tot ce-i greu trebuie să se uşureze, ca orice trup să fie dănţuitor şi orice spirit ca o pasăre să fie, da, acestea-s alfa şi omega ale înţelepciunii mele (cap. ”Cele 7 peceți”)

*********

Mă jucam de-a Ispăşitorul Spiritului, zise bătrânul, doar tu ai inventat, odinioară, acest cuvînt —- poetul, magicianul care-şi îndreaptă spiritul contra lui însuşi, omul care, transformîndu-se-n interiorul său, îngheaţă la reaua sa ştiinţă şi conştiinţă. (cap. ”Vrăjitorul”)

*******

Bătrâne Vrăjitor îngrozitor, ceea ce ai mai bun şi mai cinstit, şi ceea ce respect în tine, este că eşti sătul de tine însuţi şi că ai spus: „Eu nu sunt mare.”
Te laud pentru asta, cu asta eşti într-adevăr un Ispăşitor al Spiritului, chiar dacă numai pentru o clipă — în acea clipă eşti cel adevărat. (cap. ”Vrăjitorul”)

*******

Dacă-l sărbătoreşti ca Dumnezeu al iubirii, în¬seamnă că nu dai preţ iubirii. N-a vrut acest’Dumnezeu să fie judecător? îndrăgostitul e străin de orice gând de plată şi răsplată. (cap. ”Fără de slujbă”)

**********

îmi păreţi însă nepotriviţi, mereu porniţi: unul în contra altuia, voi, care staţi unul lângă celălalt şi scoateţi ţipete de deznădejde. Aţi fi avut nevoie de un altul,
de unul care să vă-nveţe să râdeţi iar, un bun măs¬cărici, un bun dănţuitor, o suflare de, vînt, un licu¬rici, ori un-nebun bătrân — nu credeţi?
Iertaţi-mă, o, disperaţilor, că vorbele îmi sunt săra,ce şi nedemne de musafiri ca voi. Dar nici nu bănuiţi ce mă înveseleşte.
Voi înşivă, fiindcă vă văd aici Şi să-mi iertaţi aceasta. Dar prinzi curaj, când vezi un disperat, iar ca să-i dea ‘unui disperat curaj, oricine se crede-n stare.
Voi m-aţi făcut să mă simt în stare, şi-acesta e un dar de preţ, nobilii mei musafiri. Să nu vă supă¬raţi, deci, dac-o să vă dau şi eu din ceea ce am) (cap. ”Cuvânt de bun-venit”)

********

Nietzsche – ”Așa grăit-a Zarathustra

– Disperare? Nesăbuinţă? se miră Gandalf. Nu e disperare, căci disperarea e dată numai celor care văd sfârşitul dincolo de orice îndoială. Noi nu-l vedem. E semn de înţelepciune să înţelegem ce trebuie să facem după ce toate celelalte căi au fost cumpănite, deşi poate să apară drept o nesăbuinţă celor care se agaţă de nădejdi false. Foarte bine, fie ca nesăbuinţa să ne fie veşmântul, un văl în faţa ochilor Duşmanului! Căci el e foarte înţelept şi cântăreşte toate lucrurile pe talerele din balanţa răutăţii sale. Singura măsură, totuşi, pe care o cunoaşte este aceea a poftei, pofta de putere; şi după ea măsoară toate inimile. În inima lui nu poate să-şi facă loc gândul că sunt unii care ar refuza puterea, că, având Inelul, am putea căuta să-l distrugem.

J.R.R. Tolkien – Stăpânul inelelor, vol. I, Frăția inelului

Don’t be afraid
Open your mouth and say
Say what your soul sings to you

Your mind can never change
Unless you ask it to
Lovingly re-arrange
The thoughts that make you blue
The things that bring you down
Only do harm to you
And so make your choice joy
The joy belongs to you

And when you do
You’ll find the one you love is you
You’ll find you
Love you

Don’t be ashamed no
To open your heart and pray
Say what your soul sings to you

So no longer pretend
That you can’t feel it near
That tickle on your hand
That tingle in your ear
Oh ask it anything
Because it loves you dear
It’s your most precious king
If only you could hear

