”Maslul fusese săvârşit în mare taină, deoarece cardinalul, credincios obiceiului său de a face totul pe ascuns, lupta îm¬potriva aparenţelor şi chiar a realităţilor, continuând să pri-mească lume la patul său, ca şi cum n ar fi fost lovit decât de o boală trecătoare. Guénaud, la rândul lui, nu dădea în vileag absolut nimic: urmărit cu întrebările, hărţuit de cu¬rioşi şi de curteni, el nu răspundea nimic, sau cel mult atât: „Eminenţa sa e încă plină de tinereţe şi de putere; dar Dum¬nezeu soroceşte aşa cum îi e vrerea, şi când a hotărât să doboare un om, trebuie ca omul să cadă„.

Alexandre Dumas, ”Vicontele de Bragelon”