”„Inima mea te-a găsit, îi zise Kesarion fără cuvinte. Clipa aceasta zadarnică putem s-o lăsăm să se înalţe în soare ori să cadă în Propontida; avem înaintea noastră veşnicia întristării“.
– Fericitule Santabarenos, vorbi el pe când tumultul se alină şi Împăratul se aşeză la locul său; tu îţi înţelegi mai bine destinul şi nu te abaţi din calea vieţii tale.
– Despre cine vorbeşti, domnule? îl întrebă neguţătorul de alături.
– Despre un filosof, de la care am multe de învăţat.
– E un epicureu ori un stoic?
– E o fiinţă care cunoaşte frâul şi-şi duce cu vrednicie povara.
– Iată, într-adevăr, o învăţătură nouă. Unui asemenea filosof m-aş supune şi eu dacă n-aş fi aşa de hărţuit de călătoriile mele: când la Alexandria, când la Vavilon, când la Bizanţ.”

Mihail Sadoveanu, ”Creanga de aur” (n.b.: Santabarenos este un asin)