And when you do
You’ll find the one you need is you
You’ll find you
Love you

Massive Attack – What your soul sings

Tu uiţi că ţi-e prieten cu temei Doar cine-i sincer şi te-acuză,
Nu cel ce măguleşte fals femei Ci cel ce nu lasă greşelii nicio scuză.
Acel care te mustră când greşeşti Deşteaptă-aşa Virtutea adormită Avertizând de ce va să păţeşti Dacă cedezi căderii în ispită

O mie și una de nopți

(…) culpeşul care se căieşte. Or, în ce mă priveşte, fărădelegea mea este nemăsurată, ştiu, dar nici pocăinţa mea nu este mai mică; că lovitura cea dureroasă cu care, în bunătatea ta, ai binevoit să mă preacinsteşti, mi-a zdrobit, dreptu-i, trupul, da a fost un leac pentru sufletul meu şi o pricină de voioşie; precum ne învaţă înţeleptul: „Gustul dintâi al pedepsei pe care ţi-o îndrituieşte mâna dascălului tău este amestecat cu oarecare amărăciune, da gustul de mai apoi este mai desfătător decât mierea strălimpezită şi decât dulceaţa ei!”

O mie și una de nopți

Necunoaşterea lui Dumnezeu este declarată drept cel mai mare rău, însă Dumnezeu nu poate fi cunoscut prin intermediul fenomenelor sau văzut cu ochii trupeşti. Căutarea trebuie întreprinsă în interior. Pentru a şti, omul trebuie să fie. Adică trebuie să-şi fi dezvoltat în sine conştiinţa tuturor sferelor naturii sale împăturite, şi prin aceasta să ajungă om întreg.

*********

(…)rece, tânăr, bătrân, mort, dincolo de moarte>,
Iar dacă le ştii pe toate acestea laolaltă- – timpuri, 10-:uri, fapte, calităţi, cantităţi, atunci îl poţi înţelege pe Zeu.
Dar de-ţi închizi sufletul în trup şi îl batjocoreşti, spunând : „Nu ştiu nimic; nu pot face nimic; mă tem de mare; nu mă pot căţăra la cer; nu ştiu cine sunt, nu pot spune ce voi fi” – ce legătură ai atunci cu Zeul?
Căci tu nu poţi înţelege nimic din acele lucruri frumoase şi bune, ci eşti un iubitor al trupului şi al răului.
Cel mai mare rău este de a nu cunoaşte Binele Zeului’: însă a putea să cunoşti Binele, să voieşti şi să nădăjduieşti este Calea cea Dreaptă, Calea proprie Binelui, arnândouă ducând cu uşurinţă într-acolo-.
Dacă apuci [pe Calea aceea], ea te va întâmpina pretutindeni şi pretutindeni ţi se va arăta, unde şi când nu te aştepţi: de vei fi treaz sau adormit, de vei naviga pe mare, de vei călători pe uscat, noaptea sau ziua, atunci când vorbeşti sau când păstrezi tăcerea. Căci nu există nimic care să nu fie chip al Binelui.

*************

Tat: Atunci, tată, sunt cu totul neputincios s-o fac.
Hermes: Ferească Zeul, fiule! Cheamă la tine şi va veni, doreşte, şi se va împlini; leapădă lucrarea simţurilor trupului, iar Divinitatea ta se va naşte; curăţă-te de chinurile animalice, de lucrurile materiei.
Tat: Am eu vreun lucru chinuitor în mine, tată?
 Hermes: Da, şi nu puţine, ci multe, şi încă de temut.
Tat: Eu nu le cunosc, tată.
Hermes: Primul chin, fiule, este Neştiinţa: al doilea, Mâhnirea; al treilea, Lipsa de măsură; al patrulea, Desfrânarea; al cincilea, Nedreptatea; al şaselea, Lăcomia; al şaptelea, Greşeala; al optulea, Invidia; al nouălea, înşelătoria; al zecelea, Mânia; al unsprezecelea, Pripeala; al doisprezecelea, Răutatea.
Acestea sunt douăsprezece la număr şi, supuse acestora, încă multe altele; strecurându-se prin închisoare trupului’, ele îl silesc pe omul dinlăuntru să sufere în simţurile sale. Dar ele pleacă (deşi nu toate dintr-o dată) de la cel ce a dobândit îndurarea Zeului-, şi aici se află felul şi cauza Naşterii din nou-,
Şi acum, fiul meu, rămâi tăcut, păstrează tăcere

