”Dar tu, care bârfeşti purtarea mea
Dacă ţi-ai şti adevărata fericire
Cum mi-o cunosc eu pe a mea, ai ezita,
Ţi-ai pune strai de doliu, nu de mire.
Deşertăciune doar îţi e trăirea,
Trufia te desparte de-mplinirea
La care doar înţelepciunea duce firea.
Tu uiţi că ţi-e prieten cu temei
Doar cine-i sincer şi te-acuză,
Nu cel ce măguleşte fals femei
Ci cel ce nu lasă greşelii nicio scuză.
Acel care te mustră când greşeşti
Deşteaptă-aşa Virtutea adormită
Avertizând de ce va să păţeşti
Dacă cedezi căderii în ispită.””O mie și una de nopți”
Autori anonimi
Comentariile sunt închise pentru
nov. 202020
