”Dacă o iubești, fă totul! Ninge-o până îngheață de alb; – sărută-i tălpile până se înzăpezește drumul pe care-a venit!” Nichita Stănescu
Stănescu, Nichita
Comentariile sunt închise pentru
dec. 292025
Stănescu, Nichita
Stănescu, Nichita
Comentariile sunt închise pentru
dec. 272025
”Lasă din mine cuvântul să iasă ca respirarea unui copil SECUNDĂ craiasă, o, tu, castel fragil. Lasă din mine cuvântul să fie fulgul acela cel de zăpadă ce mai că se lasă și mai nu se lasă să suie, să cadă. Lasă-mi cuvântul ca sărbătoarea copiilor stând lângă brad, lângă foc ca înserarea-mi cu înserarea s-aducă în frig un noroc. Pe TATA, pe MAMA în noaptea aceasta, când ninge.” Nichita Stănescu
Stănescu, Nichita
Comentariile sunt închise pentru
nov. 242025
”De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare, care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie în jurul pieptului, în jurul tâmplelor, mereu fragedă, mereu unduitoare? De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă ca firul de iarbă ce taie în două luna văratecă, azvârlind-o în ape, despărţită de ea însăşi ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare? De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic, soare căprui răsărindu-mi peste umăr, trăgând după el un cer de miresme cu nouri subţiri fără umbră? De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat, care-n loc de sunete goneşte-n jurul inimii mele o herghelie de mânji cu coame rebele? De ce te-oi fi iubind atâta, iubire, vârtej de-anotimpuri colorând un cer (totdeauna altul, totdeauna aproape) ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger.” Nichita Stănescu
Stănescu, Nichita
Comentariile sunt închise pentru
nov. 182024
”Când ne-am zărit, aerul dintre noi şi-a aruncat dintr-o dată imaginea copacilor, indiferenţi şi goi, pe care-o lasă să-l străbată. Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume, unul spre celălalt, şi-atât de iute, că timpul se turti-ntre piepturile noastre, şi ora, lovită, se sparse-n minute. Aş fi vrut să te păstrez în braţe aşa cum ţin trupul copilăriei, întrecut, cu morţile-i nerepetate. Şi să te-mbrăţişez cu coastele-aş fi vrut.” Nichita Stănescu
Stănescu, Nichita
Comentariile sunt închise pentru
nov. 112024
”Mai întâi îți strângi umerii, mai apoi te înalți pe vârful picioarelor, închizi ochii, refuzi auzul. Îți spui în sine: acum voi zbura. Apoi zici: zbor. Și acesta e zborul..” Nichita Stănescu
Nichita Stănescu – ”Autoportret pe o frunză de toamnă”
Nichita Stănescu – ”Autoportret pe o frunză de toamnă”
Stănescu, Nichita
Comentariile sunt închise pentru Nichita Stănescu – ”Autoportret pe o frunză de toamnă”
oct. 172024
”E făcut să mă domine neîntregul zeița fără brațe, zeul fără glezne. Copacii fără trunchiuri, iarba fără verde, slalom de alb prin verticale bezne. Se cațără paianjeni pe tăcerea colțuroasă și înapoia propriei ei zbateri smulse, se trage inima-ntr-un trup mai vechi, mai singur, cu timpul dus, contururi scurse. E făcut să mă domine neîntregul, medalie bătura doar pe-o parte zilele care încep după-amiaza și sfârșesc după-amiaza, fără să continue mai departe.” Nichita Stănescu, ”Autoportret pe o frunză de toamnă”
Stănescu, Nichita
Comentariile sunt închise pentru
oct. 152024
”Eu te iubesc cu dragostea ochiului pentru ochiul lui geamăn, cu dragostea mâinii pentru cealaltă mână, cu dragostea gândurilor pentru cuvintele în care se scufundă întocmai…” Nichita Stanescu, ”O viziune a păcii”
Nichita Stănescu – ””Ea”
Nichita Stănescu – ””Ea”
Stănescu, Nichita
Comentariile sunt închise pentru Nichita Stănescu – ””Ea”
oct. 122024