*********

Căci oamenii credincioşi nu sunt numeroşi în lume; ei sunt, mai degrabă, rari şi pot fi număraţi pe degete. În cei mai mulţi sălăşluieşte răutatea, din cauza lipsei de prudenţă şi de cunoaştere a lucrurilor din univers.
Înţelegerea raţiunii divine, fundamentul tuturor lucrurilor, duce la înfruntarea tuturor viciilor lumeşti şi ne dăruieşte leacul împotriva lor.
Însă când domneşte ignoranţa, viciile sporesc şi rănesc incurabil sufletul. Molipsit de vicii, sufletul este, parcă, plin de otravă şi poate fi tămăduit doar prin cunoaștere şi înţelegere.

*********

Şi dacă de la începuturi Alcătuirea noastră nu a cuprins Adevărul, cum ar putea oamenii să vadă Adevărul, ori să vorbească despre el, ori să-l înţeleagă, altfel decât prin voinţa Zeului?
Aşadar, toate lucrurile de pe Pământ, o, Tat, nu sunt Adevăr, ci imitaţii ale Adevărului, şi nici acestea nu sunt toate; căci doar puţine sunt astfel.
Iar celelalte lucruri sunt Neadevăr şi Înşelăciune, o, Tat, şi amăgire; ca năluci le închipuirii ori aparenţei.
Iar când închipuirea primeşte o influenţă de sus, atunci ea este o imitaţie a Adevărului; însă în lipsa acestei acţiuni de sus, ea rămâne o minciună.
Şi aşa cum o imagine arată Trupul pe care îl înfăţişează, şi totuşi nu Trupul este ceea ce se vede, aşa cum pare să fie, şi se vede că ea are ochi, însă nu vede nimic, şi urechi, însă nu aude absolut nimic, şi toate celelalte lucruri pe care le are tabloul, însă ele sunt amăgitoare, înşelând ochiul privitorului, căci în vreme ce ei îşi” închipuie că văd Adevărul, ele nu sunt altceva decât minciuni.
Prin urmare, cei ce nu privesc la cele neadevărate, văd Adevărul.
Dacă înţelegem şi vedem fiecare dintre aceste lucruri aşa cum este, atunci vedem şi înţelegem lucrurile adevărate.

*********

Cu greu vom mai zări cerul nostru ancestral prin aceste sfere umede; după o vreme vom înceta să-I mai zărim. Prin această pedeapsă înfricoşătoare nu ne mai este îngăduită viziunea directă; vom putea vedea numai cu ajutorul luminii exterioare; ceea ce avem noi acum nu sunt ochi ci doar ferestre. Durerea noastră nu va fi mai mică nici când vom auzi în aer fraterna răsuflare a vânturilor, cu care noi înşine nu vom mai putea să ne amestecăm, căci aceasta nu va mai avea ca adăpost lumea sublimă şi deschisă ci temniţa strâmtă a pieptului! Dar Tu, Cel care ne alungi şi ne ceri să coborâm din înalturi într-un loc atât de jos, hotărăşte o limită pentru suferinţele noastre! O, Stăpâne şi Tată, atât de repede cuprins de nepăsare pentru lucrarea mâinilor Tale, hotărăşte un soroc pedepsei noastre, binevoieşte să rosteşti pentru noi ultimele cuvinte, câtă vreme mai putem să contemplăm întinderea luminoaselor sfere!”
Această rugă a Sufletelor a fost îndeplinită, o, Horus (…)

Hermes Trismegistos – Corpus Hermeticum

Să nu care cumva să scuturăm pomul până ce nu s-a copt rodul!

