”Nu ți-a fost dat să vezi vreodată, când toamna palidă coboară, într-o grădină despuiată, o ramură întârziată ce-a înflorit a doua oară? Nu te-ai oprit atunci în cale să te întrebi: ce taină, oare, ascund înțelepciunii tale înfriguratele petale, ca mine stinse, fără soare? Și dac-o blândă-nduioșare Ți-a frânt o clipă-n ochi lumina, Cum stai așa, întrebătoare, Uitându-te la biata floare, Ai înțeles a cui e vina? E raza, care toamnei mute I-a dat fiorul primăverii. Și-n preajma morții abătute A picurat, pe neștiute, Un strop din cântecu-nvierii…” Octavian Goga, ”O ramură întârziată”
oct. 182024
