Wallflowers

“A venit o noapte ca o piatră albastră,
Despletită,
Şi mai era acolo şi un turn.
Un turn cu geamuri rotunde, nesparte şi cafenii.

Omul acela cu privire de colţ de cremene,
Când a dat cu ochii de noapte,
Acesta s-a împleticit,
Gata să intre în pământ.
Dar a mai venit un om care,
Când i-a călăuzit celuilalt o palmă albastră
Peste privire
i-a umplut ţeasta de gânduri.

Eu eram şi unul şi celălalt:
Am privit în fântâna sufletului
Şi m-am văzut rătăcind
Între obtuz şi isoscel.
Am avut totuşi curajul
Să trag o perdea între mine şi eu.
O perdea mare, împădurită.
Şi cerul s-a umplut deodată de cozi de păun.
Cine ştie, poate că erau stele?

Atunci mi-am adunat toate fulgerele
Mâniei
Şi am înţepat turnul
Drept în ferestre…
S-a făcut praf, l-am luat în palmă
Şi l-am suflat în patru vânturi.

Cerul era plin de cozi de păuni,
Multicolore cozi de păuni,
Poate că erau chiar gândurile mele
Care dădeau strălucire aerului

Apoi mi-am luat din cui
Paloşul versului şi am plecat
Pe străzile oraşului
Să râcâi
Umbra pomilor de pe trotuare.

Ca să fie mai multă lumină.”

Marin Sorescu, ”Singur printre poeți”