(Proverb)

Credinţa este o stea luminoasă care îl ajută pe cercetător să dezlege misterele naturii. Trebuie să căutaţi centrul vostru de greutate în Dumnezeu şi să vă bazaţi încrederea pe o credinţă divină, sinceră, curată şi puternică, şi să-i rămâneţi credincioşi cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată simţirea şi cu tot cugetul. Dacă veţi avea o asemenea credinţă, Dumnezeu (înţelepciunea) nu vă va ascunde adevărul Lui, ci vă va dezvălui operele sale într-un mod credibil, vizibil şi consolator. Tot ce se întâmplă (pe lume) se produce din voinţa lui Dumnezeu. Conştiinţa este facultatea pe care am primit-o de la Dumnezeu, şi în care noi trebuie să vedem propriul nostru chip. De aceea se cuvine să facem doar ce ne învaţă conştiinţa, nimic altceva.
Cel care nu se va aprinde el însuşi nu va fi luminat de Dumnezeu, căci Dumnezeu l-a înzestrat cu o conştiinţă în care să aibă o încredere absolută.

**********

De aceea va trebui să punem temelia şi piatra unghiulară a înţelepciunii noastre pe puncte de sprijin solide. Primul punct este Rugăciunea sau dorinţa puternică şi aspiraţia spre tot ce este bine. Este necesar să cercetăm şi să batem, şi în felul acesta să ne adresăm cererea Celui Atotputernic din noi, şi să-I amintim de promisiunile Sale, păstrându-le treze. Dacă vom face acest lucru în chip potrivit şi cu o inimă sinceră şi curată, vom căpăta ceea ce am cerut, şi vom afla ceea ce am căutat. Porţile Celui Veşnic, care au fost închise înaintea noastră, se vor deschide, şi tot ce a fost ascuns înaintea privirii noastre va ieşi la lumină. Următorul punct este Credinţa: nu simpla credinţă în ceva care poate fi sau nu adevărat, ci o credinţă bazată pe o cunoaştere şi o încredere nestrămutată, o credinţă care poate să mute munţii din loc şi să-i arunce în mare, o credinţă care poate să facă totul, aşa cum Christos însuşi a mărturisit. Cel de-al treilea punct este Imaginaţia; dacă puterea aceasta ia naştere în sufletele noastre, nu vom avea nici o dificultate în a o armoniza cu credinţa noastră.

*********

El spunea: „Amintiţi-vă că Dumnezeu a pus un stigmat pe noi, acela al defectelor şi al bolilor, ca să ne arate că nu avem nimic pentru care ne-am putea lăuda noi înşine, că nimic nu ajunge la nivelul unei depline şi perfecte înţelegeri, că suntem încă foarte departe de cunoaşterea adevărului absolut, şi că propria noastră putere şi cunoaştere a înaintat, într-adevăr, prea puţin”.

*********

„Oricine doreşte să fie un filosof practic s-ar cuveni să fie capabil să arate raiul şi iadul în Microcosm, şi să găsească în Om orice lucru care există în cer şi pe pământ, astfel ca lucrurile corespunzătoare unuia sau altuia să-i apară doar ca unul singur, separate prin nimic altceva decât prin formă. El trebuie să fie capabil să întoarne exteriorul spre interior; această artă, însă, el nu o poate dobândi decât prin experienţă şi prin lumina Naturii ce străluceşte înaintea ochilor oricărui om, dar care este văzută de puţini dintre aceştia”.

*********

dar că doctrina lui Paracelsus seamănă mult cu cea susţinută de Haeckel şi Darwin, cu diferenţa, totuşi, că Paracelsus consideră formele, care evoluează continuu, ca vehicule necesare unui principiu spiritual viu, care evoluează continuu în căutarea unor moduri superioare de manifestare. Din contra, mulţi dintre filosofii speculativi moderni consideră principiul inteligent al vieţii ca neexistând şi viaţa ca fiind doar o manifestare a activităţii chimice şi fizice a materiei moarte, aflată într-o stare de dezvoltare incomprehensibilă şi lipsită de cauze.
„Potrivit relatării biblice, Dumnezeu a creat animalele mai înainte de a-l crea pe om. Elementele animale, instinctele şi dorinţele au existat înainte ca Duhul Sfânt să le lumineze şi să le confere omului. Sufletul animal al omului derivă din elementele cosmice animale, iar regnul animal este aşadar tatăl omului animal. Dacă omul este asemenea tatălui său animal, el seamănă cu un animal; dacă el este asemenea Duhului Sfânt, care îi poate lumina elementele animale, el este asemenea unui zeu. Dacă raţiunea lui este absorbită de instinctele sale animalice, aceasta devine raţiune animală; dacă raţiunea se ridică deasupra dorinţelor lui animale, devine angelică.

