”- Ei bine, iată, îmi plac făgăduielile, îmi place să pun sub semnul jurământului, adică sub ocrotirea lui Dumnezeu, tot ceea ce îmi stârneşte inima şi dragostea. Promite-mi sau, mai degrabă, jură-mi, jură-mi că, dacă în această viaţă pe care o vom începe, viaţă plină de sacrificii, de taine, de dureri, viaţă bogată în piedici şi în înţelesuri greşite, jură-mi că dacă ne vom fi înşelat, dacă nu ne vom fi înţeles pe deplin, că dacă vom fi păcătuit cu ceva unul faţă de altul – şi asta e o adevărată crimă în dragoste, Louise…
Ea tresări până în adâncul sufletului: era prima dată când îşi auzea numele rostit astfel de către regescul ei iubit. Cât despre Ludovic, el îşi scoase mănuşa şi întinse braţul pe fereastra trăsurii.
– Jură-mi – continuă regele – că, în toate neînţele¬gerile noastre, niciodată, oricât de departe am fi unul de altul, niciodată nu vom lăsa să treacă o noapte fără ca, în cearta noastră o vizită, sau cel puţin un mesaj din partea unuia dintre noi să nu aducă celuilalt mângâierea şi liniştea.

Alexandre Dumas, ”Vicontele de Bragelon”