”Nu cum sunt eu sunt eu ci cum eşti tu sunt eu. Un fel de tu sunt eu pe care nu l-ai mai lăsat să fie eu.” Nichita Stănescu
Stănescu, Nichita
Comentariile sunt închise pentru
ian. 292023
Stănescu, Nichita
Stănescu, Nichita
Comentariile sunt închise pentru
ian. 292023
„Mi-am îngropat cuvintele de dragoste în pământ și beregata mi-am spânzurat-o de gât. Precis că sunt sfânt și numai atât. Cele două picioare nici nu le mai simt și nici tălpile cu care merg mereu. E absolut sigur că nu mai pot să mint. Precis că sunt zeu. Mi-am azvârlit dinții din gingie și sabia mi-am descins-o din șold. Precis că inima mea este vie și că eu sunt mort. Dar mi-am întors capul și m-am uitat înapoi, la doi ochi îngenați, cu ochii mei doi și împărați. Ce-o mai fi cu mine, te întreb acum, oare oi mai fi fiind, de este în ființa mea jar și fum, dor și jind?” Nichita Stănescu
Stănescu, Nichita
Comentariile sunt închise pentru
ian. 292023
”N-ai să vii N-ai să vii şi n-ai să morţi N-ai să şapte între sorţi N-ai să iarnă, primăvară N-ai să doamnă, domnişoară. Pe fundalul cel albastru din al ochiului meu vast meteor ai fost şi astru şi incest ai fost, prea cast. Uite-aşa rămânem orbi surzi şi ciungi de un cuvânt. Soarbe-mă de poţi să sorbi „S” e rece azi din sunt.” Nichita Stănescu
Stănescu, Nichita
Comentariile sunt închise pentru
oct. 292022
”Voi cădea în genunchi numai în fața copacului pentru că el are o mie de picioare și suferă să meargă. Când mi-e dor de tine sărut o piatră pentru ca nu are gură, deși e mai tare ca dintele meu.” Nichita Stănescu
Nicu Alifantis – ”Toamna” (versuri după Nichita Stănescu)
Alifantis, Nicu, Stănescu, Nichita
Comentariile sunt închise pentru Nicu Alifantis – ”Toamna” (versuri după Nichita Stănescu)
sept. 082022
A venit, a venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine, mai bine cu umbra ta. Mă tem că n-am să te mai văd, uneori, că or să-mi crească aripi ascuțite pân’ la nori, că ai să te ascunzi într-un ochi străin, și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin. Și-atunci mă apropii de pietre și tac, iau cuvintele și le-nec în mare. Șuier luna și o răsar și o prefac Într-o dragoste mare. Versuri după Nichita Stănescu.
Stănescu, Nichita
Comentariile sunt închise pentru
aug. 292021
”Lasă-mă numai să-mi fie dor de tine. Lasă-mă în numai trădarea mea curată şi uită-mi vina pe spinările stelelor care mi-au plecat din ochi spre altădată.” Nichita Stănescu
Stănescu, Nichita
Comentariile sunt închise pentru
nov. 212020
”Fă-te, suflete, câmp întins Până la mare ! Fă-mi-te, suflete, stâncă zburând în soare ! În centrul rotirilor de vulturi eu îmi ridic șira spinării și pleoapele mi le deschid, așa cum aș spune iubitei mele: – Te iubesc ! ca să năvălească lumea în mine, urlând Ce adânc sunt, Doamne, ce adânc ! Nesfârșită văgăună luminoasă sunt, au loc și arborii și hergheliile și turmele… De-acia merg clătinându-mă puțin, pipăind trunchiurile, până jos de unde-ncepe pământul. Ce de întâmplări în sufletul meu ! De-aceea îmi întind mâinile înfigându-le în pământ, de-aceea ridic pământul până la buze… Și ce de întâmplări în sufletul meu!” Nichita Stănescu
Stănescu, Nichita
Comentariile sunt închise pentru
nov. 162020
”Uite ce repede judecăm noi uneori existența și oamenii…Viața merită să fie trăită din pricina faptului că ea stârnește așa frumoase sentimente.” Nichita Stănescu
Stănescu, Nichita
Comentariile sunt închise pentru
mart. 292020
”…dacă pot să iubesc mi-e destul şi mi-este surâs şi mi-este vis dacă pot să iubesc. La urmă, la umbră am cântat: dacă cineva poate să iubească e împărat dacă cineva este iubit e infinit şi dacă există iubire din goluri se naşte plinul.” Nichita Stănescu