*********

Omul căruia îi place să ducă o viaţă animalică, este un animal condus de instinctul său animalic interior. Aceleaşi (influenţe) ale stelelor care îl fac pe lup să omoare, pe câine să fure, pe pisică să ucidă, pe pasăre să cânte etc. Îl fac pe om un cântăreţ, un mâncăcios, un vorbăreţ, un îndrăgostit, un criminal, un tâlhar, sau un hoţ. Acestea sunt atribute animalice, şi ele mor odată cu elementele animalice de care aparţin; însă principiul divin din om – care face din el o fiinţă umană, şi prin care el se deosebeşte cu totul de animale – nu este un produs al pământului, şi nici nu este generat de regnul animal, ci vine de la Dumnezeu; este Dumnezeu, şi este nemuritor, căci, provenind dintr-o sursă divină, el nu poate fi altfel decât divin.
Aşadar, omul ar trebui să trăiască în armonie cu părintele său, şi nu cu elementele animalice ale sufletului său.

**********

Esenţa spirituală a omului provine din prima emanaţie a lui Dumnezeu. Ea este înzestrată cu înţelepciune şi putere divină, şi dacă elementele din care este constituit omul normal devin conştiente că posedă asemenea daruri, şi înţeleg care sunt puterile lor şi cum să le folosească, atunci cel care le posedă va fi, ca să spunem aşa, un supraom, şi, pe bună dreptate, va fi numit Fiinţă divină, sau Fiu al Atotputernicului.

**********

Există însă şi vise supranaturale, şi acestea pot fi mesaje de la Dumnezeu, trimise nouă la apropierea unui mare pericol. Un astfel de vis a fost trimis Magilor de la Răsărit, atunci când Irod a vrut să ucidă pruncii; Iosif a avut un asemenea vis, şi, la fel, Iacob, atunci când a pornit spre Egipt. Anania, Corneliu şi mulţi alţii au avut viziuni asemănătoare. Vise supranaturale au fost constatate şi la unele persoane din zilele noastre, dar numai înţelepţii le-au acordat atenţie, ceilalţi tratându-le cu dispreţ, deşi asemenea vise sunt adevărate şi nu amăgitoare. Există persoane a căror spiritualitate este atât de puternică, şi sufletele lor sunt atât de înflăcărate, încât se pot apropia de cea mai înaltă sferă spirituală atunci când trupurile lor sunt adormite. Aceste persoane au văzut slava lui Dumnezeu, au trăit fericirea răscumpărării, şi au luat cunoştinţă de chinurile la care sunt supuşi cei păcătoşi. Ei nu îşi uită visele la deşteptare, ci îşi amintesc ceea ce au văzut până la sfârşitul zilelor lor. Aşa ceva este posibil, şi cele mai adânci taine sunt dezvăluite înţelegerii minţii lor.
Dacă dorim sincer asemenea daruri, şi ne rugăm neîncetat şi cu credinţă puterii Celui Preaînalt (care sălăşluieşte în noi înşine) pentru a ni le dărui şi nouă, vom putea vedea Mysteria Dei, şi le vom înţelege tot aşa de bine ca Moise, Isaia şi Ioan”.

***********

Mai mult chiar, menirea simţurilor noastre este de a percepe obiectele existente în planul pentru care aceste simţuri sunt adaptate, şi, de aceea, simţurile fizice corespund necesităţii de a vedea lucruri fizice, iar simţurile omului interior sunt create pentru a vedea lucrurile sufletului. Dacă simţurile exterioare sunt inactive, simţurile interioare se pot trezi la viaţă, şi atunci putem vedea obiectele din planul astral aşa cum le vedem în vis.