”Tocmai acum, tocmai acum când o iubesc cel mai mult, tocmai acum am mințit-o. Tocmai acum, tocmai acum când ea ține cel mai mult la mine, tocmai acum am umbrit-o. Tocmai acum, tocmai acum când ea se gândește la mine fluier a pagubă. Tocmai acum, tocmai acum când ea e cea mai frumoasă de pe lumea stelelor mele, orbesc. Tocmai acum, tocmai acum când îi simt grația străbătând toate zidurile orașului surzesc. Tocmai acum, tocmai acum când simt că ei îi este dor de mine îmi jignesc prietenii nemaisuportând cât de dor poate să-mi fie de ea. Tocmai acum, tocmai acum când ea își calcă de drag de mine rochia în carouri, eu stau și curăț lănci cu benzină ca să le azvârl în animale și în vulturi. Tocmai acum, tocmai acum când ar fi trebuit să fiu cuprins de o tandră alergare, mă prelungesc în vis de frica de […]
Stănescu, Nichita
Comentariile sunt închise pentru
sept. 242024
”Unde ești acum, ce faci, ce gânduri cuiele-și înfing uninând în scânduri ridicarea unei lungi bărăci, sub cer lângă ne-ntâmplatul șantier? Tu lângă pământ, eu lângă nouri, tu lângă tăcere, eu lângă ecouri, tu lângă bătaia grea răsărită din inima mea, eu lângă bătaia mută a secundei smulsă din minută.” Nichita Stănescu
Nichita Stănescu – ”Rău de frumusețe”
Nichita Stănescu – ”Rău de frumusețe”
Stănescu, Nichita
Comentariile sunt închise pentru Nichita Stănescu – ”Rău de frumusețe”
sept. 092024
„Nu spun că a fost un noroc că te-am cunoscut. Spun numai că a fost o minune. Caută să nu mori iubita mea, Încearcă să nu mori dacă poți. Mie mi s-a dus viața, ție ți s-a dus norocul. Nu spun decât atâta, că noi doi am trăit pe globul pământesc.” Nichita Stănescu, ”Rău de frumusețe”
Stănescu, Nichita
Comentariile sunt închise pentru
aug. 132024
”Doar chipul tău prelung iubito, lasă-l aşa cum este, răzimat între două bătăi ale inimii mele, ca între Tigru şi Eufrat.” Nichita Stănescu
Nichita Stănescu – ”Cântec fără răspuns”
Nichita Stănescu – ”Cântec fără răspuns”
Stănescu, Nichita
Comentariile sunt închise pentru Nichita Stănescu – ”Cântec fără răspuns”
aug. 032024
”De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare, care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie în jurul pieptului, în jurul tâmplelor, mereu fragedă, mereu unduitoare? De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă ca firul de iarbă ce taie în două luna văratecă, azvârlind-o în ape, despărţită de ea însăşi ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?… De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic, soare căprui răsărindu-mi peste umăr, trăgând după el un cer de miresme cu nouri subţiri fără umbră? De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat, care-n loc de sunete goneşte-n jurul inimii mele o herghelie de mânji cu coame rebele? De ce te-oi fi iubind atâta, iubire, vârtej de-anotimpuri colorând un cer (totdeauna altul, totdeauna aproape) ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger…” Nichita Stănescu, ”Cântec fără răspuns”
Stănescu, Nichita
Comentariile sunt închise pentru
apr. 122024
„Te-am întâlnit atât de dintr-odată şi de neaşteptat, încât acel ah, care mi-a sărit de pe buze a plutit buimac prin aer până s-a lovit de o creangă şi s-a aşezat pe ea, şi s-a făcut cuib şi timpul zburând pe acolo şi-a lăsat în el orele… Atât de neaşteptat ne-am întâlnit încât trupul mi-a fost smuls şi lovit de timp şi ecourile lui se întorc abia acum şi se opresc în faţa mea ca nişte statui…” Nichita Stănescu
Stănescu, Nichita
Comentariile sunt închise pentru
mart. 312024
”Eu nu te văd, ci te imaginez într-una şi nu te aud, ci te murmur, te cânt” Nichita Stănescu
Stănescu, Nichita
Comentariile sunt închise pentru
mart. 282024
„Uneori în locul inimii îmi bătea luna, și-atunci, noaptea, gândurile nu le puteam lega de copaci și de turnuri și de nouri iar tu, femeie, trecând pe acolo, te înnodai în ele și rămâneai, nebănuind nimic. În nesomn îmi clătinam tâmplele de parcă aş fi smuls din mare un năvod cu mii de chipuri de-ale tale repetate zbătându-se luminiscent, în el. Şi nu voiam să mai pleci nicăieri, ci în noaptea felină aproape lucind de un ecou al stelelor, să te apropii, să te apropii în lungul gândurilor mele până îţi voi simţi răsuflarea şi-atunci, deodată, să se facă ziuă.” Nichita Stănescu
