Adrian Păunescu – ”Scrisoare fără destinație”

”Aş vrea să-ţi dau numai veşti rele
Dar nu ţi le dau,
Pentru că mi-am închis toate căile,
Pentru că ţi-am interzis toate accesele,
Ţi-aş putea povesti Absenţa ta
Imediat după prezenţa ta,
Plânsul tău a prevenit ninsoarea,
Lacrimile tale au ars
Lucrurile de care s-au atins,
Ştiu că erai năucită,
Ştiu că nu-ţi venea să crezi,
Dar eu care am început totul
Trebuia să sfârşesc totul,
Chiar dacă pe neaşteptate,
Chiar dacă ţi-am putut părea
Un golan,
Să ştii că atunci
Când ne-am despărţit
Te-am iubit cel mai mult
Şi ca dovadă această ninsoare
Care trebuie să te purifice,
Care trebuie să mă purifice,
Nu-ţi spuneam eu
Că e nevoie de o ninsoare
Care să spele totul?
Ţi-aş mai da câte-o veste,
Ţi-aş mai cere câte-o veste,
Dar între noi nu mai e loc
De nici o ninsoare,
Ţi-am spus că n-am să te mai caut,
Îţi spun că poşta întârzie în veac,
Iar telegraful nu primeşte,
Nici o ştire rea,
Ci numai paragrafe
Din cartea de istorie.
Aşa încât citez din cartea de istorie:
De dragul tău,
Şi ca să-ţi sărbătoresc absenţa,
Următoarele ştiri din cartea de istorie:
A murit Spartacus,
A murit Napoleon,
Dar câţi n-au murit?
Aş vrea să-ţi dau numai ştiri rele,
Dar nu ţi le dau,
Ascultă în numele tragicei primăveri
Care s-a intercalat
Pe toată perioada iubirii noastre În iarnă,
Buletinul meteorologic.”

Adrian Păunescu, ”Scrisoare fără destinație” (2 februarie 1986)
(”Viaţa mea e un roman”, 1987)