***********

„Puterea de a vedea nu provine din ochi, puterea de a auzi nu se află în urechi, iar puterea de a simţi nu vine de la nervi; spiritul omului este cel care vede cu ochii, aude cu urechile şi simte cu ajutorul nervilor. Înţelepciunea şi raţiunea, ca şi gândirea, nu sunt conţinute în creier, ci aparţin spiritului universal invizibil, care simte cu inima şi gândeşte cu creierul. Toate aceste puteri sunt conţinute în universul invizibil şi se manifestă prin organele materiale; aceste organe sunt reprezentantele acestor puteri, şi îşi schimbă modul de manifestare în funcţie de construcţia lor materială, deoarece o manifestare perfectă a puterii poate avea loc numai într-un organ perfect construit; iar dacă organul va fi imperfect, şi manifestarea puterii va fi imperfectă, dar de vină nu va fi puterea originară”. (De Viribus Membrarum)

**********

Cel mai înalt aspect al alchimiei îl constituie transformarea viciilor în virtuţi prin focul iubirii binelui, prin purificarea minţii, prin suferinţă, şi prin înălţarea divinului principiu al omului deasupra elementelor animale ale sufletului său.

Franz Hartmann – Paracelsus, viața și învățătura

Știința spirituală numită magie este practica legii care guvernează în interiorul omului, dar pentru a putea cunoaște și practica această lege, este necesar să pătrundă în lumea internă și să învețe în Colegiile și Universitățile sale.
Pentru a putea intra în lumea internă sau invizibilă trebuie să abandonăm lumea externă, cum spune Cristosul, trebuie închise ușile externe ale încăperii pentru a-l putea vedea pe Tatăl. Toate religiile au același drum, care este meditația.

Maestrul Jorge Adoun – ”Adonay” (roman inițiatic al Colegiului Magilor)

Cup of tea, takes time to think, yeah
Time to risk a life, a life, a life
Sweet and handsome
Soft and porky
You pig out ‘til you’ve seen the light
Pig out ‘til you’ve seen the light

Tanita Tikaran – Twist in my sobriety

Why does she have to defend
Her feelings inside
Why pretend
She’s not had a life
A life of near misses
Now all that she wants
Is 3 little wishes
She wants to see with your eyes
She wants to smile with your smile
She wants a nice surprise
Every once in a while

Depeche Mode – Little 15

Aș vrea să uit tot ce-a durut, să nu-mi aduc aminte… Că am trecut cum am putut, trecutul ce încă-l am în minte.
Am suferit și am plâns mereu, pe-al vieții mele drum, dar l-am avut pe Dumnezeu, să-i țin săi mulțumesc acum!
Când nimeni nu mia fost aproape la greu și la durere, el îmi spunea mereu în șoaptă: mergi mai departe… c-ai putere!
Și-așa cu ajutorul lui, eu am trecut prin toate…
Și astăzi… spun și eu oricui; mergi mai departe… Că se poate!

— Gândeşte-te, o, Aziz, că de obicei îndrăgostiţii îndură ani şi ani de aşteptări, şi se întrarmează cu statornicie multă; da tu, de-abia-i o săptămână de când cunoşti chinurile inimii, şi iacătă-te într-o tulburare şi o mâhnire fără de pildă! Ia-ţi dârzie

O mie și una de nopți

I will surrender my sin
And give you control
Make me a martyr for love
Till the habits abide

Dead By Sunrise – In the Darkness

De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa și cei doi vor fi un trup.

(Facerea, 2)

It’s a different world today
No one seems to care much anyway
Don’t listen to what they say
They don’t know what they’re fighting for
There’s always life on Mars out there for me

You just need one thing
LOVE

David Gahan feat. The Soul Savers – One Thin

Your heart’s some trust
Let’s open it
Be strong

Hooverphonic – Lung

Iubita mea ciudată tot sufletul mi-l ştie
Şi tot ce-ascunde patu-mi în noaptea mea târzie. Nu-i scapă nicio taină, nici taina tainei baremi; Îmi iscodeşte somnul, mereu în vis apare-mi!

