Pentatonix – ”The Sound of Silence”

”The Sound Of Silence” (versuri/lyrics)
Melodie de: Pentatonix
(Originală: Simon & Garfunkel)

Hello, darkness, my old friend
I’ve come to talk with you again
Because a vision softly creeping
Left its seeds while I was sleeping

And the vision that was planted in my brain
Still remains
Within the sound of silence

In restless dreams I walked alone
Narrow streets of cobblestone
‘Neath the halo of a street lamp
I turned my collar to the cold and damp

When my eyes were stabbed by the flash of a neon light
That split the night
And touched the sound of silence

And in the naked light I saw
Ten thousand people, maybe more
People talking without speaking
People hearing without listening

People writing songs that voices never share
And no one dare
Disturb the sound of silence

„Fools,” said I, „You do not know
Silence, like a cancer, grows
Hear my words that I might teach you
Take my arms that I might reach you”

But my words like silent raindrops fell
And echoed in the wells of silence

And the people bowed and prayed
To the neon god they made
And the sign flashed out its warning
In the words that it was forming

And the sign said
„The words of the prophets are written on the subway walls
And tenement halls
And whispered in the sound
Of silence

Date de la: azlyrics.com

**********

Traducere aproximativă în limba română (cu Google Translate):

Salut, întuneric, vechiul meu prieten
Am venit să vorbesc din nou cu tine
Pentru că o viziune care se târa ușor
Și-a lăsat semințele în timp ce dormeam

Și viziunea care a fost plantată în creierul meu
Încă rămâne
În sunetul tăcerii

În vise neliniștite am mers singur
Pe străzi înguste pavate cu piatră cubică
Sub aureola unui felinar
Mi-am întors gulerul spre frig și umezeală

Când ochii mi-au fost înjunghiați de sclipirea unei lumini de neon
Care a despicat noaptea
Și a atins sunetul tăcerii

Și în lumina goală am văzut
Zece mii de oameni, poate mai mulți
Oameni vorbind fără să vorbească
Oameni auzind fără să asculte

Oameni scriind cântece pe care vocile nu le împărtășesc niciodată
Și nimeni nu îndrăznește
Să tulbure sunetul tăcerii

„Proștilor”, am spus eu, „Nu știți
Tăcerea, ca un cancer, crește
Ascultați cuvintele mele ca să vă pot învăța
Luați-mi brațele ca să vă pot ajunge”

Dar cuvintele mele, ca niște picături de ploaie tăcute, au căzut
Și au răsunat în fântânila tăcerii

Și oamenii s-au închinat și s-au rugat
Zeului neonului au făcut
Și semnul și-a afișat avertismentul
În cuvintele pe care le forma

Și semnul spunea
„Cuvintele profeților sunt scrise pe pereții metroului
Și pe holurile blocurilor
Și șoptite în sunetul
Tăcerii