sept. 132025
 

”Dacă o iubești” (versuri/lyrics)
Melodie de: Adrian Berinde feat Tess

Dacă o iubeşti, las-o să plece!
Şi nu te mai uita în urma sa.
Din tăciuni aprinşi plouă cu rece,
Mai plouă şi cu frig pe viaţa ta.

Nimic nu va mai fi ca înainte,
Doar urmele lăsate pe zăpadă
Şi lacrimi care fierb în ochiul tău fierbinte,
Pe care l-ai închis, să nu mai vadă.

Dacă o iubeşti, las-o să zboare!
Sunt aripile ei, ţesute-n fum..
Busola voastră a căzut în mare,
Din doi, ai mai rămas doar tu acum..

Mai sunt în noi iubiri care se sting,
Ne mai trântesc de pietre, ne dor, apoi dispar..
Ne tăvălim cu ele şi-n soare ne împing,
Să învăţăm să ardem, ca să apară iar..

Iubirile sunt păsări călătoare,
Ce poposesc din când în când pe noi..
Ne povestesc de stele căzătoare
Şi cum din doi, nu mai poţi face doi..

Ea ştie c-o iubeşti, dar nu aude bine..
Ecourile-s sumbre şi-i vezi pe ziduri umbra..
Descătuşează-i trupul, ce-o ţine strânsă-n tine
Şi las-o ca să zboare, până-şi va pierde.. urma.

Dacă o iubeşti, las-o să plece!
Şterge-o chiar acum din amintirea ta..
Prin nu ştii câte vieţi ţi-e sufletul pereche,
Cerşindu-te din mare, va şti şi-i vei cânta..

Mai sunt în noi iubiri care se sting,
Ne mai trântesc de pietre, ne dor, apoi dispar..
Ne tăvălim cu ele şi-n soare ne împing,
Să învăţăm să ardem, ca să apară iar..

Date de la: versuri.ro
Doar pentru utilizare non-comercială.

Sorry, the comment form is closed at this time.