”O mie și una de nopți”

Nothing can stop you when you
Feel the love
No chains can hold you when you
Feel the love
Don’t try to fight it when you
Feel the love
Nobody matters but the one you love

It’s a million to one
You should find the right door
But there’s no guarantee
You’ll find what you’re looking for
Don’t give up if you blow it the first time around
But you’ve got to beware
If you’re walking on air
Keep your feet on the ground

10 CC – Feel the love

Nu-ți lăsa gura să-ți împingă trupul spre păcat
și să nu spui în fața lui Dumnezeu: „A fost o greșală”,
ca nu cumva Dumnezeu să Se mânie asupra glasului tău
și să nimicească lucrul mâinilor tale. (Eclesiastul, 5:5)

Mai bine să nu faci nicio juruință decât să faci o juruință și să n-o împlinești. (Biblia adventistă, Eclesiastul, 5:5)

The state of madness, is where I find myself
Freedom is helpless ‘cause I’m captured within myself
It is all in my mind, the illusion
That your presence don’t count but it is a lie

Please stay, please stay
Please stay, I am begging you to say

I enter the dark, approach the silence
I have given and so I am empty
Can’t keep the tears from my eyes
You don’t know what I feel
You don’t know what I feel, what I feel, captive

The loneliness inside of me
Because I fell for you, you left me?
This world that I love and hate so much
This life in which I have lost and I gained as such

The music the fame, the evil the shame
The changes, the results, the aggression the insults
Still I wait I try to exercise the patience
And yet delayed I pray for you to see my conscience

Who would be there, if you left me Lord
I believe in your words ‘cause your first and my last
Say it is a trial, say it is a test

I need to understand to overcome the rest
Got too many rivers to cross, to many things to see
So much pain to bear this misery
Oh Lord, oh Savior, let me drown in your love

Please stay, please stay
(Grazie a Manuela Seminara per questo testo)

”Stay” by Nneka

Când nu mai poți… Mai poți puțin

(Anonim)

Someday we’ll know
Why Samson loved Delilah
One day I’ll go
Dancing on the moon
Someday you’ll know
That I was the one for you
I bought a ticket to the end of the rainbow
I watched the stars crash in the sea
If I could ask God just one question
Why aren’t you here with me?

New Radicals – Someday we’ll know

„One day you meet someone and for some inexplicable reason, you feel more connected to this stranger than anyone else–closer to them than your closest family. Perhaps this person carries within them an angel–one sent to you for some higher purpose; to teach you an important lesson or to keep you safe during a perilous time. What you must do is trust in them–even if they come hand in hand with pain or suffering–the reason for their presence will become clear in due time.”

Though here is a word of warning–you may grow to love this person but remember they are not yours to keep. Their purpose isn’t to save you but to show you how to save yourself. And once this is fulfilled; the halo lifts and the angel leaves their body as the person exits your life. They will be a stranger to you once more.
(…)
It’s so dark right now, I can’t see any light around me.
That’s because the light is coming from you. You can’t see it but everyone else can.”

― Lang Leav, Love & Misadventure

Auzi? Pașii mei se aud întotdeauna după paşii tăi… Poate… Auzi? Respir odată cu tine…

( Scrisori către Rita )

,,Te-am iubit așa cum m-ai iubit și tu, ca un nebun, ca un strigoi, fără să înțeleg ce fac, fără să înțeleg ce se întâmplă cu noi, de ce am fost ursiți să ne iubim fără să ne iubim, de ce am fost ursiți să ne căutăm fără să ne întâlnim…

Mircea Eliade – Noaptea de Sânziene

Trebuie să ne golim de prea plinul Eu, ca să mai intre în noi un pic de Dumnezeu.

Petre Țuțea

Nu confunda amabilitatea mea cu slăbiciunea. Pot să te înec cu aceeași mână cu care ți-am dat să bei apă.

(Anonim – 15.04.2020)

There is someone out there who needs just a line or a sentence of your life testimony to believe he or she can also make it. Keeping your testimony away from them is more of suspending their accomplishments till further notice! Come on! Let’s learn from you!

Israelmore Ayivor, The Great Hand Book of blockquotes

Dacă nu ar fi nădejdea , inima s-ar frânge.

Doctor Thomas Fuller , cleric și istoric din secolul al XVI-lea

I don’t care what they say about us anyway
I don’t care ‘bout that

Don’t you ever fear, I’m always near
I know that you need help
Your tongue is twisted, your eyes are slit
You need a guardian

And you know I’m yours
And I know you’re mine
And that’s for all of time

”Buddy Holly” by Wheezer

Make no promises to me
(…)
Karma comes aroudn two times
so you better be good
watch out for all fimiliar signs
when your going the wrong way
look back into those devious minds
they keep pushing and pulling

Puddle of Mud – Bring me down

Mai există o a treia minte în mine ascunsă undeva adânc. Nici logica, nici argumentele nu-i pot influența spusele. Oare totul poate fi explicat prin întâmplări și fapte sau adevărul poate fi atins numai prin dovezi? Ascultă mesajele sufletului. Ascultă în tăcere, nici prin auz și nici prin intelect, ci cu inima. Vei auzi ecoul adevărului și nu te va dezamăgi.

( Maitreyi Devi – ”Dragostea nu moare” )

Open your mind
The loss you don’t find
The strength designed to reach you
Destruction finds
The weak and the blind
It tears you up and it eats you

Like a flower I want to be
The sun that you grow to
Dangerous power between you and me
How I long to change you

Gabriel & Dresden – Dangerous Power

You got
A feeling that you
You’ve been
In here before
How many lives
Will you waste
How many tears
Must you taste

Before your freedom

The Verve – I see houses

Close the door
Turn the light off
Switch your mind off
Make it right for me
Pull the blind down
Try to wind down
Take the liberty

And then you’ll see
Our love’s here to last

Morcheeba – Gimme your love

Am să -ți scriu
cum încă n – am mai scris
versuri albe ca un fel de rouă
și-ascultându-ți inima cum plouă

Vasile Mardare și Adi Beznă – Am să te iubesc și tu n-ai habar ( 29 Aprilie 2020 )

Plouă…
şi numai ploaia dă cuvânt

(George Bacovia). ( 6 Mai 2020 )

One and one is two and not three
The pain will release ‘cause in God I believe
Yes, the only way in life to succeed is be blessed
Free your mind from head to toe and get dressed
Fresh express what you have in your chest
(…)
Wipe away your tears little sister pray to God
One day rain will come by your way
Don’t ever lose hope, nature gives and takes

Nana – Let it rain

I can hear your soul crying
Listen to your spirit sighing
I can feel your desperation
Emotional deprivation

Let yourself go
Let yourself go
Let your feelings show

Picking up the conversation
Deep in your imagination
Tune into the lonely voices
Talking of their only choices

Let yourself go
Let yourself go
Let your spirit grow

Step out of your cage
And onto the stage
It’s time to start
Playing your part
Freedom awaits
Open the gates
Open your mind
Freedom’s a state

I can taste the tears falling
The bitterness inside you calling
Yearning for a liberation
Emotional emancipation

Depeche Mode – Free state

Oamenii se schimbă. Am mai zis asta. Știm. Parcă tot greu pică uneori. Învățam. Când reușești să umpli rănile astea cu iubire se numește vindecare. Inima sus. Cu răbdare. Tu știi unde ești și unde vrei să ajungi. Dacă e pentru tine, va fi când va fi momentul. Greu de acceptat. Aici intervin răbdarea și munca. Nu sta. Lucrează la visul tău.

Stările astea contradictorii pe care le simțim în perioada asta, sunt doar oportunități de creștere. Anxietatea, panica te pot face să te cunoști mai bine. Să te înțelegi mai bine. Să te apropii de cine ești. Numai să alegi asta. Când nu mai știi ce și cum să faci, privește sus. El ne așteaptă cu brațele deschise. Lasă-te în palmele Lui.

Când inima îngheață, pune lemne pe foc. Lemnele dragostei.

(Anonim)

Blocat de viruși recurenți
Ținut ca la închisoare
Din drag scrijind pentru studenți
Am scris: Eliberare!
Cum soarta a zâmbit mereu
La omul singuratic,
Un dar primit la rândul meu
M-a scos de pe jăratic.
Minune-nfiripată din tainele gândirii
Copila zămislită in tehnica luminii
A rupt din lanțuri grele lacătul tăcerii
Comunicând iubirea în zborul primăverii.

Nicolae Frigioiu